În lumea Roxanei Mehriar-Rad…

Până să o cunosc mai îndeaproape, să aflu că îi spune Roxana Mehriar-Rad, până să-mi povestească cum îşi petrece copilăria, ce reuşite şi succese are, i-am văzut zâmbetul inocent, ochii mari şi negri şi chipul radiant. M-a cucerit prin felul ei de a fi, sincer şi dezinvolt şi prin blândeţea copleşitoare. Ulterior, pe parcursul interviului urma să aflu că pe lângă blândeţe şi sinceritate, Roxana mai este înzestrată şi cu talent, ambiţie şi perseverenţă. Este „fără cinci minute” adolescentă, pentru că la 11 decembrie şi-a sărbătorit ce-a de-a 12 aniversare, aşa că acest interviu a fost nu doar un material jurnalistic pentru mine, ci şi o trecere în revistă a copilăriei ei, care s-a dovedit a fi una frumoasă şi plină de culoare. Aşadar s-o cunoaştem...

Roxana, bună! Mă bucur să te cunosc.

Şi eu la fel.

Ai emoţii?

Nu prea. Poate doar un pic. Am avut mai multe momente emoţionante, pe la olimpiadele de matematică, limba română, fizică, la concursurile de dans, aici şi peste hotare, de aceea, am învăţat să mă descurc cu ele. Acum cred că e vorba mai degrabă de curiozitate.

Aha. Deci, am în faţa mea un mic erudit, îndrăgostit de matematică, fizică şi limba română…?

Nu doar astea trei (zâmbeşte modest). Am rezultate excelente la toate materiile şcolare, iar în timpul liber mai fac şi engleză, franceză, germană – toate la nivel avansat.

Engleză, franceză, germană? În timp ce pentru unii copii, studierea unei limbi străine e o adevărată corvoadă, tu ai dezvoltat o pasiune pentru ele.

Cred că se datorează tuturor profesorilor mei, nu doar celor de limbi străine. Am avut mereu noroc să întâlnesc învăţători care iubesc atât copiii, cât şi meseria. Un moment amuzant pe care mi-l amintesc acum este că atunci când eram mai mici, unii dintre ei, chiar ne aduceau la şcoală dulciuri. Mama când auzea, râdea şi spunea că ne dresează ca pe nişte căţeluşi de circ. Nu ştiu, poate are dreptate! Un lucru însă e sigur – am îndrăgit matematica, limba română, limba engleză etc., datorită lor. Iar atunci când am obţinut locul întâi la un concurs de matematică competitivă în Bulgaria, sau menţiune la un concurs de interpretare critică la limba română, în România, succesul s-a datorat şi lor.

Cu atâtea capacităţi şi pasiuni, probabil e mai dificil să decizi ce vrei să devii în viitor?

Probabil. Când eram mai mică visam să devin preşedintele Statelor Unite ale Americii. Îmi place tot ce e legat de America. Azi cred că mi-aş dori să devin bancher. Dar nici asta nu e o decizie definitivă.

Vorbeai mai devreme despre dansuri. Când reuşeşti să ai performanţe la şcoală, să înveţi trei limbi străine şi să mai faci şi dansuri? Ai vreun secret?

Nu e vorba de vreun secret. Eu îmi planific corect timpul şi fac totul cu plăcere. Am început să fac dans modern de la vârsta de patru ani, şi de atunci dansul e parte din viaţa mea. Am reuşit cu echipa să obţinem locuri de frunte în ţară, dar şi peste hotare. Victorii au fost mai multe, cea mai recentă fiind locul III la Dance World Cup din România. Între timp, am încercat şi dansul popular şi l-am îndrăgit, împreună cu strigăturile tradiţionale. Am luat şi locul I la un concurs din Bulgaria, unde am dansat solo Căluşarii, care, dacă ştii, este un dans mai mult pentru băieţi. Acum ne pregătim iar de un concurs internaţional, curând mergem la preselecţii.

Ai călătorit mult, deci…?

Nu ştiu dacă e mult sau puţin. Multe călătorii le-am făcut cu familia. Nouă ne place să ne odihnim într-un mod mai cognitiv. Am vizitat Austria, Germania, Bulgaria, Franţa, România, Croaţia, Grecia. Spre exemplu, în Croaţia, am văzut lacurile Plitvice, care sunt un frumos monument, ocrotit de UNESCO. Le-am asociat cu Paradisul pe pământ. În Grecia, mi-a plăcut oraşul Delphic, precum şi Meteora - un complex de mănăstiri ortodoxe.  

