6 activități simple pe care pediatrii le aplică în raport cu proprii lor copii
- 2018-08-24
- 2956
În acest articol afli despre 6 trucuri simple şi uşor de implementat folosite de medicii pediatri pentru proprii copii. Deci se potrivesc tuturor copiilor!
Stimulează-i i dorinţa de a ieşi afară
Lipsa activităţii fizice este o cauză majoră a obezităţii infantile, dar şi a îmbolnăvirilor în rândul copiilor. Încearcă să institui un fel de „timp fără tehnologie”, în care să îţi încurajezi copilul ca după teme să se joace aşa cum o făceam şi noi pe vremuri. Afară, în parc, cu mingea, la tobogane, cu rolele sau cu bicicleta. Bineînţeles dacă vremea o permite.
Învaţă-l cât de importantă este igiena mâinilor
Nu e medic – pediatru sau nu – care să nu susţină importanţa igienei mâinilor. Aceasta este una dintre cele mai eficiente metode de a împiedica răspândirea germenilor. Este important ca cel mic să ştie să se spele înainte de masă, după ce merge la baie, după ce atinge sau se joacă cu animale, după ce tuşește, strănută sau îşi suflă nasul.
Ţine copilul acasă dacă e bolnav
Pediatrii spun că este mult mai benefic pentru recuperarea copilului să rămână acasă, în pat, dacă are febră sau e răcit. E important să se odihnească şi să fie bine hidratat. Corpul micuţului are nevoie de odihnă şi de multe lichide pentru a se lupta cu boala şi pentru a-şi reveni. Copiii care merg la şcoală/grădiniță atunci când sunt bolnavi, riscă să dezvolte o infecţie secundară şi, evident, să răspândească virusul şi celorlalţi copii.
Oferă-i o hrană sănătoasă
O alimentaţie sănătoasă este baza unei sănătăţi solide. De aceea, mulţi medici pediatri le oferă copiilor lor o dietă bazată pe legume şi fructe proaspete şi le limitează aportul de zahăr. Atunci când dieta nu este una sănătoasă, în organism au loc procese inflamatorii care stresează sistemul imunitar.
Fii cu vaccinările la zi
Sunt pediatri care spun că ei le povestesc copiilor lor cât de importante sunt vaccinurile pentru a nu se răspândi bolile şi cum acestea îi protejează de viruşi. Şi, pentru a fi exemplu pentru cei mici, sunt medici care spun că se vaccinează în fiecare toamnă împotriva gripei sezoniere, unii chiar de faţă cu copiii lor.
Insistă să doarmă
Copiii care dorm mai puţin, sunt mai slabi în faţa viruşilor şi bacteriilor. Mai mult, organismul se regenerează doar în somn. Aşa că trebuie să ţii cont de faptul că mulți pediatri au un program strict de somn pentru proprii copii.
Sursa: csid.ro; kirov-portal.ru