Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

O mamă avertizează: O simplă jucărie de baie era să distrugă ochii copilului meu!

O mamă avertizează: O simplă jucărie de baie era să distrugă ochii copilului meu!

O mamă din SUA a realizat o postare pe o reţea de socializare pentru a dezvălui ce a păţit copilul ei după ce s-a jucat cu o jucărie de baie. Eden este mama a trei copii şi a povestit, pe Facebook, ce a avut de înfruntat după ce băieţelul ei a folosit o jucărie de baie care fusese afectată de mucegai. Ea a explicat faptul că nu neglijează curăţarea jucăriilor de acest tip, că stoarce bine apa din ele şi că le dezinfectează şi cu apă cu clor. La un moment dat însă, unul dintre copiii ei s-a stropit în zona ochilor cu una dintre jucăriile din baie.

Deşi ochiul acestuia s-a înroşit rapid, nu s-a îngrijorat foarte tare iniţial: „Am crezut că era doar iritat de la apă, de la presiunea apei, aşa că nu m-am mai gândit la asta.” Spre seară, întrucât ochiul băieţelului devenise mai roşu, s-a hotărât să ceară sfatul unui medic, mai ales după ce tatăl copilului s-a gândit la conjunctivită.

Ajunşi la medic, acesta i-a lăudat pentru faptul că au fost foarte atenţi la copil şi le-a prescris picături de ochi: „Îi dădusem deja o primă doză din picături şi pentru că tot am fost lăudată pentru grija mea, am hotărât să-i mai dau o doză şi la jumătatea nopţii ca să mă asigur că va fi mai bine a doua zi dimineaţă.” Pe parcursul nopţii, starea ochiului se agravase, iar roşeaţa deja prezentă se extinsese spre zona obrajilor: „Nu m-am aşteptat să-l găsesc în pătuţ cu ochiul de două ori mai inflamat decât la ora de culcare, cu o roşeaţă ce se întindea spre obraji.”

 

S-a gândit că este posibil ca micuţul să sufere de celulită oculară (o infecţie bacteriană severă la ochi) şi s-a adresat serviciilor medicale de urgenţă. Acolo, medicul i-a indicat un antibiotic pe cale orală, iar prima doză i-a fost administrată copilului în jurul orei 2.30 dimineaţa. Starea copilului s-a agravat iar pe timpul nopţii, a doua zi ochiul afectat fiind atât de inflamat, încât nici nu mai putea fi închis. Părinţii au mers rapid la spital, de teama ca fiul lor să nu-şi piardă ochiul. Iată ce povesteşte mama despre aspectul acestuia: „Ochiul era atât de umflat încât globul ocular era ieşit în afară, iar irisul era întunecat.” În plus, băieţelul făcuse febră mare.

 

I s-au prescris iar antibiotice şi i s-a efectuat un examen tomograf pentru a se vedea în ce măsură retina fusese afectată. A fost diagnosticat cu celulită infecţioasă severă, „care s-a extins pe faţă şi la ambii ochi.” Mamei i s-a spus că, în cel mai rău caz, copilul ei şi-ar fi putut pierde vederea.

 

Starea copilului s-a îmbunătăţit însă, pericolul fiind depăşit. Ulterior, Eden a decis să-i informeze şi pe alţi părinţi despre întâmplarea prin care trecuse cu fiul ei, astfel încât nimeni să nu ajungă într-o asemenea situaţie. Sfatul dat de ea este ca jucăriile de baie să fie aruncate de îndată ce devin greu de curăţat. A precizat că nu poate să arate urmele de mucegai de pe jucăria care i-a îmbolnăvit copilul pentru că acestea nu erau vizibile: „Nu am nicio imagine cu jucăria cu mucegai ca să o arăt pentru că acesta nu era vizibil.” A adăugat şi că: „Bacteriile nu se văd şi ştiam acest lucru încă din clasa a VI-a, dar am crezut că sunt mai pricepută decât jucăriile pline de mucegai. M-am înşelat.”

Specialiştii vin cu diferite sfaturi legate de jucăriile de baie pentru ca acestea să nu se transforme într-un pericol pentru copii. Printre acestea se numără:

  • Jucăriile vor fi ţinute cât mai departe de apă când nu sunt folosite (de exemplu, vor fi prinse de un suport pentru a se scurge bine);
  • Vei stoarce foarte bine jucăriile după fiecare utilizare;
  • Prima dată jucăriile vor fi spălate cu apă şi săpun;
  • După ce vor fi spălate cu apă şi săpun, vor fi puse să stea peste noapte într-un amestec de apă cu oţet (3 căni de oţet la o găleată de apă);
  • A doua zi, jucăriile vor fi limpezite cu apă curată şi foarte bine şterse.

Sursa: qbebe.ro

Share:

Articole recomandate