1 martie, tradiții, obiceiuri și simbolistica Mărțisorului

1 martie, tradiții, obiceiuri și simbolistica Mărțisorului

După vechiul calendar roman, 1 martie era prima zi din an și se celebra sărbătoarea „Matronalia” la care se desfășurau serbările lui Marte, zeul forțelor naturii, al primăverii și al agriculturii.

Martie este momentul în care oamenii încep să caute primul ghiocel, ca semn al venirii primăverii cu adevărat. Acest triumf al reînvierii și regenerării este invocat prin Mărțișorul pe care-l dăruim celor dragi, ca mic semn ce ne dorim să le aducă fericire și noroc.

Forma mărțișorului s-a schimbat în timp. La început era simbolizat printr-o monedă. Mai târziu apărea sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb și roșu înșirate pe o ață. Acum mărgelele frumos colorate, ceramica și florile le-au luat locul.

La originile mărțișorului a stat o monedă de aur sau de argint, după alte surse, la care se atașa o sfoară făcuta din doua fire răsucite, una roșie și alta albă ( sau alb și negru), ce semnificau victoria vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii și care era purtată în general de persoanele sensibile (copii și fete tinere). Exista credința, conform căreia, această amuletă aducea noroc și fericire.

Semnificatia martisorului s-a diluat odată cu trecerea anilor. În trecut, el era confecționat de mame, care adăugau la șnurul bicolor, împletit din fire de lână, câte o monedă de argint sau chiar de aur și-l legau la mana copiilor în dimineața zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui. Se credea că, în felul acesta, copiii erau apărați de rele și de boli și că aveau să fie sănătoși, precum argintul, și roșii la față precum culoarea roșie din șnur.

Mărțișorul era un simbol purtat cu multă demnitate și chiar solemnitate de către membrii societății tradiționale, care evitau orice comportament necivilizat în perioada în care mărțișorul le împodobea îmbrăcămintea.

Mărțișoarele din zilele noastre sunt confecționate manual sau sunt procurate din magazine, fiind compuse tot din doua fire alb-roșii, împletite din mătase, la care se agață mici pandantive artizanale, care ar simboliza norocul, sănătatea, iubirea etc.

Vă aducem sincere felicitări cu ocazia sosirii primăverii!

 

Foto simbol: trilulilu.ro

Adaugă comentariu