Vârsta lui NU sau the terrible twos

Vârsta lui NU sau the terrible twos

Aţi citit desigur articole şi aţi auzit discuţii în legătură cu the terrible twos. Este un termen care a intrat practic în limbajul şi conştiinţa părinţilor de pretutindeni. Sau poate prieteni cu copii mai mari v-au avertizat, zâmbind cu superioritate: „Las că vezi tu la doi ani ce crize o să-ţi facă! Să vezi atunci!”

Copiii noştri se transformă atât de repede, experimentează atâtea lucruri noi într-un timp atât de scurt încât nouă, ca părinţi, ne este greu să ne adaptăm. Dar lor, copiilor? Lor nu le este greu? Tu, ca părinte, abia te-ai obişnuit cu un copil umblător şi curios, a cărui principală preocupare în viaţă era să fie cât mai aproape de tine să îţi facă pe plac. Brusc, îngeraşul de un an şi câteva luni (căci da, criza de la doi ani poate începe cu lejeritate la un an şi un pic şi poate ţine până pe la patru ani!) îţi spune un NU hotărât. Fii sigur că şi pentru el momentul a fost la fel de debusolant ca şi pentru tine.

În jurul vârstei de doi ani, uneori mai devreme, alteori mai târziu, copilul începe să descopere că este o fiinţă separată de mama sa, începe să îşi descopere şi să experimenteze independenţa. Treptat, îşi dă seama că poate lua unele decizii pentru el, că nu trebuie să facă întotdeauna aşa cum îi spun ceilalţi, adulţii. Şi descoperă, lucru pe care îl ştim cu toţii, cât de minunat este să poţi lua decizii pentru tine însuţi. Ca părinţi, ne dorim să sădim independenţa, capacitatea de a lua decizii (bune şi rele) în copiii noştri. Şi atunci de ce suntem atât de surprinşi şi furioşi când copilul nostru ne spune primul NU?

Răbdare…. E doar o etapă!

La doi ani, copilul vrea să facă foarte multe lucruri singur. Totul, dacă se poate. Vrea să mănânce singur, să se îmbrace singur, să traverseze singur strada. De foarte multe ori, nu îl putem lăsa să experimenteze de unul singur (traversatul străzii, de pildă!), dar mâncatul, joaca, baia de seară sunt deja momente în care independenţa copilului poate fi încurajată.

Cu cât îi livrăm noi, ca părinţi, mai multe NU-uri, cu atât mai multe vom primi şi noi în schimb din partea lui. Dacă vrem un copil pozitiv, să încercăm să fim noi părinţi pozitivi. Şi, cu cât îl lăsăm să aibă mai mult control în anumite acţiuni, cu atât se va simţi mai puţin frustrat şi va accepta un pic mai uşor autoritatea noastră atunci când suntem într-o situaţie care nu se poate negocia.

Nu există soluţii universale pentru depăşirea crizei de la doi ani

Ca şi în celelalte momente ale vieţii lui, îl putem ajuta înţelegând ce i se întâmplă, explicându-i chiar şi copilului transformările prin care trece. Dacă am reuşi să înţelegem ce pas minunat în dezvoltarea copilului este revolta de la doi ani, dacă am ajunge să apreciem independenţa şi caracterul care se clădeşte acum, vom găsi cu siguranţă resurse nebănuite de răbdare pentru a face faţă chiar şi crizelor de furie de la supermarket.

 

Sursa: totuldespremame.ro; cotidianul.ro

Adaugă comentariu