O mămică povestește deschis despre perioada sarcinii: Toată apa lipsă din Africa era în mine

Când am rămas eu însărcinată, în fața mea, la vreo două luni distanță era o divă din asta frumoasă, perfectă, splendidă, urmărită de milioane de oameni. Și posta femeia în fiecare zi cu “burta” ei și era slabă ca și înainte, doar că avea burtică. Era superbă. Și mă și gândeam: stai să vezi ce poze frumoase o să îmi fac și eu, “graviduță”, rup netu’ în două. Ei, aș!

Primul trimestru a fost ok, nu am avut nicio problemă, nici grețuri, nici vărsături, mă gândeam “Corino, norocoasă mai ești, fată!”. Fix când am împlinit 12 săptămâni de sarcină, am început să mă umflu. Și nu, nu că mâncam mult, că am mâncat sănătos și cât de cât echilibrat. Ei, din săptămâna 13, am început să mă transform în Hulk. Toată apa lipsă din Africa era în mine.

Trombofilie, plus hipertensiune, plus apă = un caltaboș strâns la capăt cu verigheta. Nu mă mai încăpeau pantofii, hainele, nu mă mai încăpea nici oglinda. Dacă unele femei au depresie postpartum, eu am avut depresie prenatală. Aproape toți cunoscuții mei se uitau cu milă la mine, ba mai mult, țin minte că m-am întâlnit la un eveniment cu cineva din industrie care mi-a zis “Doamne, tu ești? Săraca, nu te-am recunoscut!”.

De câteva ori am fost întrebată pe stradă dacă am gemeni. În metrou, s-au ridicat la un moment dat două persoane să îmi ofere locul “stați doamnă liniștită, să aveți loc, să stați confortabil”. La față arătam ca varianta mea XXXXL care mâncase pungi de grăsime și îi rămăseseră la gușă și în obraji.

Când mă întorceam în pat, voiam să chem băieții de la tractări. Cât am fost însărcinată, am observat că mi-au pus greșit faianța, fiindcă mergeam la baie de 32 de ori în 24 de ore. Da, am numărat. La finalul sarcinii, eram un monstru: 22 de kilograme în plus, nu mai puteam respira, nu mai puteam merge, nu mai puteam nimic. Dar mă gândeam că, după ce nasc, mă apuc de sport după o lună. Și o să slăbesc și o să fiu ca înainte.

Alt șoc pe care l-am trăit a fost să descopăr cum arată corpul meu imediat după naștere. Practic eram încă gravidă dar fără copil. 9 luni nu am slăbit 1 gram. Nu mă puteam înfometa, că alăptam. Alt șoc a fost să descopăr că nu mai știam când e zi și când e noapte. Și nu doar că nu am avut timp de sport, dar abia aveam timp de duș.

Vreo jumătate de an mi-a fost rușine să ies pe stradă. Pentru că dacă mă întâlneam cu cineva cunoscut, citeam mila și șocul pe fața lui/ei.

Scriu toate astea pentru toate femeile care au trecut prin asta. Și le e rușine să vorbească despre schimbările pe care le-a suferit corpul lor, tristețea și depresia prin care au trecut. Căci studiile spun că doar 16% dintre noi au curajul să discute despre acest subiect.

Scriu asta pentru cei din jurul nostru care ne vor perfecte. Scriu asta pentru persoanele publice care pun presiune pe femeile normale și ne “cer” să fim înapoi în formă după o lună de la naștere: încetați, nu toate avem ajutor, nu toate suntem slabe, nu toate avem gene bune! Unele ne transformăm fără voia noastră. Credeți că îi place vreuneia să i se lase sânii, să aibă șunci și să fie judecată? Nu!

Dacă ar fi să mai trec o dată prin asta, aș face-o fără niciun regret. Pentru că la final am avut ce mi-a trebuit toată viața: un copil perfect.

Doar că drumul multora dintre noi ar fi mai lin dacă alții ne-ar judeca mai puțin.

Corpul femeii dă viață. Și asta e tot ce contează.

Sunt curioasă câte dintre voi aveți povești asemănătoare cu a mea. Mi-ar plăcea să le citesc.

Cât despre poze, ele sunt făcute în aceeași zi, la jumătate de oră distanță. În prima vreau să vă arăt că orice femeie poate “părea” perfectă în social media, cu puțin machiaj, așa cum societatea ne vrea. În cea de-a doua vreau să vă arăt cum mă simt cu adevărat după o zi plină, reală, fără “machiaj” și fără să mențin aparențele.

Sursa: facebook.com/ Corina Băcanu, foto simbol coperta: nastenatural.ro