Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Bi-interviu: Cum am născut eu și cum a născut bunica mea

Bi-interviu: Cum am născut eu și cum a născut bunica mea

O femeie din România, Irina Olteanu, într-un interviu dublat pentru nastenatural.ro, a descris modul în care a născut ea și cel în care a făcut-o bunica sa. Cum a fost nașterea pentru cele două femei la diferența de 60 de ani aflați în cadrul acestui bi-interviu.

 

1. Cum a fost perioada de dinainte de naștere? Cum te-ai comportat până când ai născut?

Bunica mea: Îmi amintesc perfect și acum că, deși știam prea bine că mai am foarte puțin până nasc, m-am plimbat foarte mult. Erau niște dealuri pe care îmi plăcea să le urc. Chiar în ultima lună de sarcină am urcat pe ele. Analize medicale nu erau prea multe de făcut, doar radiografii și niste analize de sânge. Acum se spune că sunt dăunatoare, însă pe vremea mea erau de bază. Mai mergeam din când în când la doctor, un domn foarte priceput. Mă anunța el când trebuie să vin la consultația următoare. Dar nu era ca acum, cu atâtea ecografii, analize, consultații etc.

Eu: În primele 3-4 luni am avut o stare de greață, în special dimineața. Și eu am fost destul de activă, însă forțată de circumstanțe. Nu mi-a fost prea greu decât în ultima lună când oboseam extrem de ușor. Am făcut în sarcină 2 seturi de analize, unul chiar la începutul sarcinii, când am aflat și apoi unul după jumătatea sarcinii. Ambele mi-au fost recomandate de medic. Apoi, făceam lunar ecografii simple și la 3-4 luni am făcut ecografia 4D care a fost puțin mai scumpă, dar necesară pentru a verifica dacă există vreo anomalie congenitală.

2. Cum ai născut, unde și cum a decurs nașterea?

Bunica mea: Acum 60 de ani nu se punea așa problemă. Nășteai cum nășteau toate femeile, adică natural. Nu se concepea nașterea prin cezariană decât în situații de maximă urgență, cum ar fi dacă observa medicul vreo complicație, nu putea ieși copilul etc. M-am chinuit o zi și o noapte să nasc, parcă mi-au făcut niște injecții pentru durere. După ce am născut, moașa mi-a dat copilul să-l țin în brațe și să-l alăptez. M-a învățat cum să fac și cum să-l așez pentru că nu știam absolut nimic.

Eu: Mi-am dorit de la bun început să nasc natural cu toate ca aveam dioptrie mare la ochelari (aproape de 6), iar doctorița care mi-a urmărit sarcina mi-a recomandat în repetate rânduri să nasc prin cezariană. Nu am avut niciun fel de problemă legată de ochi și naștere, însă am avut un travaliu extrem de lung – 31 de ore. Din păcate, cel mic a luat din maternitate o infecție cu stafilococ și am fost nevoiți să rămânem 10 zile în maternitate.

3. Cât a costat, aproximativ, tot ce a ținut de sarcină: ecografii, naștere, îngrijire în spital?

Bunica mea: Nu a costat nimic. Totul era asigurat de stat, doar ce am cumpărat eu pentru mine și pentru copil, haine, scutece. Dar analizele, radiografiile și nașterea au fost gratuite. Nici nu se concepea altfel.

Eu: Am născut cu un medic într-un spital de stat și care lucra acolo, dar îi plăteam 50 de lei (românești n.r.) la fiecare consultație. Multe dintre ecografii le-am făcut gratuit la o policlinică, dar cea 4D a costat destul de mult, aproximativ 300 de lei. Apoi la naștere i-am dat doctoriței 300 de lei, moașei 100 de lei, anestezistului 100 de lei. Plus cele 10 zile din spital au presupus câte 20-30 de lei pe zi (le ofeream asistentelor ca să mă ajute pe mine și să spele copilul).

4. Cum a fost îngrijirea în maternitate după ce ai născut?

Bunica mea: M-au externat chiar a doua zi. Nu avea niciun rost să mă mai țină. Ma simțeam destul de bine, mai erau ceva dureri, dar suportabile. Mi-a explicat sora medicală cum trebuie să ma îngrijesc, să fac spălături cu pelin și m-a mai consultat medicul o dată și a zis că sunt bine..

Eu: Am avut noroc că m-au ajutat asistentele medicale cu copilul și cu alăptarea. Chiar dacă am născut natural, am avut ceva dureri, poate din cauza patului din maternitate care nu era confortabil. Copilul a trebuit să stea în incubator unde îl tot răsuceam ca să nu sufere arsuri. Am primit amândoi antibiotic și ni se recolta mereu sânge ca să ne poata externa. M-am bucurat tare mult când am putut pleca acasă, mi s-au părut un chin cele 10 zile din spital.

5. Ce părere ai despre modul cum au născut/nasc femeile în prezent?

Bunica mea: Mi se pare că în prezent se acordă prea multă atenție unor nimicuri, adică sunt prea multe analize, controale. În plus, mi se pare că sunt prea mulți bani la mijloc, nașterea e ceva normal, natural, nu ar trebui să coste atât de mult, sub nicio formă.

Eu: Nu știu cum m-aș fi descurcat să nasc acum 60 de ani. Mi se pare că igiena era precară, plus că nu se prea acorda atenție dorințelor gravidei. Conta doar părerea medicului. De asemenea, o mare problemă erau scutecelr, care nu erau de unică folosință. Îmi închipui că era un calvar să speli la ele continuu. 

 

Foto simbol: nastenatural.ro

Share:

Articole recomandate