Leontina Vatamanu: confesiuni cinematografice

La începutul acestei veri am avut marele noroc de a viziona filmul documentar „Te iubesc, Ion şi Doina”, un film care m-a motivat să merg acasă şi să reascult piesele marilor „rapsozi ai Unirii”. Am rămas profund impresionată de acest documentar şi mă întrebam cum e posibil să dai naştere acestor 100 de minute în care încap două vieţi mari? Îmi doream din toată inima să o cunosc mai îndeaproape pe regizoarea acestui film, iar norocul mi-a surâs. Leontina Vatamanu e o femeie deosebită, o femeie îndrăgostită iremediabil de meseria sa.

Filmul îi oferă bucuria de a crea, de a observa realitatea din jur şi de a povesti despre ea. Deşi întâmpină multe dificultăţi cărora e nevoită să le facă faţă, îşi iubeşte profesia şi le-a transmis această dragoste şi fiicelor sale, Ioana şi Elena. Trăieşte un film fericit care o inspiră, îi oferă bucurie şi împlinire, un film pe care ni l-a destăinuit pe îndelete.

Leontina a fost înconjurată mereu de artă şi de oameni de artă, care i-au format şi cultivat dragostea pentru frumos. S-a născut într-o familie de intelectuali, unde cărţile, cultul pentru o limbă română corectă şi literară, arta şi creativitatea îşi aveau reşedinţa. În casa familiei Vatamanu maşina de dactilografiat răsuna de pe la şase dimineaţa, iar serile lumina lămpii se stingea tărziu. În amintirile de copilărie, Leontina îl regăseşte pe tatăl său, regretatul poet Ion Vatamanu, pe care l-a pierdut la vârsta de 19 ani. De aceea pentru ea copilăria constituie şi un loc de reîntâlnire cu cel căruia îi duce dorul.

„Ţin foarte mult la copilăria mea, pentru că a fost într-adevăr o copilărie fericită. Am avut parte de aventurile copilului de oraş, de la bloc, dar şi ale celui de la ţară, căci la bunicii mei din satul Costiceni, de pe malul Prutului, îmi petreceam verile. De mică îmi plăcea să mă las purtată de jocul imaginaţiei. Puteam să mă joc ore întregi, creând personaje şi poveşti, care mă făceau să nu observ cum trece timpul şi se lasă seara. Eram pasionată de desen şi le consumam părinţilor hârtia de scris. La un moment dat am descoperit cât de interesant e să desenezi pe şerveţele, aşa încât am trecut, spre bucuria părinţilor, de la consumul de hârtie la cel de şerveţele. Şi acum mai păstrez câteva mostre ale operelor mele pe şerveţele. Astăzi îmi dau seama că în Leontina cea mică încolţea deja sămânţa creaţiei şi le mulţumesc părinţilor că m-au lăsat să merg pe drumul meu şi să-mi aleg o profesie în care să mă simt împlinită. ”

În cinematografie se conjugă toate elementele creaţiei: imaginea, muzica şi cuvântul, oferind astfel filmului privilegiul de a fi unul dintre cele mai complexe mijloace de exprimare artistică. Astfel că filmul îi oferă regizoarei Leontina Vatamanu toate instrumentele necesare pentru a reda într-o manieră personalizată realitatea din jur. Încă din copilărie îi plăcea să contemple lumea ce o înconjoară. Or, acest lucru, în opinia ei, este primordial în structura unui om, ce-şi propune să transpună pe ecran o lume mai mult sau mai puţin asemănătoare cu cea din jur.

„Îmi plăcea să scriu, să mă joc cu cuvintele, să răsfoiesc albume de pictură şi enciclopedii, să desenez pe marginea caietelor de chimie sau fizică, să ascult cum povestesc bătrânii şi să găsesc finaluri la pătăraniile lor, iar atunci când a venit timpul să decid ce profesie să-mi aleg, am optat pentru film, deşi viaţa de artist, după cum mă atenţiona tata, era plină de capcane.”

După absolvirea facultăţii la Academia de Teatru şi Film de la Bucureşti, s-a reîntors la Chişinău şi s-a angajat la unul dintre primele studiouri independente din ţară de pe langă „Casa Lumea Deschisă”, unde l-a cunoscut pe producătorul Virgiliu Mărgineanu. Virgiliu aprecia mult lucrările tinerei regizoare, iar peste scurt timp a devenit nu doar producătorul acestora, dar şi soţul Leontinei, cu care munceşte cot la cot mai bine de 17 ani în cadrul aceluiaşi OWH Studio, care a devenit între timp copilul lor şi unul dintre cele mai longevive şi active studiouri de film din Republica Moldova.

