Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Ce a scos din alimentație Andreea Raicu pentru a arăta atât de bine la 44 de ani

Ce a scos din alimentație Andreea Raicu pentru a arăta atât de bine la 44 de ani

Andreea Raicu se poate lăuda nu numai cu un trup ca tras prin inel, picioare frumoase, lungi și o siluetă de invidiat, ci și cu o evoluție frumoasă pe plan spiritual și emoțional.

Mulți o întreabă ce face pentru a arăta atât de bine și, după ani întregi de căutări și încercări, fosta prezentatoare tv a găsit soluția care i se potrivește cel mai bine.

„Conform studiilor, se spune că gena bună contribuie doar în pro­porţie de 20% la un aspect fi­zic tânăr şi plăcut chiar şi la vârsta maturităţii, deși eu cred că in­fluenţa ei este cu mult mai mare. Dar, în acelaşi timp, cred că forma fizică ţine foarte mult şi de stilul de viaţă, şi când spun asta nu mă re­fer doar la ali­mentaţie. Pe mine, cel mai mult mă ajută pregătirea men­tală, faptul că prac­tic meditaţia, că am învăţat să-mi con­ştientizez stările interioa­re, deci să-mi înţeleg nevoile şi să ţin cont de ele. În plus, am grijă să dorm pe măsura ne­ce­sităţilor organismului meu, să fac sport”, a declarat Andreea, care a adăugat și că a învățat să fie mai blândă cu ea însăși, să lucreze într-un ritm mai lent și să nu se mai forțeze nici în sala de fitness, pe care o frecventa de cinci ori pe săptămână. 

„De ceva timp, nu mai fac nici atât de mult sport ca înainte, şi nici la fel de intens. Continui să mă mișc, dar, în loc să merg de cinci ori pe săp­tă­mâ­nă la sală, acum merg de două, cel mult de trei. În rest, alerg în natură, fac yoga, da­că am posibi­li­tatea, înot… Deci nu mai fac sport neapărat ca să arăt bine, ci ca să mă simt bine, iar exer­ciţiile fizice sunt mai blânde. De fapt, în ge­ne­ral, am început să fiu mult mai blândă cu mine: nu mai trag în forță de mine, ritmul în care muncesc e mai lent decât înainte”, a mai adăugat vedeta.

Foarte atentă la ceea ce mănâncă și la nevoile corpului ei, Andreea Raicu a ales să scoată din alimentație mai multe produse care nu îi făceau bine, care au multe calorii și care pot strica și tenul.

„În ce pri­veș­­te alimentația, am adaptat-o la nevoile organis­mu­lui meu (nu mănânc gluten, lac­tate, zahăr, iar car­­ne mănânc foarte rar, doar atunci când simt ne­vo­­ia), și am grijă să mă hidra­tez… Şi iarăşi foarte im­­portantă pentru mine, ca de altfel pentru toată lu­mea, este reîncărcarea bate­riilor. Practic, ceea ce în­cerc eu să fac este să nu pierd în nicio zi contactul cu mine însămi, să-mi îngrijesc trupul, dar şi su­fle­tul. Iau unele su­plimente ali­mentare (de pildă, suplimente care susţin activi­ta­tea cerebrală, vitamina C, coenzima Q10 etc.), îmi modific unele obiceiuri de viaţă. De exemplu, mănânc mai multe grăsimi, pentru că gră­si­mile sunt extrem de nece­sa­re pentru activitatea cere­brală, dar şi pentru ferti­li­tate”, a mai povestit Andreea Raicu.

Sursa: peroz.ro

Share:

Articole recomandate