Cătălin - mândria interpretei Ecaterina Spînu
- 2021-10-05
- 4256
Ecaterina Spînu este tipul de femeie care, prin al șaselea simț, îți insuflă admirație și respect, chiar de la un început de conversație. Te încântă prin atitudine, eleganță și frumusețe - caracteristici bine definite în cartea sa de vizită. Dincolo de tendințele prezentului, Ecaterina a ales să fie adepta unor maniere atemporale și reușește să celebreze feminitatea în cele mai unice forme de manifestare.
Ecaterina este mămică, soție și fiică – roluri pe care le-a „îmbrăcat” atât de armonios și firesc, încât conștientizezi că aceste misiuni devin a fi cele mai frumoase forme de manifestare a iubirii pe mapamond.
Pe lângă misiunea de a transmite dragoste necondiționată celor din jur, Ecaterina a ales să urmeze o treaptă unică a feminității – cea de a încânta publicul cu vocea sa unică. Astfel, la cele mai frumoase concerte și festivaluri din țară, dar și peste hotarele ei, Ecaterina Spînu este prezentată ca interpretă de muzică ușoară și membră a trupei „Viola’s Trivox”.
În prezent, Ecaterina este masterandă la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specialitatea – Muzică ușoară și Jazz. Paralel, activează în calitate de profesoară de canto la Școala de Arte „Alexei Stârcea”. De asemenea, a făcut parte din backing vocals la selecția națională Eurovision pentru interpreții: Maxim Zavidia, Valeria Pașa, Andrei Ștefăneț etc. Parte din backing vocals a fost și la Gala Premiilor TVR pentru unele piese interpretate de Cleopatra Stratan și Kapushon. În anul 2020, a participat la selecția națională Eurovision cu piesa „We are done”, însărcinată fiind cu primul său copil – Cătălin.
Pe toată perioada sarcinii, Ecaterina a fost foarte activă pe plan profesional. Semn că cele 9 luni de graviditate s-au manifestat frumos și Cătălin a fost un copil cuminte și înțelegător încă din pântecele mamei.
În acest sens, pe 7 octombrie 2020 s-a născut Cătălin Garabajiu. O minune mult așteptată de întreaga familie. Înconjurat de multă dragoste, grijă și admirație – Cătălin și-a demonstrat caracterul încă din primele luni de viață. Astfel, nu s-a lăsat cucerit de toate tipurile de suzete, preferând doar laptele matern. În perioada actuală, apropiații familiei susțin că Cătălin a moștenit mai multe trăsături fizice de la minunatul său tătic – Adrian Garabajiu.
În prezent, tatăl lui Cătălin este bucătar-șef într-un restaurant din Milano, principalul oraș din Italia de nord. Adrian a început să studieze meseria de bucătar în Republica Moldova. Iar toate cunoștințele acumulate le-a aplicat deja pe meleagurile italiene.
Cătălin este un copil extrem de norocos, Dumnezeu i-a ales părinți talentați, muncitori și dedicați atât aspirațiilor proprii, cât și celor familiale. Iar dezvoltarea lui armonioasă este asigurată de pacea, dragostea și înțelegerea care domină în familia Garabajiu.