„Fiecare îşi trăieşte propriul său film. În orice documentar, jumătate de film e regizat de Dumnezeu şi jumătate de regizor, probabil aşa se întâmplă şi în cazul vieţilor noastre. Nu ne putem da seama dacă viaţa e rodul acţiunilor şi al deciziilor noastre sau, de fapt, aşa a fost să fie. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-a oferit.”

Exact la 9 luni după nuntă, Virgiliu şi Leontina au devenit părinţi. Ea îşi dorea foarte mult să aibă copii, iar Ioana nu s-a lăsat prea mult aşteptată. Mereu a ştiut că, dacă va da naştere unei fetiţe, aceasta va purta numele de Ioana, în cinstea tatălui, a bunicului, dar şi a socrului său. Acum, Ioana are 14 ani şi este o personalitate puternică şi ambiţioasă. Ştie ce vrea şi munceşte pentru a obţine rezultate. Leontina îi zice „soldăţelul mamei”, pentru că e descurcăreaţă şi găseşte mereu soluţii. Ioana a moştenit de la părinţi dragostea iremediabilă pentru artă. Chiar dacă e pasionată de ştiinţele exacte, i-a declarat mamei că vrea să îşi aleagă o profesie creativă. Or, viitorul ei probabil că va fi o conjugare între cele două pasiuni.

„La o anumită vârstă, femeia simte foarte acut dorinţa de a da naştere unui copil. Ne-am bucurat enorm când pe lume a venit Ioana, şi la fel de mult ne-am bucurat când după un an şi 11 luni a venit şi Lenuţa. Ele au dat vieţii noastre aripi. Datorită lor, am învăţat ce e zborul la înălţimea maturităţii, a iubirii şi a responsabilităţii pentru puii din cuib. Ele ne-au făcut mai puternici, mai buni, mai luptători. Este greşit să credem că doar părinţii îşi educă copiii, e un proces ambivalent: copiii, la rândul lor, ne educă şi ne remodelează pe noi. Şi noi încercăm să ne perfecţionăm pentru a proiecta în felul lor de a fi lucruri frumoase.”

Elena este un omuleţ plin de dragoste, bunătate şi tandreţe. Este o persoană caldă şi receptivă, ştie să dăruiască multă dragoste celor din jur, iar atunci când îşi întâmpină mama venind de la serviciu, o îmbrăţişează şi pe dată o încarcă cu afecţiune şi energie. Lenuţa s-a născut de ziua mamei Leontinei, care poartă acelaşi nume. Acum are 12 ani şi este prinsă în multe activităţi, face muzică la Şcoala „Eugen Doga” şi mai deprinde şi limba franceză împreună cu sora ei. Lenuţa este foarte creativă şi face totul cu mult suflet.

„Ioana şi Elena s-au înţeles minunat de mici. Au aceleaşi interese, îşi petrec aproape tot timpul împreună şi se implică în aceleaşi activităţi. Sunt foarte apropiate şi au o relaţie frumoasă. Îmi înfloreşte inima când mă uit la ele. Îmi doresc să savurez clipa când vor deveni mature şi vor călca sigur pe picioarele lor, făcându-ne să ne simţim împliniţi ca părinţi. Or, ce poate să-şi dorească un om mai mult?”

Curios e faptul că în familia Leontinei filmul nu e doar o profesie, dar şi un hobby practicat în timpul liber. Ioana şi Elena deja fac parte din echipa de voluntari ai Festivalului Internaţional de Film Documentar CRONOGRAF. Merg împreună cu părinţii lor pe la festivaluri de film, proiecţii, turnee. În această vară au colindat Republica Moldova în lung şi-n lat şi le-au dat părinţilor o mână de ajutor la caravana cinematografică CRONOGRAF CadRO Tur, facând parte din echipa OWH Studio.

Fetele au aceeaşi pasiune pentru film ca şi părinţii lor, iar pentru a le încuraja, ei le-au procurat o cameră de luat vederi, iar fetele între timp au început să monteze propriile lor filme, participând chiar şi la concursuri naţionale şi internaţionale. În timpul vacanţelor, ele filmează buletine de ştiri, emisiuni culinare şi mici filmuleţe, fac sesiuni foto sau videoclipuri, iar atunci când părinţii ajung acasă, se delectează cu o premieră în cadrul familiei.

