Experienţă frumoasă de activitate a unei grădiniţe de tip ONG în Germania

A crezut până în ultima clipă că lucrurile se vor schimba spre bine în Moldova, de aceea s-a implicat mereu în diferite proiecte sociale în localitatea de baştină. Dar nu a fost să fie, şi atunci a plecat în căutarea unei ţări unde legea se respectă şi corupţia nu are putere. S-a oprit în Germania împreună cu toată familia. Departe de casă, începutul nu e niciodată uşor, dar… în doar câteva luni a putut să se implice într-un proiect legat de educaţia preşcolară, proiect pe care acasă, în Moldova, nu l-a putut realiza din cauza birocaraţiei şi a copupţiei. Este istoria Sabinei Cotorobai, moldoveanca ce a decis să ne împărtăşească experienţa unui vis împlinit în Germania, în speranţa că poate cineva din Moldova ar putea prelua şi chiar duce la bun sfârşit visul pentru care a luptat până în pânzele albe, dar pe care aşa şi nu l-a putut duce până la capăt…

Am venit în Germania împreună cu fetele mele din septembrie 2016. Soțul a făcut primul pas, el venind aici cu un an în urmă. Noi doar am reîntregit familia. Avem două fetițe extraordinare care ne fac fericiţi – Marinela de cinci ani şi Lorena de doi anişori. Am decis să părăsim țara pe neașteptate, eu fiind o mare patriotă și care până în ultima clipă am crezut că lucrurile se vor schimba, dar nu a fost așa. Când a venit soțul aici eu am început a căuta informații despre viața din Germania şi a face schimb de cunoștințe și experiențe, dar din păcate nu am aflat prea multe despre sistemul de învățământ preșcolar mai cu seamă, decât doar că e foarte greu de găsit un loc la creșă  sau grădiniță, că poţi aştepta uneori ani să îi vină rândul copilului tău.

Până să emigrez în Germania, am locuit în Ruseștii Noi, raionul Ialoveni, unde începusem să fiu persoană publică. Am demisionat din funcția de consilier local cu doar o zi înainte de a părăsi țara. O spun cu un nod în gât, pentru că am realizat mai multe proiecte sociale în satul meu și eram foarte interesată să schimb lucrurile. Dar politica mi-a jucat festa, iar situația socio-economică m-a făcut să aleg străinătatea, astfel ca cel puţin copiii mei să aibă un viitor mai bun, la care eu tot timpul am sperat în țărișoara mea. Am făcut chiar și un proiect la grădiniță, unde am instalat un teren de joacă în valoare de 42 000 de lei, bani obţinuţi de la SOROS și APL-ul local, pe când încă nu eram consilier.

Începutul este greu peste tot, și Germania nu este o excepție. Am ajuns aici în septembrie, dar am reușit să înțeleg câte ceva despre sistemul german abia acum, după jumătate de an de bătut la uși. Acomodarea e grea, eu fiind obișnuită să duc un mod de viață activ, proiecte sociale, scriere de articole, implicare, voluntariat. Asta îmi lipsește mult, dar lucrurile se aranjează cu încetul.

Am început a căuta grădiniță și creșă din decembrie, dar mi s-a comunicat că abia în ianuarie încep recrutările. Eram foarte interesată să găsec loc pentru fete la grădiniță pentru că voiam să merg la cursul de integrare. Pesimismul unora mă speria. Îmi spuneau că abia în septembrie 2017 aș putea prinde un loc. Eu însă nu m-am dat bătută. Am scris la Primărie și am întrebat care e procedura. Am primit pe e-mail răspunsul că există o persoană responsabilă pe sectorul unde locuim, deci am luat legătura. Acea persoană mi-a comunicat unde la moment sunt locuri libere, am aplicat, dar nu am fost contactaţi. Așa că eu am găsit la biblioteca de aici o broșură cu toate grădinițele din orașul Augsburg. Am sunat la 15 instituții preșcolare și am stabilit întruniri. Am completat peste 25 de formulare, pentru ambele fete. După trei săptămâni de întruniri cu directori de grădinițe, seri de informare (un eveniment destinat părinților care vor să aducă un copil la o anumită grădiniță), zile ale ușilor deschise în grădinițe etc., am primit un telefon de la o directoare de grădiniță care mi-a comunicat că are un loc liber pentru fetița mea cea mare în intervalul dintre 8.00 – 12.30. Mi-a spus că a selectat-o pe ea ca prim beneficiar întrucât are cinci ani și necesită să învețe limba și să se acomodeze, deoarce la şase ani va merge la școală. Am mers, am semnat contractul. Mi s-au cerut certificatul medical pe care l-am dus peste două săptămâni și deja avem o lună de  când mergem la grădiniță. Apropo, aici trebuie să menționez că din septembrie 2017, Marinela va fi dusă de educatoare de două ori pe săptămâna la școală pentru a  frecventa ore de germană și pentru a se acomoda cu școala, practică despre care nu am auzit în Moldova. Şi încă un fapt interesant - copiii de clasele primare, după ore merg tot la grădinițe. Ei le spun hort. Acolo fac temele pentru acasă, dar şi diferite activități, iar la finalul zilei părinții îi iau acasă.

