Elogiul unei mame care îşi creşte singură copilul

Mă simt flatată de expresia "mamă de succes". Succes? Nu ştiu exact ce înseamnă această noţiune, întrucât aceasta este înţeleasă de fiecare diferit. În cazul meu, succesul este împlinirea şi pacea interioară. De fapt, eu, mai degrabă, m-aş numi "mamă curajoasă", iar mămicilor care din anumite motive îşi cresc copiii singure, vreau să le spun – Fiţi Curajoase!

Acum, când copilul meu are vârsta de 1,8 ani stau şi mă minunez de curajul de care am dat dovadă în a naşte, a creşte şi educa un copil de una singură! Da, l-am aşteptat foarte mult, de aceea dorinţa a fost mult mai mare decât frica. De aceea, atunci când mă întreabă cineva dacă mi-i greu de una singură, zâmbesc pentru că nu ştiu exact ce-i să răspund. Şi da, şi nu! Da, mi-i greu pentru că a creşte şi a educa un copil, în general nu-i uşor, fiind ambii părinţi alături! Şi nu, nu mi-i greu, pentru că acest greu mi l-am asumat cu multă responsabilitate, cu mult înainte de venirea pe lume  a copilului meu. Deseori sunt întrebată dacă nu mi-e frică? Nu, nu mi-e frică pentru că eu sunt una din miile de mămici care îşi cresc singure odoraşii şi una din milioanele de mămici care îşi cresc singure pruncii, chiar dacă tatăl copilului e alături.

Trăim într-o eră foarte dificilă, când creşterea şi educaţia unui copil de o mamă singură a ajuns să fie ceva firesc şi normal. Acest fapt deja nu mai trezeşte milă, compătimire sau ajutor din partea cuiva. Cel puţin la mine cam asta e situaţia, şi mulţumesc Domnului pentru asta. În viaţa mea nu există momente de compătimiri. Nimeni nu a făcut-o şi nu cred că ar face-o vreo dată. Modul de viaţă pe care îl duc mă satisface, mă face fericită! Mai mult chiar, cred că aş putea eu să susţin multe mămici, prin felul meu de a fi…

Sunt sigură că mulţi dintre cei care mă cunosc se întreabă cum mă descurc de una singură. Răspund. Din start mi-am făcut câteva reguli de care mă ţin şi asta îmi permite să-mi organizez mai uşor ziua şi chiar viaţa. Prima şi cea mai importantă regulă a mea este: Rodica, capul sus! Nu e loc de disperare, la fel cum nu e loc nici de milă. Autocompătimirea promovează creşterea propriei neîncrederi. Doi: nu-mi lipseşte agenda. O am pentru a-mi programa timpul în aşa fel încât să le reuşesc pe toate, astfel, că seara târziu după ce adorm copilul şi fac toate treburile casnice, cu o ceaşcă de ceai în faţă, analizez ziua care a trecut, mă gândesc unde şi ce a fost bine, şi ce ar fi trebuit sa fac sa fie şi mai bine. Apropo, ceaiul de seară neapărat îl beau cu ceva dulce, chiar dacă ştiu că-mi afectează un pic silueta. O fac pentru că starea mea psihologică contează mai mult decât cea fizică. Dulcele generează hormonul fericirii, astfel mă culc fericită şi mă trezesc tot fericită! Aşadar, nu-i nimic complicat când ştii să te organizezi şi să le pui pe toate în ordine. Da, deseori copiii dau bătăi de cap, dar încearcă să priveşti unele lucruri cu umor. Pe cele care nu sunt deloc umoristice, tratează-le cu severitate.

Am şi zile mai dificile, în care cu greu fac faţă situaţiei, acestea “născându-se” din rutina zilnică, care stă doar pe umerii mei. În astfel de momente scutur mâinile, le las pe toate baltă, conştientizând că oricum se vor aranja toate de la sine. Trebuie doar să ai răbdare. Într-un final, aşa şi se întâmplă… Am înţeles un lucru important - soarele oricum va răsări, şi oricum va apune. Şi asta e adevărat! Desigur că nu aş putea trece peste greutăţi fără pozitivismul din mine. Sunt o persoană energică şi creativă. Iubesc oamenii, frumosul, viaţa cu bucuriile şi cu supărările ei. Important este să nu cazi în monotonie. Eu îmi caut diverse ocupaţii interesante, iar cea mai preferată ocupaţie este de a petrece cât mai mult timp împreună cu copilaşul meu. Noi nu ne plictisim. O simplă plimbare în parc sau în pădure (pentru că locuim lângă pădure), pot s-o transform într-o joacă foarte interesantă, care e pe placul copilului, dar şi a mea. Cu plăcere mă avânt în copilărie, fug şi râd!

