Distracţie cu reacţie de la Laboratorul X!
- 2016-02-17
- 6541
Fenomenele naturii, dar şi multe reacţii chimice şi fizice pot fi cu uşurinţă explicate copiilor, dacă aceştia le pot urmări chiar în odaia lor sau în sala de clasă. În ajutor le vine grupul de “savanţi” de la “Laboratorul X”, care oferă o multitudine de experimente haioase, prin care ajută copiii să înţeleagă de unde se ia curcubeul, tunetul, cum se formează o tornadă sau cum în mijlocul verii poate îngheţa o floare!
“Oferim un format absolut nou pentru organizarea petrecerilor copiilor, indiferent dacă e vorba de o zi de naştere sau un matineu. Prin show-ul organizat, fantasticul devine realitate! Copiii nu doar urmăresc cum au loc toate reacţiile chimice şi fizice sau cum se formează multe fenomene ale naturii, dar şi participă direct la desfăşurarea experimentelor, simţindu-se adevăraţi profesori! Evident că savanţii noştri asigură o securitate de sută la sută”, a declarat pentru Odoras.md administratorul proiectului “Laboratorul X”, Alla Svistun.
Cele peste 150 de experimente cuprinse în program sunt împărţite în diferite categorii, astfel încât părinţii să poată face o alegere corectă, în corespundere cu vârsta copilului. Savanţii asigură distracţie cu reacţie atât pentru copiii de 4 ani, cât şi pentru cei de 14.
Laboratorul X lucrează cu azotul lichid, cu gheaţa carbonică, prepară apă gazată, îngheţată, vată dulce şi chiar viermi polimerici, care rămân o amintire frumoasă de la petrecere.
“Cel mai mult la petrecerea mea de 5 ani mi-a plăcut tunetul pe care l-au făcut savanţii şi ochelarii prin care am putut să vedem curcubeul în încăpere! Nu era pe cer, afară, ci aici, în cameră!”, a povestit entuziasmat Luka Banari, care i-a avut ca oaspeţi pe profesorii de la Laboratorul X la petrecerea sa.
Potrivit mamei lui Luka, Olesea Banari, timp de oră, toţi copiii prezenţi la petrecere, de la 3 la 15 ani, au fost captivaţi de experimentele demonstrate de savanţi. “Mai mult chiar, nu doar copiii au stat cu gurile căscate. Părinţii la fel s-au adunat în jurul mesei cu toate aceste substanţe chimice şi au urmărit reacţiile, multe dintre care le-am vazut doar prin cărţile de chimie!”, a adăugat ea.
Pentru aceasta lună, laboratorul X are o ofertă specială. Toţi cei care comandă show-ul în februarie beneficiază de serviciile fotografului absolut gratuit. Pentru mai multe detalii accesaţi SITE-ul sau pagina de Facebook
Ca să comandaţi o adevărată distracţie ştiinţifică, apelaţi numărul 079345678.