Cezariană în Danemarca. „Moașa a chemat medicul doar cu scandal. Eu am fost la un pas de moarte, iar copilul a trebuit resuscitat”

 Adina, care a născut prin cezariană în Danemarca, ne-a scris experiența ei de naștere, dorind să arate că nici sistemele medicale mai bine puse la punct decât cel autohton nu sunt perfecte. Povestea ei s-a terminat cu bine, însă viața Adinei și cea copilului ei au fost în pericol, iar moașa care o supraveghea nu și-a dat seama de gravitatea situației și a apelat târziu la medic. Redăm povestea de naștere prin cezariană în Danemarca, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„În Danemarca, supravegherea sarcinii este în mare parte făcută de către moașă, iar la ecografii mergi doar de 2 ori, dacă este totul în regulă și nu sunt complicații. Femeia gravidă nu este considerată mai fragilă, iar mersul la serviciu se oprește cu 2 săptămâni înainte de naștere (dacă nu sunt alte complicații).

După doza maximă de oxitocină, corpul meu s-a blocat

Eu am născut în săptămâna 42+1, deoarece ei te lasă până în ultima clipă, pentru a naște natural. Au început să îmi dea pastile pentru a induce travaliul, le-am luat timp de 2 zile, dar nu era niciun semn că bebe ar vrea să vină. Când am început să am contracții dureroase, am mers la spital, unde mi-au dat morfină, să mă pot odihni cât de cât.

A doua zi dimineața, moașa mi-a rupt apa și atunci au început durerile cele mai groaznice din viața mea. Am rezistat până la amiază, ca mai apoi să cer epidurala, fiind epuizată. După epidurală am reușit să mă odihnesc putin. În același timp, primeam gaz și perfuzii cu oxitocină pentru dilatare. Am stat așa până seara la 17:00, când moașele au schimbat tura, iar cea care a venit a hotărât că e momentul să îmi crească oxitocina la maxim. În acel moment, corpul meu efectiv s-a blocat. Dilatația s-a oprit la 6 cm, mâinile mă dureau de la perfuzii și uterul a rămas contractat.

Moașa era indiferentă la suferința mea

Până noaptea la ora 11:00 am plâns și am implorat-o pe moașă să cheme medicul, pentru că simțeam că nu mai fac față, nu reușeam nici să mai țin ochii deschiși. Eram epuizată, corpul nu mă mai asculta. Deși am insistat încontinuu, atât eu cât și soțul meu, chiar și cu tonul ridicat, moașa părea indiferentă la suferința mea. La ora 11:30 a venit medicul, după un scandal uriaș făcut de soțul meu, care imediat și-a dat seama că starea mea e destul de gravă și m-a dus în sala de operații pentru cezariană.

Operația a durat 2 ore și jumătate, timp în care am tremurat încontinuu și eram semi conștientă. Au scos fetița, care nu respira și nu răspundea la stimuli, și au resuscitat-o. Simultan, mi s-a declanșat o hemoragie intensă, era cât pe ce să mă piardă pe masa de operație. Au urmat 3 zile de terapie intensivă și o traumă pe viață.

Experiența mea a fost una foarte urâtă (pentru mine), nu critic sistemul danez, doar că se întâmplă să nimerești unii oameni care nu sunt potriviți pentru ceea ce fac. Sunt mulțumită că atât eu, cât și fetița suntem bine și că am trecut de acea cumpănă. Consider că cel mai important, ca mamă, este să îți asculți mereu instinctul și să ceri ajutor mereu când ai nevoie”.

Sursa: totuldespremame.ro