„Este o mare responsabiliate să creşti un copil. E ca şi cum ai gestiona un Univers întreg pentru că fiecare copil e, de fapt, un Univers, care-şi cere dreptul la existenţă cu tot ce are el mai frumos şi unic. Şi trebuie să încurajezi în el ceea ce are mai bun. Orice mamă învaţă pe parcurs să devină o mamă bună. Important e să-şi asculte instinctul matern. Or, anume acest instinct o învaţă să facă faţă anumitor probleme cu care nu s-a mai confruntat până atunci, să le soluţioneze şi să le depăşească. Mai ales că toate problemele legate de copii, în inima mamei, sunt amplificate şi trăite cu altă intensitate. Maternitatea transformă o femeie într-o fiinţă mai puternică, gata pentru orice sacrificiu în numele copiilor săi. Aşa văd eu postura de mamă şi pentru mine e de neînţeles cum pot renunţa unele femei la copiii lor şi ce rost mai are viaţa lor atunci...”

Recent, Leontina a participat, în Cehia, la o reuniune a reprezentanţilor mai multor festivaluri de film documentar din Europa şi una din întrebările care i-au fost adresate a fost: la ce vârstă şi de ce a lansat un festival de film? Abia atunci şi-a dat seama că festivalul Cronograf a apărut atunci când Ioana avea un an, iar Lenuţa se pregătea să intre în scena vieţii.

„Nu îmi venea să cred cât de curajoasă am fost atunci, pornind alături de Virgiliu un festival de la zero. Era o idee nebunatică. Iar noi, o tânără familie cu copii mici şi nopţi nedormite, am avut curajul să răspundem acestei provocări. Viaţa te mobilizează, pentru că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, cauţi în tine forţa de a o face. Astăzi festivalul a ajuns la cea de-a 12-a ediţie. El a crescut împreună cu copiii noştri, care deja se implică activ în organizarea lui. Iar noi îl continuăm în ideea că această ţară are nevoie de un asemenea eveniment cultural. Le suntem recunoscători şi mamelor noastre, care ne-au ajutat la creşterea copiilor. Aveam uneori perioade lungi de montaj când munca mă absorbea, iar mama mea mă ajuta, având grijă de copii. De aceea fetele noastre sunt foarte mult legate de bunica.”

Am observat că bijuteriile handmade pe care le poartă Leontina sunt originale şi desprinse din tipare, aşa că nu mi-a fost mare mirarea când mi-a spus că atât ea, cât şi cele două surori ale ei în timpul liber confecţionează bijuterii, fiecare în stilul ei.

Pentru că eram curioasă să aflu cum a reuşit să obţină succes atât în plan familial, cât şi în cel profesional şi care e de fapt secretul unui succes, Leontina ne-a destăinuit următoarea formulă: „Într-o carieră, succesul e garantat de muncă şi pasiune. Trebuie să faci totul cu dragoste şi atunci la sigur vei reuşi. Pentru a obţine succes, nu trebuie să cauţi căile simple, trebuie să îţi pui nişte obiective mai mari, să urci munţii mai înalţi, chiar dacă pare mai complicat, acest drum cel puţin îţi va oferi o experienţă în plus, care la un moment dat va fi valorificată. Respect foarte mult oamenii care lucrează mult pentru a deveni adevăraţi profesionişti într-un domeniu. Profesioniştii sunt oamenii în faţa cărora îmi scot pălăria. Dacă am da ţara pe mâna profesioniştilor, nu a politicienilor, ea ar avea cu totul altă traiectorie de dezvoltare, iar rezultatele ar fi mai bune. În familie însă, succesul depinde de cum porneşti această familie, care este startul. Doi oameni care îşi unesc vieţile trebuie să aibă la bază aceleaşi valori, trebuie să se tolereze, să se respecte şi să se ajute reciproc. Filmul familiei noastre e oarecum ca şi celelalte filme pe care le facem împreună, eu îmi asum partea creativă, iar Virgiliu e cu partea organizatorică. Şi probabil că această ecuaţie între noi face o echipă bună atât acasă, cât şi pe platoul de filmare..”

Text de Diana Gaţcan

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 4 (6) din 2014