Mărturie revoltătoare: Aleg avortul, pentru că soțul refuză prezervativul!

În ultima perioadă, autoarea blogului Zâna Scutecel a publicat mai multe materiale despre avort. Aceasta consideră că „avortul trebuie să înceteze a fi folosit ca măsură de protecție și nu trebuie făcut pe bandă rulantă, de parcă mergi la coafor”.

După articolele publicate, Zâna Scutecel a primit foarte multe astfel de mesaje:

„Ce știi tu, Zâna, câte femei au murit pentru ca cele ca tine nu înțeleg dreptul fundamental al unei femei de a alege pentru corpul său. Ai idee câți ani femeile au luptat pentru egalitate și pentru dreptul lor de a decide singure?
Tu ca femeie, pui la zid pe cele care aleg diferit de tine. De ce?
Am 40 de ani și un copil de 12 ani. Am avut sterilet până când am făcut rană. Nu pot lua pilule contraceptive pentru că am diferite afecțiuni. Nu vreau să îmi leg trompele. Am un soț minunat care mă iubește și care este un tată exemplar. Și căruia îi place sexul. E dreptul lui și al meu. Nu vrea să poarte prezervativ pentru că îi ia din plăcere. Ne-am asumat amândoi că dacă se întâmplă, voi face avort. A avorta un embrion, un sac de celule, nu este același lucru cu a omorî un copil. A avorta până la 3 luni, e normal. Și o sarcină se poate pierde în cele 3 luni sensibile. Mai citește și tu ce spun specialiștii. Tot o dai că e un copil. Nu e până când nu se naște. Și da, e corpul meu, așa că eu decid!
Ioana, Cluj”

Iată ce a comentat Zâna Scutecel:

Aceste mesaje sunt în aceeași direcție ca a celor mai multe persoane publice, care susțin avortul, fără a înțelege și că nu toate cazurile sunt la fel.

Legile NU ar trebuie să fie generale cu legal și ilegal avort! Da, pentru cele care aleg cu bună știință să omoare un copil pentru că refuză prezervativul ar TREBUI să fie ilegal! Nu pot susține crima! Un sâmbure de migdală de 6 săptămâni, a cărui inimă bate NU ESTE UN SAC DE CELULE ȘI ATÂT!

Am întrebat-o pe Monica Zinca (Berceanu), psihoterapeut, despre mamele care vin la ea în cabinet, după ce au făcut un avort.

„Am avut cliente care au regretat enorm decizia de a avorta și cliente care nu au regretat. Amândouă „categorii” au însă ceva în comun: cel puțin una din aceste întrebări: „Cum ar fi fost dacă nu aș fi avortat?/ oare sunt vinovată în fața lui Dumnezeu?/ oare, în ultimele mele clipe de viață voi fi chinuită de sufletul acestui copil?”

Cu femeile care regretă lucrez pentru a se putea ierta, pentru a traversa doliul, pentru a-și asuma decizia și a-și cere iertare cui simt ele că e necesar să-și ceară, pentru a putea dori într-o zi alt copil, pentru a descoperi ce s-a întâmplat cu copilul imediat după moarte.

E crunt să vezi o mamă care plânge amar în fața scaunului gol, pe care își imaginează că stă copilul avortat, îi cere iertare și îi spune tot ce ar fi putut să-i spună dacă n-ar fi ales să nu-l aducă pe lume.

E crunt să vezi o mamă care strigă: „Doamne, mă vei ierta vreodată?/ Doamne, copilul meu mă va ierta vreodată?”
Acestor femei, în prima fază, nimic nu le aduce alinare. Unele din ele, deși depășesc durerea, rămân pe viață cu regretul. Altele ajung în depresii, altele dezvoltă psihoze reale.

Femeile care nu regretă au recunoscut (vorbesc despre cele cu care eu am stat de vorbă ) că sunt momente când fie visează copilul/copiii, fie dau de pomană, din vinovăție, fie aleg să nu se gândească sau să alunge orice gând care le-ar aduce vinovăție. Altele își dau seama după zeci de ani că au ajuns în dependențe din cauza că nu și-au putut ierta niciodată decizia avortului și au ales dependența ca mecanism de a face față durerii, fără însă a fi conștiente de ce simțeau.

Iar altele spun: „Dacă așa au făcut și altele, așa am făcut și eu. Nu există Dumnezeu și dacă există, mă va ierta pentru ce am făcut.”

Ca specialiști, nu avem voie să influențăm alegerile clienților noștri, deci stăm departe de sfaturi. Pro sau contra avort. Noi nu lucrăm cu legea, ci cu sufletul omului. Indiferent de decizia lui, omul din fața noastră are dreptul să fie înțeles și ajutat să își ducă mai departe viața. Ce facem noi, psihoterapeuții, este să căutăm adânc în inima femeilor care au ales avortul și să găsim acolo sentimentele care le declanșează comportamente negative și să le ajutăm să le recunoască și să trăiască apoi conform propriilor lor valori.”

Atunci când vorbim de sarcini „speciale”, cu copiii cu malformații, venite din violuri sau la vârste foarte fragede, cred că mamele au dreptul de a alege cât pot duce și dacă vor așa ceva. Cred că femeile care aleg cu bună știință avortul în fața unei pilule, prezervativ sau altei metode de contracepție, nu au dreptul de a ucide.

Totuși și unele și celelalte au nevoie de specialiști, care să le ajute în decizia lor.
Și pentru asta AR TREBUI MILITAT! Pentru că în fiecare cabinet în care se produce un avort, să existe o minim ședință de terapie, ÎNAINTE de a lua decizia finală.

Sursa: zanascutecel.ro