Alimentele care ameliorează senzația de durere fizică
- 2019-09-13
- 2111
Ca și remediu natural de ajutor în cazul unor dureri fizice îți pot fi alimentele. Unele alimente au rolul de a diminua durerea. Vezi în continuare care sunt acestea.
Cireșe negre – sunt bogate în antioxidanți ce înving durerea. Mai mult, acestea sunt bogate și în antocianine care au o acțiune similară antiinflamatorului. De asemenea, ceaiul din cozi de cireșe este un remediu bun împotriva afecțiunile renale, a celor digestive, dar are și un efect pozitiv asupra inflamațiilor, a reumatismului, combat durerile specifice reumatismului.
Tahini – fiind bogată în magneziu este un analgezic bun în calmarea durerilor musculare.
Papaya – specialiștii spun că este foarte bun în combaterea durerilor lombare. Acest fruct exotic este o sursă excelentă de antioxidanți care luptă cu procesul inflamator din organism ducând la eliminarea durerii.
Ghimbir – fiind bogată în zinc, potasiu, calciu, magneziu și având o mulțime de proprietăți antiseptice, antispasmodice, antibacteriene. Este un excelent antivomitiv și calmează durerile de mușchi precum și crampele menstruale.
Afine – afinele congelate au aceleași proprietăți antiinflamatoare ca cele proaspete. Mai multe studii au demonstrat că afinele pot reduce inflamațiile din corp și combat cu succes durerea fizică.
Semințe de dovleac – fiind o sursă bogată de magneziu (mineralul care ameliorează de exemplu intensitatea unei migrene) ajută la combaterea durerilor. Mai mult, sunt studii care susțin că semințele de dovleac contribuie și la ameliorarea osteoporozei.
Somonul – este o sursă importantă de acizi grași omega-3 care au rol antiinflamator fiind un aliment foarte bun pentru sănătatea organismului. Mai mult, specialiștii spun că un consum regulat de somon ameliorează sensibilitatea articulară în cazul bolnavilor de artrită reumatoidă.
Turmericul – este o sursă importantă de antioxidanți, în plus are proprietăți antivirale, antibacteriene, antifungice și antiinflamatoare. Totodată este bogat în vitaminele C, E, K, sodiu și potasiu, cupru, fier și magneziu. Are un rol pozitiv asupra inflamațiilor din corp reducându-le.
Ulei de măsline virgin este un excelent remediu împotriva durerilor articulare. Mai mult, acesta contribuie și la menținerea sănătoasă a articulațiilor.
Sursa: doctorulzilei.ro; zagovormaga.ru