Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Gestul eroic al unei educatoare pentru un băiețel de 4 ani din grupa sa

Gestul eroic al unei educatoare pentru un băiețel de 4 ani din grupa sa

Educatoarea Nancy Bleuer din Iowa, SUA a observat că Camden, copilașul de doar 4 ani din grupă, deja câteva zile este trist și nu se joacă cu nimeni. Odată l-a întrebat ce s-a întâmplat, iar acesta i-a spus că tatăl său, Darreld Petersen, este foarte bolnav. Nancy a încercat să afle de ce boală suferă, iar într-un final i-a donat propriul rinichi, motivând că nu ar mai putut suporta tristețea din ochii elevului său.

Potrivit medicilor, rinichii lui Darreld lucrau doar la aproximativ douăzeci la sută din capacitatea normală. Deoarece rinichii săi nu erau capabili să-și facă datoria, bărbatul a făcut dializă timp de câteva luni. Cu toate acestea, tratamentele nu au schimbat cu mult starea în care se afla Darreld. Era clar că omul avea nevoie de un nou rinichi, înainte ca lucrurile să se înrăutățească.

Nancy a fost absolut devastată când a auzit vestea și a decis că va face tot posibilul pentru a-l ajuta pe Camden și pe familia lui.

Educatoarea lui Camden nu a vrut doar să-l ajute pe tatăl acestuia, ci a vrut să-i salveze viața și a făcut un gest la care nimeni nu putea visa. „Am fost foarte încântată! Nu știu ce aș fi făcut dacă nu aș fi fost compatibilă pentru a-l ajuta”, își amintește educatoarea.

Este uimitor! Există oameni care așteaptă în fiecare zi un rinichi, un organ în general. Aș fi vrut să fie mai mulți oameni ca ea. Mi-a dat o a doua șansă la viață”, a menționat Darreld la ABC News.

 

Darreld și fiul său mi-au adus un buchet de trandafiri uriași și am început să plâng, dar, bineînțeles, a fost foarte frumos”, își amintește și educatoarea.

 

După operație ambele persoane se simt bine acum.

 

Sursa: livetrending.ro

Share:

Articole recomandate