Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Vârsta de 8 ani, cea mai dificilă dintre toate. „Este perioada celor 8 crize”

Vârsta de 8 ani, cea mai dificilă dintre toate. „Este perioada celor 8 crize”

8 ani este vârsta la care copilul simte că devine…mare. De aici, o serie de provocări. Conform unui sondaj realizat printre părinti, majoritatea cred că provocările vârstelor de 2, 3 și 4 ani sunt ușor de trecut, în comparație cu ce aduce cea de-a opta aniversare. Vârsta de 8 ani a copilului nu-i așa ușoară precum pare! Copii mici – griji mici, copii mari – griji mari! Parcă așa suna o vorbă din bătrâni, nu? Cert este că fiecare vârstă are provocările sale, dar, oare, care să fie cea mai dificilă dintre toate? Întrebarea aceasta și-a pus-o cel mai urmărit site de parenting din Statele Unite, care a realizat un amplu sondaj printre cititorii săi. Se pare că atunci când ajung la vârsta de 8 ani, copiii pun cu adevărat la încercare răbdarea și nervii părinților.

Ce nopți nedormite în primul an, ce erupție dentară, ce prima zi de școală? Ce au părinții de trăit când copilul lor împlinește 8 ani pare să depășescă provocările de până acum. Unii specialiști spun că aceasta ar fi vârsta de debut a preadolescenței și vine la pachet cu tot felul de „surprize” și transformări, pe toate ariile de dezvoltare.

Vârsta celor opt crize

Conform sondajului realizat de OnePoll, majoritatea părinților cred că provocările vârstelor de 2, 3 și 4 ani sunt ușor de trecut, în comparație cu ce aduce cea de-a opta aniversare.

De ce oare? Ei bine, când ajung la 8 ani, copiii sunt, oficial, „mari”. Personalitatea, autonomia personală, atitudinea se conturează mai bine, organismul începe să se pregătească pentru pubertate, iar hormonii încep să „tropăie”. Majoritatea celor 2.000 de părinți care au răspuns la sondaj au fost de acord că vârsta de 8 ani a fost cel mai greu an din viața lor de părinte. Pe de altă parte, vârsta de 6 ani a fost mai bună decât se așteptau, iar cea de 7 ani a adus primele crize serioase de furie. Părinții au numit chiar vârsta de 8 ani perioada celor „opt crize”, remarcând că aceea a fost perioada în care crizele de furie s-au intensificat.

Aceste descoperiri pot părea surprinzătoare pentru părinții care au copii mici, însă există câteva motive care îndreptățesc aceste constatări: copiii de opt ani sunt încăpățânați, trântesc ușile și își dau ochii peste cap, în încercările lor de a-și stabili independența și individualitatea. Au zile în care se comportă de parcă ar fi torturați de rutina zilnică și tot acum încep să-și ignore părinții pentru prima dată.

O vârstă grea atât pentru copil, cât și pentru părintele său

Este greu să crești un copil de 8 ani, dar este greu să fii și un copil de 8 ani, așa că, atunci când este posibil, alege compasiunea atunci când copilul pare copleșit și se comportă ca atare. Pentru a-ți putea înțelege copilul, este important să știi care sunt modificările prin care trece în această perioadă, din toate punctele de vedere.

Limbajul la vârsta de 8 ani și reperele cognitive

Aceasta este o perioadă de îmbogățire a vocabularului copilul tău. Nu fi surprinsă dacă acum este capabil să poarte conversații mature cu tine, fie că este vorba de o discuție despre cum apar tornadele sau una complexă, cu multe detalii, despre comportamentul colegilor de clasă. Copiii de opt ani continuă să-și dezvolte rapid vocabularul, iar acest lucru este influențat și de faptul că încep să citească independent.

Copiii mici gândesc concret și le este mai greu să înțeleagă conceptele abstracte. Însă după 8 ani, ei încep să treacă la o gândire mai abstractă, conform speciliștilor. Înainte de 8 ani, copilul numără fizic un grup de obiecte pentru a rezolva o problemă de matematică precum 21-7. Acum, gândirea abstractă îi permite să se bazeze mai degrabă pe simboluri decât să fie dependent de utilizarea unor obiecte fizice. Gândirea abstractă le permite copiilor să poată lucra cu numere mai mari și să conceptualizeze simboluri, cum ar fi semnele de înmulțire sau împărțire.

Gândirea abstractă înseamnă, de asemenea, că poate începe să înțeleagă mai bine cum funcționează banii și ce reprezintă durata de timp. Majoritatea copiilor de această vârstă sunt capabili să spună cât e ceasul și să înțeleagă mai bine cât de lungi sunt intervalele de timp. De exemplu, când îi spui: „Mai sunt 10 minute până plecăm” sau „Mai sunt 3 zile până la ziua ta de naștere”, copilul tău va înțelege mai bine ce înseamnă asta decât o putea face înainte.

