Actorul Robert De Niro a devenit tată a șaptea oară la vârsta de 79 de ani
- 2023-05-11
- 1068
Celebrul actor Robert De Niro a devenit tată, pentru a șaptea oară, la vârsta de 79 de ani. Diferența de vârstă dintre cel mai mare copil al lui Robert De Niro (Drena De Niro) și cel mai mic copil al acestuia este de 51 de ani. De asemenea, De Niro are și patru nepoți.
În timpul unui interviu, Brittnee Blair, cea care îl intervieva pe actor i-a pus acestuia o întrebare, spunând: “Știu că ai șase copii.” Robert De Niro a corectat-o, zicând: "Șapte, de fapt. Tocmai am devenit tata a șaptea oară."
De Niro a declarat pentru ET Canada: „Cred că trebuie să fii iubitor cu copiii tăi, deși uneori trebuie si să fii sever în privința unor lucruri. Nu îmi place să fiu nevoit să fac legea și chestii de genul ăsta, dar, uneori, nu ai de ales. Și orice părinte, cred, că ar spune același lucru. Întotdeauna faci ceea ce este corect pentru copiii tăi.”
Deși actorul nu a dezvăluit identitatea femeii care l-a făcut tată din nou, se cunoaște faptul că acesta este într-o relație cu Tiffany Chen, instructorul de arte marțiale. În luna iulie a anului 2022, aceștia au fost fotografiați în timp ce se țineau de mână.
Sursa: suntmamica.ro