Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Femeile care amână naşterea primului copil pentru carieră sunt mai predispuse depresiei postnatale

Femeile care amână naşterea primului copil pentru carieră sunt mai predispuse depresiei postnatale

Depresia postnatală este mai acută în cazul femeilor care decid să nască abia după ce şi-au desăvârşit cariera. La această concluzie au ajuns cercetătorii din Marea Britanie după ce au efectuat mai mule studii.

Potrivit lor, mamele mai în vârstă au tendinţa de a se pregăti mai mult decât este necesar pentru primul născut, ceea ce implică întâmpinarea unor dificultăţi mari atunci când lucrurile nu decurg, inevitabil, aşa cum îşi propuseseră. Tocmai pentru că aceste femei capătă abilitatea de a controla majoritatea aspectelor din viaţa lor (şi-au completat studiile, şi-au ordonat cariera şi priorităţile de cele mai multe ori cu exces de zel) riscă să nu se descurce bine cu un copil, mai ales nou-născut. Un copil îţi impune, în primul rând, să fii extrem de flexibilă emoţional şi social.

Concentrându-se pe detalii profesionale şi financiare, femeile nu mai gustă bucuria venirii pe lume a copilului. Vor fi şi mult mai rezervate atunci când vine vorba despre ajutor din partea celorlalţi pentru că în mod natural vor crede că este o dovadă a incapacităţii lor.

Rezolvarea constă în conştientizarea acestui aspect mai puţin plăcut, monitorizare mentală pe perioada sarcinii şi imediat după, şi toleranţă faţă de cei din jur.

 

Informații: csid.ro

Foto simbol: womensmed.ru

Share:

Articole recomandate