Motricitatea la vârsta de 8 ani

Pentru copiii de 8 ani, dezvoltarea fizică se referă mai mult la rafinarea abilităților, coordonarea și controlul mușchilor decât la schimbări uriașe. Deci, s-ar putea să nu-i vezi făcând ceva cu totul nou, dar este posibil să observi că sunt capabili să se echilibreze mai bine și să fie mai siguri pe mișcările lor.

De asemenea, motricitatea fină se rafinează în jurul vârstei de 8 ani. Scrisul de mână va deveni mai mic, mai ordonat și toate literele vor avea probabil aceeași dimensiune. Mușchii mici vor avea mai multă rezistență, astfel încât copilul poate fi capabil să scrie o poveste completă fără ca scrisul să devieze pe coala de hârtie.

Repere emoționale și sociale

Atunci când copilul de 8 ani primește un cadou care nu-i place, s-ar putea să observi că poate zâmbi și mulțumi celui care îi dă cadoul. Această capacitate de a-și masca adevăratele gânduri sau emoții pentru a menaja sentimentele cuiva este legată de o nouă capacitate de a vedea lucrurile din punctul de vedere al altei persoane, numită descentralizare. Descentralizarea permite copiilor să manifeste emoții și interacțiuni mai sofisticate și complexe. Copiii încep să înțeleagă cum se simte altcineva într-o situație dată și vor fi mai capabili să se pună în locul altei persoane.

Copilul poate fi foarte mândru că este membru al unei echipe sportive sau al unui alt grup. Acest lucru este legat de faptul că își dezvoltă un sentiment mult mai complex de percepere a imaginii de vine în raport cu ceilalți. Interesele, talentele, prietenii și relațiile lor cu membrii familiei îl ajută să-și stabilească o identitate de sine clară și să-și sporească încrederea în sine.

În general, copiii de 8 ani se bucură de școală, apreciază relațiile cu câțiva prieteni apropiați și sunt orientați, în primul rând, spre prieteniile cu colegii de același sex.

La vârsta aceasta, copilul poate avea nevoie de mai multă intimitate. Respectă acest lucru, bate la ușă înainte de a intra în camera lui și permite-i să își schimbe hainele în altă încăpere, dacă cere acest lucru.

Copiii de opt ani se maturizează în mod constant pe măsură ce intră în copilăria mijlocie. Ei își vor putea asuma mai multe responsabilități, cum ar fi îngrijirea unui animal de companie sau spălarea la mașină a rufelor proprii.

Obținerea independenței este un proces lung și lent. Copiii pot începe să ceară să rămână peste noapte la prieteni, dar părinții nu trebuie să fie surprinși dacă vor cere să se întoarcă acasă la miezul nopții. Deși își doresc să iasă din zona de confort, desprinderea poate fi mai grea, pentru că nu sunt 100% pregătiți emoțional.

Cum să-ți ajuți copilul de 8 ani să învețe și să crească

Îți poți ajuta copilul de 8 ani să învețe și să crească oferindu-i un echilibru între independență și sprijin. Oferă-i șansa de a încerca lucruri pe cont propriu, rămânând în același timp aproape și disponibil/ă pentru a-l ajuta dacă are nevoie.

  • Susține dezvoltarea vocabularului copilului tău expunându-l la o varietate de cărți.
  • Fă-ți timp să te joci cu copilul tău. Mulți copii de 8 ani se vor bucura să facă puzzle-uri, să joace jocuri de familie sau să se uite la filme împreună cu părinții.
  • Vorbește-i despre corpul lui și despre importanța sănătății, pentru că aceasta este vârsta la care începe să fie preocupat de imaginea lui.
  • Dacă tinde să se frustreze cu ușurință, ajută-l să învețe cum să se calmeze folosind strategii precum respirația adâncă sau numărarea până la 10. Lăudă-ți copilul pentru că face față emoțiilor într-un mod sănătos.

Copiii au nevoie și de șansa de a-și exersa abilitățile nou dobândite și de a-și rezolva singuri provocările. Probabil te deranjează să vezi că își tot uită lucruri acasă sau la școală sau că se frustrează neștiind să gestioneze un proiect. Ai răbdare cu el, încurajează-l să facă o listă cu posibile soluții și apoi ajută-l să aleagă o strategie pe care să o încerce.

Sursa: totuldespremame.ro 

 

Share:

Articole recomandate