Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Motive pentru care mulți din noua generația nu prea vor să aibă copii

Motive pentru care mulți din noua generația nu prea vor să aibă copii

De pe an pe an, procentul natalității este în scădere, iar femeile care nu vor copii au fost considerate, de-a lungul timpului, egoiste, superficiale și chiar blamate. Mai jos găsești principalele motive pentru care mulți din generația Millenials (născuți în perioada 1980-2000) nu vor să se supună convențiilor sociale și să aducă pe lume o nouă generație, conform unui studiu recent realizat în rândul tinerilor de către site-ul mic.com.

1. E o generație dependentă financiar

Spre deosebire de generațiile de dinainte, această generație e foarte preocupată de economie, de orice înseamnă business, antreprenoriat sau cifre în general. Majoritatea persoanelor care au participat la studiul realizat de mic.com au spus că nu își „permit” un copil din punct de vedere financiar, invocând costurile foarte ridicate ale vieții în marile orașe, salariile prea mici, precum și împrumuturile pe care le-au luat pentru a putea termina facultatea. „Nu văd de ce aș aduce un copil în ecuație. În acest fel mi-aș dubla cheltuielile și e un lux pe care nu mi-l permit”,  a spus un participant.

„Dacă abia îmi permit să mă întrețin pe mine, cum aș putea să îi asigur unui copil o viață decentă?”, s-a întrebat un alt participant.

2. Istoricul medical al familiei – un alt impediment

20% dintre participanți și-au exprimat îngrijorarea cu privire la istoricul lor medical. Aceștia au recunoscut că s-au confruntat, de-a lungul vieții, cu boli moderne precum depresie, anxietate sau diverse psihoze, obsesii și convulsii, pe care se tem că le-ar putea pasa noii generații.

Am hotărât că nu vreau copii în momentul în care am fost diagnosticat cu aceeași boală de care suferă mama mea. Să fii crescut de o mamă „maniaco-depresivă” a fost o experiență îngrozitoare. Niciunui copil nu ar trebui să îi fie frică de propriul părinte…”, a spus unul dintre participanți.

M-am luptat ani la rând cu depresia și dacă i-aș pasa unei noi ființe acea tristețe și durere pe care le-am simțit în cele mai negre zile ale mele, m-aș simți oribil. Nimeni nu merită să trăiască așa, mai ales dacă eu pot preveni acest lucru…”, a declarat un alt respondent.

Familia mea are un întreg istoric cu bolile autoimune. Nu vreau să aduc pe lume un copil atâta vreme cât știu că există o șansă să moștenească așa ceva”, a spus un altul.

3. E o generație preocupată de mediul înconjurător

Membrii acestei generației aptă de a naște au o atitudine mai diferită față de mediul ce ne înconjoară, iar creșterea constantă a populației amenință – în viziunea lor – viitorul planetei. Pentru mulți, acesta e un motiv pentru a decide că nu vor să contribuie la supra-popularea Terrei.

Sunt prea mulți copii nedoriți în lume, dacă o să vreau copii, voi adopta. Oamenii pur și simplu nu înțeleg pericolele pe care le aduce cu sine creșterea populației”, a declarant un participant la studiu.

4. Infertilitatea în creștere

Potrivit altui studiu, 11% dintre femeile căsătorite, cu vârstă sub 29 de ani, s-au confruntat cu probleme de infertilitate. Pentru femeile din generația Millenials, imposibilitatea de a concepe natural un copil înseamnă, adesea, reconsiderarea perspectivei de a avea copii.

Multe femei sunt uimite când le spun că nu mă supără faptul că nu pot avea copii, însă eu pur și simplu nu înțeleg de ce ar trebui să fii supărat pentru că nu ai primit un dar, câtă vreme ai primit o grămadă de multe altele…”, a declarat o femeie.

5. Cariera e mai importantă decât familia

Studii recente au arătat că ideea de a le avea pe toate – o carieră de succes și o familie frumoasă – e un mit. Așa că mulți dintre cei din generația Millenials nu mai vor copii, ci succes în carieră.

Nu vreau copii pentru că studiez să devin neuro-chirurg și nu cred că le-aș putea acorda suficientă atenție câtă vreme am un job atât de solicitant”, a spus un participant.

Când îmi imaginez viitorul, pur și simplu nu văd niciun copil. Iubesc ceea ce fac și vreau să avansez cât de mult pot în carieră, chiar dacă asta vine la pachet cu multe nopți nedormite, cu stat peste program, cu relocări sau cu multe călătorii de afaceri”, a răspuns un alt participant la sondaj.

6. Trăim într-o lume prea dură

În unele cazuri, tinerii nu mai fac copii pe motiv că vor să evite contactul unei alte ființe umane (a copilului lor) cu această lume meschină, plină de idioți, de boli și de terorism. Mulți tineri nu văd o îmbunătățire a vieții, dimpotrivă. Și nu vor să își crească urmașii într-o astfel de lume.

„V-ați uitat la știri în ultima vreme? Tocmai de-aia nu vreau să fac copii!”, a spus un participant de 23 de ani.

7. Copiii nu se potrivesc cu stilul activ al acestei generații

Visul meu e să vizitez toată lumea și copiii pur și simplu nu s-ar potrivi cu stilul de viață pe care mi-l doresc”, a declarat un participant.

Am o viață mult prea activă, un copil pur și simplu mi-ar sta în cale”, a spus altul.

8. Pentru că un copil nu neapărat rezolvă ceva

Multă lume face copii pentru că se plictisește sau pentru că se află în relații care nu funcționează. Dar nu acesta e rolul unui copil în viața de cuplu. Un copil nu repară o relație de cuplu și nici nu te face un om mai bun. Acesta este un alt mod în care își motivează alegerea de a nu face copii cei din generația tânăra.

 

Sursa: mic.com, voux.ro

Foto: adevărul.ro 

Share:

Articole recomandate