După o săptămână de grădiniță a fetei mai mari, am primit un telefon de la o creșă, și mi s-a comunicat că pot să îmi școlarizeze fata mai mică. Am mers la ei din nou. Spun din nou, pentru că înainte de aceasta am fost și am completat formularul și la o seară de informare, acolo mi s-a spus ce tip de creșă e. De fapt e un ONG creat de părinți, care la moment deține mai multe clădiri unde copiii merg la creșă, grădiniță sau hort. În regiunea noastră ei au doar creșă – două grupe a câte 15 copii și probabil peste zece educatori. Mi s-a comunicat că pot deveni membru al organizației și mi-au explicat cum activează această creșă. 

Aşadar, activitatea acestui ONG este următoarea: se colectează cotizația, apoi se achită serviciul de creșă (un fel de antreprenoriat social, mai pe înțelesul nostru al moldovenilor). Lunar se dau 25 de euro pentru alimentația copiilor. Pentru a se face economii nu există femeie care face curat. Educatorii fac curăţenie în toată grădinița la finalul fiecărei zile de muncă. Iar la sfârșitul fiecărei săptămâni un grup de părinți merg la magazin și fac cumpărături. Tot educatorii gătesc. Atenție! Aici, gătesc din produsele pe care le cumpără părinții. Dacă există motive și educatorii nu pot găti într-o anumită zi, se apelează la părinți voluntari.

Ultimii gătesc prânzul doar dacă sunt rugați de educatori sau dacă voluntar doresc. Nu este obligație. Nu se fac ture, doar doritori. Dar se gătește sănătos. Asta pentru că fiecare părinte vrea ce e mai bun pentru copilul său și apoi unii copii sunt vegetarieni, alergici. Asta se ia în considerație și se discută la ședințele părinților. Eu am gătit într-o zi și sunt încântată că am putut contribui cu ceva. La sfârșitul fiecărei săptămâni se formează două grupuri de părinți, cei care fac curățenie generală în creșă și cei care merg și cumpără produsele alimentare. În fiecare lună se face adunarea părinților, care analizează meniul copiilor, stabilesc campanii, rezolvă problemele apărute. Se formează grupuri de lucru și se acţionează. Anual aici se realizează sărbători, campanii de colectare de fonduri prin târguri etc. Banii colectați sunt folosiți pentru reparații, jucării și altele. 

În curând se fac două săptămâni de când mezina noastră merge la această creșă zi de zi (e perioada de adaptație) și suntem ambele foarte încântate de ceea ce vedem acolo. Aici se pune accent pe cultul personalității. Copiii de la opt luni până la trei ani au voie să se joace unde vor, dar sub supravegherea educatorilor. E un spațiu foarte mare, dotat cu bucătărie, baie, ba chiar și atelier de lucru, unde se pictează, se modelează etc.

E foarte interesant să vezi cum muncesc educatorii aici, nu am văzut nici gram de agresivitate, se discută cu fiecare copil în parte, li se explică. Când am lăsat fata timp de o oră singură, la reîntoarcere mi s-a comunicat fiecare reacție a copilului și împreună am stabilit care vor fi pașii următori. Acum stă câte două ore. Sper ca foarte curând să se acomodeze total. Copii aici vin cu o plăcere aparte. Fiecare copil are un dosar al lui unde li se lipește câte o poză din activitatea zilnică. Copiii singuri aranjează tacâmurile pe masă și își toarnă în farfurie. Totul e sub supraveghere şi au doar între unu şi trei ani.

Analizând experienţa prin care trec acum, deschiderea şi uşurinţa cu care lucrează un ONG de părinţi într-o ţară precum e Germania, îmi amintesc zilnic de cele 100 de locuri şi peste 500 de copii preşcolari din localitatea de baştină. Şi în perioada când activam în calitate de consilier local împreună cu o cumetră am scris un proiect la un finanțator pentru a deschide o grupă de grădiniță creată de părinți, dar nu am primit finanțare. Mă tem că nici instituțiile statului nu ne-ar fi oferit oportunitatea de a activa. Știți voi, e nevoie de autorizații peste autorizații, mită, și nimic rezultat. Eu m-am ciocnit de sistemul moldovenesc că nici nu vreau să-mi amintesc.

Atunci când am scris acel proiect eram gata să mergem până în pânzele albe. Din fericire, acum  în Ruseștii Noi se construiește o anexă la grădiniță, deci vor mai fi locuri și asta mă face fericită, deși în fiecare localitate e nevoie de așa o instituție precum creșa din Germania. Există însă un impediment, muncitorii moldoveni nu prea vor să facă voluntariat și nici nu vor să se implice în politici publice. Sărăcia și nevoia i-au făcut așa.

Poate va citi vreun guvernant acest material și va înterprinde ceva, poate va veni cu ideea acestor creșe-grădinițe și în Moldova. De fapt eu sunt sigură că societatea civilă își dorește acest lucru și ONG-iștii noștri pot scrie și primi finanțări pentru crearea acestor tipuri de instituții. Trebuie doar să fie susținuți."

Foto: arhiva personală