Corina Ţepeş:„Am crescut prin familia mea”

A crescut pe acordurile muzicii şi a călcat pe urma succesului încet, dar sigur. Cântă de când se ţine minte. Probabil de asta niciodată nu şi-a dorit să îmbrăţişeze o altă profesie, decât aceea care ar conduce-o prin viaţă braţ la braţ cu muzica. A ştiut dintotdeauna că a fi artist nu e uşor, având exemplul părinţilor săi, dar nu a căutat o cale mai uşoară pentru a-şi crea viitorul, ci a lăsat muzica să o ghideze pe cărările vieţii. Corina Ţepeş a ajuns astăzi o interpretă solicitată şi foarte apreciată nu doar în Republica Moldova, dar şi dincolo de hotarele ei. Vocea ei este o alinare pentru moldovenii plecaţi departe de casă, este un balsam pentru sufletele îndrăgostite şi, deseori, muza soţului ei, a compozitorului şi interpretului Costi Burlacu. Are multe planuri pentru viitor legate de muzică, dar cea mai frumoasă, sinceră şi unică melodie pe care i-a dăruit-o Dumnezeu are doi ochişori mari şi visători şi se numeşte Smaranda.

Viaţa de artist este ca o mare. Uneori liniştită, dar cel mai des seamănă cu o furtună. Cum ai decis să-i faci loc în această viaţă tumultuoasă unei raze de soare, unui îngeraş de fetiţă cu un nume atât de frumos – Smaranda?

- Cine a spus că artiştii nu au dreptul la familie sau la copii. Da, este mai dificil şi presupune o responsabilitate mai mare, dar dacă îţi doreşti ceva cu tot dinadinsul, cu siguranţă vei reuşi. Dumnezeu mi-a dat o familie minunată, care a ştiut să crească prin muzică. Copilăria mea a mers mână în mână cu activitatea părinţilor mei şi nu am suferit nicio clipă. Anume acasă am învăţat că o familie este cel mai preţios dar pe care ţi-l poţi face, dar şi sursa ta de energie şi inspiraţie. Mi-am dorit mult un copil şi m-am pregătit foarte responsabil pentru acest moment. Am calculat posibilităţile (mai mult fizice, decât cele materiale) pentru ca să pot oferi timpul şi energia mea copilaşului care urma să îl aduc pe lume. Apoi am pus agenda deoparte şi am decis că a venit momentul. Eram pregătită şi fizic şi moral, dar cel mai mult emoţional. Aveam 26 de ani când visul meu a prins aripi şi omuleţul cât seminţa de in a început să crească în burtica mea. Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi celor dragi că au avut mare grijă de mine şi am avut o sarcină uşoară. Cel mai greu îi era probabil Smarandei, care mergea cu mine la toate concertele şi creştea printre sunetele boxelor cu volumul dat la maximum. Începând cu luna a şasea de sarcină, am trecut la un regim mai puţin activ. Mergeam în continuare la concerte, mai rar la petreceri private. Nu era problema că nu aş fi putut, dar un artist trebuie să arate mereu bine, iar când burtica s-a pronunţat şi s-au adăugat câteva kilograme, era deja mai greu să stau toată noaptea pe tocuri. În plus, era iarnă şi frig, iar eu încercam să mă feresc de virozele care sunt atât de frecvente în această perioadă. Mă răsfăţam cu multe ceaiuri şi urmăream cu stricteţe ce consumam pe parcursul zilei.

Obişnuită cu o viaţă activă, ai renunţat la unele evenimente în ultimele luni de sarcină. Cu ce te-ai ocupat în acest timp?