Există avantaje în a creşte copilul de una singură, iar unul dintre ele este faptul că iau decizii pe cont propriu şi chiar dacă greşesc nu mă învinovăţeşte nimeni şi eu, la rândul meu, nu dau vina pe nimeni, asumându-mi pe deplin răspunderea pentru fiecare pas făcut. Sunt indulgentă cu mine însumi şi mă iert, pentru că ştiu că dacă eu nu o voi face, nu o va face nimeni. Eu nu am timp pentru certuri, reproşuri, tachinări, care vrem noi sau nu, apar între părinţi, or, eu folosesc acest timp pentru a mă ocupa sau juca cu copilul meu. Astfel, şi cel mic este scutit de partea negativă a acestor contradicţii ce apar între părinţi. 

Niciodată nu am acceptat şi nu voi accepta să fiu supusă unui bărbat, să fiu cu el de nevoie sau cum se zice la noi "de gura lumii". Astfel de relaţii, cel mai des omoară încrederea femeii în sine şi stagnează succesul ei. Când o femeie creşte şi educă de una singură un copil nu e problemă. Problema apare atunci când ea creşte odrasla de una singură, având soţul lângă ea.

În zadar multe femei îmbracă masca de "femeie fericită", pentru că ochii nu pot purta masca şi exprimă inversul. Privesc în jur şi din păcate foarte rar admir vreun cuplu sau o familie-model, la care eu personal aş râvni. Într-o familie nefericită unde părinţii luptă între ei, nu poate creşte un copil fericit! Când îţi doreşti ca cel mic să devină o personalitate, e nevoie în primul rând ca tu sa fii o personalitate, să trăieşti în armonie cu lumea ta interioară, să fii fericită!

Fiind mamă singură am căpătat aptitudini pe care nu le aveam anterior: creativitate, sarcini “must to do”, elaborarea şi administrarea bugetului, pentru că toate depind doar de mine. De asemenea, am învăţat să mă bucur de orice reuşită a mea sau a lui, fie ea oricât de mică. Atunci când în mod firesc aştept o laudă, dar nu o am, eu mă bucur dublu pentru că acea reuşită mi-o dedic numai şi numai mie!

Nu uit nici de femeia din mine. Mă strădui să am grijă de mine, atât pentru mine, cât şi pentru fiul meu, care aş dori să se mândrească cu mama lui.

Am învăţat să preiau lucruri bune şi utile de la anumite persoane, şi invers, să evit lucrurile care îmi creează disconfort. Din fiecare istorie în parte, îmi fac concluzii...

Succesul meu se datorează unei şcoli foarte bune de creştere a copiilor fericiţi şi în armonie. Această şcoala este familia mea, sunt părinţii mei, care mă ajută necondiționat şi le sunt nespus de recunoscătoare. Fără ei azi nu aş fi onorată să port titlul de "mamă de succes".

Desigur fiecare mamă ştie cum să-şi crească copilul sau cel mai bine, eu doar aş vrea să aduc aminte unora, care din cauza greutăţilor sau a oboselii uită de nişte SFATURI simple, dar foarte importante…

1. Mai atent tratează împrejurimea ta. Ţine minte: Tu nu ai când cheltui timpul tău pentru oameni care nu cred în tine, care te bârfesc sau care încearcă să te doboare.

2. Fii mereu părinte ocupat, găsește activități care vă vor face pe tine și pe copilul tău să vă simțiți bine!

3. Poartă statutul de mamă cu mândrie, pentru că, în esenţă, noi suntem super eroine!

4. Găseşte-ţi o jumătate de oră pentru a-ţi încărca bateriile şi a-ţi descărca capul de gândurile de prisos.

5. Nu-ţi pierde speranţa că nu vei reuşi să ridici pe picioare pruncul de una singură. Să ştii că şi Obama a fost crescut de o mamă singură.

6. Fii curajoasă, fii dârză, fii mândră de tine şi de copilul tău!

7. Şi desigur nu uita să visezi şi să speri că totul va fi bine!

Am păşit în perioada frumoaselor sărbători magice de iarnă, unde dorinţele devin realitate. Pune-ţi o dorinţă şi aşteaptă minuni, pentru că ele au loc, mai cu seama în ajunul noului an. Dar ţine minte că cea mai mare minune a ta deja o ai lângă tine - este copilul tău care te iubeşte nemărginit, are toată încrederea în tine şi ştie că tu eşti cea mai bună mămică! Eu cred în minuni!

Dragă mămică, dacă creşti şi educi ca şi mine copilul de una singură, ţine minte: Singură e de la cuvântul singurătate. Însă, poate oare o mamă care are copilaş să fie singură?...

Foto: Stella Dontu Photography, Art Stage