Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Medic pediatru renumit își expune poziția vizavi de vaccinarea copiilor

Medic pediatru renumit își expune poziția vizavi de vaccinarea copiilor

Părinții devin sceptici în privința vaccinării copiilor pe motiv că presa mediatizează pe larg acele rare cazuri când apar complicații după vaccinare. Renumitul medic pediatru, Evghenii Komarovskiy susține că vaccinarea copiilor este obligatorie, deoarece bolile care apar în lipsa vaccinului sunt mult mai periculoase decât posibilele complicații.

Răspunzând la întrebările părinților pe pagina sa de internet, komarovskiy.net, medicul menționează că din păcate mass-media informează publicul pe larg despre rarele cazuri când apar complicații din cauza vaccinurilor, dar atunci când mor copiii de difterie sau de rujeolă nimeni nu spune nimic, medicii pur și simplu nu pot diagnostica aceste boli căci anterior nu s-au confruntat cu ele.

Medicul afirmă că părinții nici nu-și dau seama cât de periculoase sunt bolile pentru care se vaccinează copiii și consideră că febra și diareea după vaccin este o reacție foarte urâtă. Înainte, din cauza difteriei și a poliomielitei mureau o treime din toți cei care se îmbolnăveau. Acum aceste boli pot fi evitate foarte simplu – prin vaccinare. Plus la aceasta, și maturii trebuie să fie conștienți că ei la fel trebuie să se vaccineze repetat la fiecare 10 ani de asemenea boli precum difteria și tetanosul.

În context, medicul îi îndeamnă pe părinți să se informeze pe larg la acest capitol și ca argument menționează că toate rudele sale, inclusiv copiii și nepoții, au fost vaccinați conform calendarului stabilit, dar și pentru gripa sezonieră. 

Foto simbol: vaccines.mercola.com

Share:

Articole recomandate