Merişoarele: beneficii uimitoare pentru sănătatea organismului

Merişoarele: beneficii uimitoare pentru sănătatea organismului

Cel mai probabil atunci când auzi de merişoare mintea îţi fuge la sărbătorile de iarnă, dar iată câteva motive pentru care ar trebui să le consumi pe toată perioada anului - congelate, uscate sau sub formă de suc. Iată şase beneficii ale merişoarelor şi cum îţi pot îmbunătăţi sănătatea.

Cresc rezistenţa la bacterii

Într-un nou studiu publicat de Universitatea McGill din Canada, cercetătorii vorbesc despre bacteriile responsabile pentru infecţiile tractului urinar, pneumonie şi gastroenterită. Atunci când bacteriile sunt tratate cu antibiotice, de cele mai multe ori devin rezistente la efectul acestora. Dar în acest experiment, oamenii de ştiinţă au descoperit că extractul de merişor previne rezistenţa şi dezvoltarea bacteriilor.

Au proprietăţi antiinflamatorii şi sunt bogate în antioxidanţi

Precum alte fructe de pădure, merişoarele sunt surse ideale de antioxidanţi. De fapt, atunci când vine vorba de fructe, acestea se clasează sub afine ca potenţială sursă de antioxidanţi. De asemenea, merişoarele au şi compuşi antiinflamatorii. Cercetările arată că persoanele care consumă merişoare au un nivel scăzut de proteină C-reactivă, un marker care se regăseşte în sânge, cunoscut ca declanşator al îmbătrânirii premature, bolilor cronice şi declinului cognitiv.

Accelerează circulaţia sângelui

De-a lungul anilor s-a observat că merişoarele ajută la îmbunătăţirea flexibilităţii arterelor, ceea ce înseamnă că îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi reglează tensiunea arterială.

Protejează împotriva bolilor

Există evidenţe clare care arată că sucul de merişoare protejează inima reducând colesterolul „rău” LDL, trigliceridele şi rezistenţa la insulină. Mai mult, anumiţi compuşi care se regăsesc în merişoare încetinesc creşterea tumorilor, inclusiv a celulelor cancerigene în cazul cancerului de sân, colon, prostată şi plămâni.

Au grijă de sănătatea sistemului digestiv

Cercetările arată că în urma consumului de merişoare se creează bacterii benefice aflate în strânsă legătură cu imunitatea, dispoziţia şi sănătatea sistemului digestiv. Fibrele care se regăsesc în merişoarele uscate sau întregi ajută la prevenirea constipaţiei şi asigură sănătatea sistemului digestiv.

Întăresc imunitatea

Vitamina C care se regăseşte în merişoare asigură imunitatea şi producţia de colagen, care joacă un rol extrem de important în sănătatea pielii şi a articulaţiilor. Cel mai probabil ai auzit de multe ori că merişoarele ajută la prevenirea şi tratarea infecţiilor tractului urinar, ceea ce este complet adevărat, pentru că elimină bacteriile prinse de pereţii tractului urinar. Acelaşi lucru se întâmplă şi în stomac pentru prevenirea ulcerului, dar şi în cavitatea bucală pentru a lupta împotriva plăcii bacteriene.

 

Sursa: csid.ro; foodandhealth.ru

Adaugă comentariu