Scriem împreună cu piciul scrisoare lui Moș Crăciun!

Scriem împreună cu piciul scrisoare lui Moș Crăciun!

Momentul în care copilul îi adresează o scrisoare lui Moș Crăciun este unul memorabil în fiecare an, o tradiție distractivă pentru întreaga familie în ajun de Crăciun. Moșul este foarte ocupat, trebuie să ajungă la foarte mulți copii din toată lumea, așa că ar fi bine să îl învățăm pe copil să-i scrie din timp scrisoare lui Moș Crăciun, pentru ca dânsul să aibă timp să caute cadourile solicitate.

Ce îi scriem?

Întâi de toate trebuie să îl învățăm pe copil să îl salute  pe Moșul, apoi să i se prezinte. Să îi spună cine îi scrie scrisoare, câți ani are, cu ce se ocupă... Cât de cuminte și de deștept este.  Poate să îl întrebe de sănătate pe Moș Crăciun, pentru că el este bătrân, iar noi trebuie să manifestăm empatie față de persoanele în vârstă. Iar Moșul trebuie să se convingă că îi scrie scrisoare un copil educat și manierat.

Cum îi cerem un cadou?

În scrisoare ar fi bine să îi sugerăm Moșului ce ne dorim de Crăciun și mai puțin să-i ordonăm, sau să-i scriem ceva de genul – De Crăciun să-mi aduci o desagă de cărți! Trebuie să-i scriem cu îngăduință și cu respect. Să îi dăm de înțeles că orice cadou este potrivit, iar dacă nu găsește cartea solicitată, se poate, dacă are bani, să îi ofere altceva (poate un ursuleț de pluș)...

Elfii au urmărit-o într-o seară de iarnă pe Mărioara și Mihaela Cara, cum îi scriau lui Moș Crăciun scrisoare. Ia vedeți cât de bine s-au descurcat aceste fete și cum au ticluit ele petiția pentru Moș Crăciun:

 

Mărioara Cara este o fetiță de numai cinci anișori, dar foarte ambițioasă și organizată. Ea știe deja ce se va face când va crește mare și se pregătește cu mare grijă, minuțiozitate și seriozitate față de visul ei de a deveni Stewardesă. Face dansuri deja de 2 ani, unde depune multă străduință și unde își formează caracterul și ținuta frumoasă.

 

Fiind o fire foarte deschisă, prietenoasă și jucăușă, merge cu mare drag la grădiniță și cu interes participă la toate matineele și activitățile din grupă.

 

Mărioara este prima nepoțică la bunelușii ei Ludmila și Ion și a treia - la buneii Raisa și Constantin.  Este un suflețel fericit și răsfățat din acest punct de vedere. Buneii o sorb din priviri și deapănă împreună cu ea, în zilele de odihnă, nesecate și nenumărate povești despre feți-logofeți.

 

Recent ea a devenit ajutorul cel mai mare al părinților. Ca o adevărată gospodină, Mărioara o ajută pe mama la toate treburile din casă, are grijă chiar și de frățiorii ei gemănuți de doar 2 luni. Ce mai? E fată mare deja! La anul va scrie singură scrisoare lui Moș Crăciun.

Adaugă comentariu