Odoraș.

Odoraș.

Tedi

Mămăliga are beneficii pentru sănătatea fiecăruia

Mămăliga are beneficii pentru sănătatea fiecăruia

Mămăliga este un preparat absolut delicios realizat din mălai, care nu lipseşte din bucătăria noastră tradiţională. Atunci când mălaiul absoarbe apa, acesta obţine un aspect cremos. Pentru un plus de gust şi savoare, poţi adăuga unt, lapte sau chiar caşcaval. Originară din nordul Italiei, mămăliga este un preparat deloc costisitor, uşor de preparat şi extrem de versatil.

Mămăliga simplă, fără alte ingrediente adăugate pentru gust şi savoare, are un număr scăzut de calorii, similară altor cereale, este o sursă ideală de carbohidraţi.

Dacă mămăliga este preparată în lapte şi nu în apă, se adaugă nutrienţi importanţi şi totodată creşte conţinutul caloric. Similar orezului, mămăliga este folosită ca garnitură la diferite preparate şi, pentru că are un conţinut scăzut de proteine şi grăsimi, se potriveşte perfect cu carnea roşie, fructele de mare sau brânza.

Mălaiul este o sursă ideală de carbohidraţi complecşi, care oferă mai multă energie şi senzaţie de saturaţie pe o perioadă mai lungă de timp.

Indicele glicemic indică cât de mult au crescut alimentele nivelul glicemiei în sânge, pe o scară de la 1 la 100. Pentru că mămăliga este bogată în carbohidraţi, nu ar trebui să crească rapid aceste valori după ce o consumi. Dacă suferi de diabet, Asociaţia Americană de Diabet recomandă să te concentrezi pe conţinutul total de cabohidraţi, ceea ce înseamnă că vei rămâne la porţii mici. Mai exact, poţi consuma undeva la 125 de grame, alături de alte alimente precum legume, carne roşie sau peşte pentru a oferi un echilibru.

Mămăliga este o sursă de antioxidanţi importanţi, compuşi care ajută la protejarea celulelor din organism împotriva deteriorării oxidative. Astfel se reduce riscul de apariţie a bolilor asociate înaintării în vârstă.

Mămăliga este o alegere ideală pentru o dietă lipsită de gluten. Bineînţeles, chiar şi în acest sens este bine să verifici eticheta pungii de mălai, pentru că unele fabrici pot adăuga ingrediente care conţin gluten.

 

Sursa: csid.ro; 1000.menu

Share:

Articole recomandate