Ouă marmorate de Paște – ai nevoie doar de 3 ingrediente

Ouă marmorate de Paște – ai nevoie doar de 3 ingrediente

Ouă marmorate de Paște, viu colorate, perfecte pentru mesele festive! Pentru a obține ouă marmorate de Paște ai nevoie de 3 ingrediente principale: colorant alimentar (mai multe culori), ulei de măsline și oțet.

Firește, și de ouă! Plus apă. Dar „vedetele” care te ajută să obții ouă marmorate de Paște perfecte sunt, cum spuneam, cele 3 ingrediente de mai sus.

Află în continuare tehnica prin care marmorezi ouăle de Paște.

Ouă marmorate de Paște: ingrediente, mod de preparare

Există mai multe tehnici prin care poți face ouă marmorate. Noi ți-o oferim pe cea mai simplă și rapidă, ca să ai mai mult timp liber de sărbători.

Ingrediente:

  • 10-20 de ouă (de preferat cu coaja albă) fierte tari
  • colorant alimentar (roșu, galben, verde, albastru sau orice altă culoare îți place)
  • ulei de măsline
  • oțet
  • apă fierbinte

Mod de preparare:

Fierbe ouăle într-un oală încăpătoare. Nu le pune în apă clocotită, ci în apă rece. Dacă arunci ouăle în apă fierbinte, „șocul” termic va duce la fierberea lor neuniformă sau, mai rău, la crăparea lor.

Timpul de fierbere se scurge din momentul în care apa începe să fiarbă. Iată cât timp trebuie fierte ouăle, ca să iasă tari:

  • Ouă cu gălbenuș tare, dar un pic cremos – 8 minute
  • Ouă cu gălbenuș tare – 10 minute
  • Ouă cu gălbenuș foarte tare – 12 până la 15 minute (ai grijă însă – ouăle mai mici lăsate prea mult timp la fiert pot căpăta o nuanță verzuie a gălbenușului)

Pune apa fierbinte în care ai fiert ouăle în mai multe recipiente (4, 5, 6, în funcție de câte culori vrei să obții).

Adaugă în fiecare recipient cu apă câte 1-2 lingurițe de oțet și 10 picături de colorant (în fiecare recipient o culoare diferită). Amestecă bine până se dizolvă colorantul.

Pune câte 2-3 (sau mai multe) ouă în fiecare recipient cu colorant. Lasă-le în lichidul colorat timp de 10 minute, apoi scoate-le pe prosoape de hârtie, să se usuce complet suprafața (aproximativ 10 minute).

Spală recipientele cu colorant folosite mai devreme și pune-le din nou la treabă. Umple-le cu apă rece și  pune din nou colorant în ele. De data asta, în loc de oțet, vei pune câte 1-2 lingurițe de ulei de măsline în fiecare recipient. Amestecă ușor până se formează mici bule la suprafața apei.

Ia oul cu o lingură și scufundă-l în recipientul cu colorant. Atenție! Dacă oul are o culoare mai deschisă, galben să spunem, îl vei introduce în vasul cu colorant mai închis, de exemplu albastru. Mișcă ușor lingura în care ai pus oul prin apa cu ulei, timp de câteva secunde sau chiar un minut.

Repetă operațiunea până termini toate ouăle și combinațiile de culori.

Scoate ouăle marmorate pe prosoape de hârtie sau, și mai bine, pe un grătar, ca să se usuce. După aceea, lustruiește-le cu puțin ulei pentru a le da un luciu frumos.

Vezi mai jos și varianta video pentru această rețetă de ouă marmorate de Paște.

 

Sursa: csid.ro

Adaugă comentariu