Cum rămâne cu timpul tău liber?

De obicei, am liber la sfârşit de săptămână. Atunci reuşesc să citesc. Ultima carte citită a fost “Coliba Unchiului Tom” de Harriet Beecher Stowe. La şcoală am învăţat să lucrez cu mărgeluţe (biser), aşa că atunci când am un minut liber fac diferite lucrări, pe care apoi le dăruiesc celor dragi. Ce mai fac? Vopsesc sculputuri în goaş, sau joc şah. Când are şi bunica liber o învăţ una din limbile străine pe care le ştiu eu (râde). Uneori ies cu prietenele la îngheţată sau la film.  

Trei lecţii pe care le-ai învăţat de la mama ta…

Mama mea este o persoană foarte specială pentru mine. Nu am fraţi sau surori, de aceea, mama este şi cea mai bună prietenă a mea. De la ea am înţeles cât de important este să-i ascult pe cei mai mari ca mine, mai ales dacă au ce spune şi de la care am ce învăţa. Am mai învăţat să fiu respectuoasă cu toţi – indiferent că sunt adulţi, sunt de vârsta mea sau mai mici decât mine. “Semeni respect, culegi respect”. Aşa spune ea. Şi desigur, mama m-a învăţat să am încredere în mine. Cred că tot ceea ce am reuşit până acum, demonstrează că am înţeles lecţia. 

Şi de la tata…?

Cu tata am o relaţie la fel de frumoasă. În general pot spune că sunt o persoană fericită, pentru că am o familie minunată, care ştie mereu să mă susţină şi să îşi împartă timpul în aşa fel încât să reuşească să mă ducă şi pe mine la toate activităţile din afara orelor de studii. Aşadar, tata! Alături de el am încercat cele mai tari senzaţii şi am avut parte de multă adrenalină. El a fost cel care m-a învăţat să înot şi să schiez. Împreună ne luăm la întrecere când înotăm, şi tot împreună am urcat anul acesta în vârful munţilor Alpi.   

Ai împlinit 12 ani – o vârstă când se zice că te desparţi de copilărie. Ţie cum ţi se pare această sintagmă? Mai eşti copil în suflet, sau te consideri deja o adolescentă?

Păi, mai sunt copil în suflet. Să fiu sinceră, îmi place când sunt giugiulită de ai casei. Încă mai aranjez păpuşile în rând pe scăunele şi le pun note. Şi încă ţin la jucăriile mele, mai ales la cele pe care le-am primit de Crăciun, de Paşti, sau Anul Nou, care au o valoare sentimentală pentru mine.

Moşului i-ai scris în acest an?

Ştiu că părinţii sunt cei care procură cadourile, nu le aduce moşul prin horn. Însă cred în spiritul lui Moş Crăciun. La noi s-a păstrat tradiţia de a-i scrie an de an scrisoare. O facem cu toată familia. La fel am făcut şi anul acesta. Şi tot împreună sperăm ca visele să ni se realizeze. Şi ele chiar se realizează. Spre exemplu, acum doi ani îmi doream foarte mult o pisică, dar nu prea era posibil să avem una. Părinţii ştiu că mă dau în vânt după ele, şi până nu demult nu ratam nici o expoziţie de pisici. Anul acesta, visul meu s-a împlinit. Am acasă o pisică, care este doar a mea.

Ai şi pentru anul acesta vreo dorinţă pe care să o adresezi lui Moş Crăciun?

Îmi doresc o tablă pe care să scriu cu creta. E o altă tradiţie de-a mea. Am acasă deja foarte multe table de diferite dimensiuni, dar eu oricum îmi doresc una nouă pentru anul care vine.

Ce să faci cu ea?

Ceea ce fac de obicei. Învăţ. Rezolv ecuaţii la matematică, fac exerciţii de gramatică la limbile străine...

Unde te vezi peste 10 ani?

La Universitatea Harvard, studiind ştiinţele exacte.

Roxana, baftă în tot ceea ce ţi-ai propus să faci. Şi fie ca anul nou să îţi aducă numai bucurii! Mulţumesc pentru interviu.

Text: Daniela Borodachi

Revista Odoraş, Nr. 6, decembrie 2015