Laura Cosoi și Adela Popescu despre vacanța petrecută împreună: Ne potrivim foarte bine în vacanță, ne plac aceleași lucruri și avem preocupări asemănătoare

Laura Cosoi și Adela Popescu despre vacanța petrecută împreună: Ne potrivim foarte bine în vacanță, ne plac aceleași lucruri și avem preocupări asemănătoare

Laura Cosoi a scris pe blogul său personal că vacanța petrecută împreună cu Adela Popescu a fost una foarte sigură și cea mai bună destinație în acest sens a fost Maldive.

„2020 a fost un an ca un roller coaster și nu cred că doar pentru noi, ci pentru întreaga lume. A fost un an al încercărilor, mai mari ca în anii trecuți, dar nu zic că nu s-au întâmplat și lucruri bune. Unii oameni și-au construit relații mai apropiate, mai profunde, alții au reușit să stea mai aproape de familie și să aibă legături mai strânse. Sunt însă și oameni pentru care 2020 a fost un an al izolării și singurătății, al anxietății și chiar depresiei. Așa se întâmplă, sunt oameni și oameni, vieți și vieți, destine și destine.

 

Cum am ales Maldive

Ne-am dorit să mergem în Bali și până la urmă am ajuns în Maldive! Aceasta nu era prima destinație pe lista noastră de preferințe, pentru că ne plac mai mult locurile unde poți să ai contact mai apropiat cu culturile și civilizațiile respective, dar după ce am analizat pe toate părțile variantele, am ajuns la concluzia că Maldive e cea mai potrivită.

Am discutat propunerile cu Adela și Radu. Ne potrivim foarte bine în vacanță, ne plac aceleași lucruri și avem preocupări asemănătoare, copiii se înțeleg bine între ei, așa că am decis să găsim o formulă să mergem împreună.

Am vrut în primul rând să fie o destinație sigură, cu cât mai puține cazuri de Covid, să fie un loc călduros, pentru că e mai safe în aer liber, așadar Europa era exclus. În Bali era destul de mult de zburat și voiam să fie confortabil și pentru copii, să nu stăm în carantină când ne întoarcem, dar cum în acest moment destinația este închisă pentru turism am amânat. Tot din această cauză a ieșit și Seychelles de pe listă. De fapt, au rămas puține destinații care să întrunească toate criteriile astea și uite-așa am ajuns în Maldive. Adela și Radu nu mai fuseseră, dar noi am mai fost de două ori: o dată în luna de miere și a doua oară acum doi ani, când Rita avea 7 luni.

Când am ajuns în Maldive, mi-am dat seama că a fost cea mai potrivită alegere. Ai o căsuță pe malul mării, ai distanțare, intimitate, condiții de siguranță pentru copii. Și mai ales, ai cerul de-un albastru limpede deasupra, nisipul fin și vălurit, marea cu valuri care se sparg aproape de „sufrageria” noastră de pe plajă și o pace de început de lume. E un peisaj perfect, fără niciun cusur!

 

Cum am zburat spre Maldive

Am ajuns în Maldive cu o oprire de două zile în Dubai. Există și chartere cu care poți ajunge direct, dar noi am preferat varianta asta ca să fie mai confortabil pentru copii. Am plecat la 14.30 și am făcut 4 ore jumate până în Dubai.

Ne-am făcut bagajul pe repede înainte și nici n-am luat mare lucru la noi – un geamantan pentru mine, Cosmin și Vera, un altul pentru Rita și căruciorul de la Adinish, care e foarte practic pentru că se împachetează.

De data asta nici jucării nu am luat prea multe: doar două cărți de activități, doi bebeluși, un cărucior care se pliază pentru păpuși, un caiet cu creioane, cartea cu elefantul Elmer și cea cu purcelușa Peppa. Mai mult de-atât nu era cazul, pentru că, ne-am gândit, copiii s-or mai juca și în natură. Găsesc ceva de făcut pe-acolo. De fapt aceasta este filosofia noastră în ceea ce privește educația copilului, ne place să-l lăsăm să descopere și să-și pună imaginația la contribuție. 

 

Rutina noastră de vacanță, ce facem de dimineață până seară

Chiar dacă suntem în vacanță, am realizat că e foarte important pentru copii să aibă o rutină. Asta e și pentru liniștea lor, dar și a noastră. Iar pentru că suntem într-un loc unde nu avem ce să vizităm sau să umblăm mai mult – oricum, toata insula are mai puțin de un km – în principiu toate activitățile sunt în jurul casei sau pe plajă. Cel mult, se poate merge la pescuit, să înoți cu delfinii, să bați insula de la un capăt la altul, iar în rest, te bucuri de odihnă.

Am reușit să ne organizăm destul de bine cu copiii, chiar dacă nu sunt amenajate locuri speciale de joacă, iar de obicei, zilele noastre decurg așa:

  • Ne trezim dimineața la 7 și alergăm pe insulă, în special Cosmin și Rita preferă activitatea asta. Fac 2, 3 ture de insulă. Alteori, facem baie în mare și hrănim peștii, care vin foarte aproape de mal. În principiu, cam până la 9, 9.30, stăm în apă cu fetele
  • Mergem apoi la micul dejun
  • Dupa micul dejun, mergem cu fetele la „leagăne”, adică la niște hamace care sunt în apropiere.
  • Petrecem timp și cu Alexandru și Andrei cu care Rita are o relație specială 
  • Stăm la piscină sau facem baie în mare până pe la prânz, pe la 13.00
  • Apoi fetele dorm cam două ore. O performanță e că reușesc să le culc pe amândouă în același timp
  • În jur de 15.00, mergem la masă, adică facem comanda, ne vine mâncarea și mâncăm pe plajă.
  • Dacă e prea cald, după masă stăm la piscină, dacă nu, mergem la mare, unde ne place mai mult.
  • Seara, noi, adulții, mai bem câte un cocktail pe plajă, facem câte o plimbare pe țărm, uneori Cosmin a mai mers la pește cu barca, cu Rita în timp ce eu am stat cu Vera și cu Adela sau copiii se mai joacă pe plajă și noi pălăvrăgim la apus. Este plăcut! 
  • De la 19.00 luăm cina
  • La 21.30, culcăm copiii și dacă nu adormim și noi mai stăm la povești, întindem subiecte la piscină și privim cerul, deci, program de voie. 
  • Nu mă simt deloc vinovată că pur și simplu am stat. A trecut ceva timp de când am făcut asta cu atât de mare drag 

Și încă vreo două lucruri pe care le-aș încadra mai degrabă la capitolul ciudățenii:

  • Am vrut să mănânc o supă Tom Yum, dar la resort nu aveau, ceea ce mi se pare straniu pentru Maldive
  • Rechinii mi s-au părut mai fioroși față de perioada petrecută, din luna de miere, când înotam cu ei fără probleme, chiar și noaptea.”

Sursa: lauracosoi.ro

 

Adaugă comentariu