Cum să aranjezi corect o masă festivă
- 2016-03-15
- 8488
Există multe moduri de a aranja o masă, iar de regulă, așezarea tacâmurilor depinde de felurile de mâncare pe care le-ai pregătit, de rangul întâlnirii, de dimensiunile mesei etc. Îți spunem aici câteva reguli.
Tacâmurile se aranjează de obicei în ordinea folosirii lor, începând cu partea exterioară înspre farfurie. În partea dreaptă vom așeza mereu lingura și cuțitele, iar în partea stângă – furculițele. În fața farfuriei vom aranja lingurițele și furculițele mici.
Furculițele se aranjează în modul următor: prima furculiță dinspre exterior trebuie să fie cea pentru salată, următoarea este furculița pentru felul principal. O altă ordine este următoarea: prima furculiță este pentru salată, a doua pentru pește, iar cea de-a treia pentru carne. În aceiași ordine de idei,aranjăm și cuțitele: primul de la margine pentru salată, al doilea pentru pește și al treilea pentru carne.
De reținut!
- Lingura se așază mereu cu partea bombată pe masă.
- Cuțitul îl punem mereu cu ascuțișul înspre farfurie.
- Nu aranja mai mult de 3 furculițe și 3 cuţite la o masă.
- Paharele se aranjează în partea dreaptă!
- Tacâmurile pentru desert se așează pe orizontală, paralel cu farfuria, dar cu capetele în sens opus: dinții furculiței în dreapta și adâncitura liguriței în stânga. Vom așeza mai aproape de farfurie furculița, iar apoi lingurița.
În cazul paharelor ordinea folosirii lor este de la stânga la dreapta: pentru apă, pentru vin alb, vin roșu și într-un final pentru băuturi tari.
Tipuri de furculițe:
1. Furculița pentru salată – are 3 sau 4 dinți, însă aceștia sunt mai scurți decât la furculița de cină.
2. Furculița pentru pește – are 3 sau 4 dinți, relativ lungi, drepți sau înclinați în interior.
3. Furculița pentru felul principal – este furculița obișnuită, pe care o folosim zi de zi.
Foto: d28eventos.blogspot.com; aflacum.ro, pinterest, retete.acasa.ro, discoveryindustry.ro