-Iniţial îmi doream mai mult timp pentru a sta la sfat cu fetiţa mea în linişte, pentru a dormi mai mult şi a mă informa despre ce şi cum trebuie să facă o femeie gravidă. Citeam foarte multă literatură pentru viitoarele mămici şi, după posibilitate, încercam să procedez în conformitate cu cele aflate. Totuşi, în scurt timp am înţeles că îmi lipseşte agitaţia creativă şi am decis să merg la sport pentru gravide. A fost o soluţie ideală. Acolo comunicam cu alte mămici şi aflam lucruri interesante şi utile. Plimbările în aer liber, sportul şi alimentaţia sănătoasă au trecut în agenda mea şi au colorat ultimele luni de sarcină.

Ai decis să naşti natural pentru a trăi toate emoţiile unui asemenea eveniment. Cum s-a întâmplat de fapt?

Eu şi fratele meu am fost născuţi prin cezariană şi îmi doream enorm de mult ca eu să pot naşte natural. Aş spune că acesta a fost scopul meu. Cele mai multe femei nasc natural, eu de ce nu aş putea… Cam din acest motiv am avut o sarcină ca la carte şi am respectat cu stricteţe toate indicaţiile medicului. Şi pe 2 martie am născut … NATURAL. Nu a fost o naştere uşoară, dar nu a contat atâta timp cât Smaranda a venit în această lume sănătoasă şi cu ochişorii larg deschişi pentru a o cunoaşte. Sunt mândră de soţul meu, care a “născut” în proporţie de 50 la sută împreună cu mine. Mi-a fost alături şi am admirat împreună primul cântec al Smarandei în sala de naşteri.

Cum v-a schimbat Smaranda ritmul vieţii şi viziunea asupra viitorului?

Viaţa noastră s-a schimbat radical. Şi nu doar a noastră, dar şi tuturor celor dragi nouă. Este precum ai obţine cel mai valoros trofeu din viaţa ta. Emoţiile au început să aibă o altă intensitate şi dimensiune. Totul se calcula, se programa în raport cu necesităţile Smărăndiţei, micului nostru univers. Chiar dacă nouă, artiştilor, ne este foarte greu să avem un regim normal, ţinând cont că uneori se lucrează 24 de ore din 24, iar orele de somn sunt mai mult pe drumuri, a trebuit să improvizăm un orar. Deseori nu respectam graficul stabilit, dar am reuşit să fie unul cât de cât fix, atunci când Smaranda a mers la grădiniţă.

După naştere, ai revenit în scurt timp pe scenă. Cariera nu ţi-a furat din bucuria de a fi mamă?

Evident că nu poţi să te bucuri de ambele la maximum. Oricât ai încerca, nu poţi reuşi să ai o familie perfectă şi o carieră de succes fără anumite sacrificii. Tot ce am putut să fac a fost să reduc la minimum sacrificiile. Prima perioadă îmi era foarte greu. Eram conştientă că fetiţa mea are nevoie de prezenţa mea 100%, dar aveam anumite angajamente profesionale. Am încercat să soluţionez această dilemă apelând la o bonă, o mătuşă de-a mea, care a devenit a doua mamă pentru Smaranda de la vârsta de două luni. Eram mai liniştită, ştiind că ea se află pe mâini bune.

Astfel, în loc să fii alături de Smaranda, tu erai la concerte. Nu ţi-a fost teamă că acest fapt se va răsfrânge asupra relaţiei mamă-fiică?

Cred că orice mamă care are de împărţit scena şi familia a trecut prin această stare de frică. A fost o perioadă când Smaranda petrecea mai mult timp în familia bonei, o familie de la Dumnezeu. Acolo era răsfăţată de copiii casei şi îşi dorea mereu să meargă să se joace cu ei. Chiar şi atunci când era cu mine îmi spunea să o duc acolo. În astfel de momente mă simţeam atât de vinovată în faţa ei. Dar educaţia, atitudinea şi explicaţiile din partea familiei bonei au făcut aşa ca Smaranda să înţeleagă că mami şi tati muncesc pentru ca ea să aibă un viitor fără de griji. A ajutat-o probabil şi faptul că Smaranda merge împreună cu bona în fiecare duminică la biserică. Eu nu cred că aş fi avut timp să merg cu ea la şcoala duminicală pentru că weekend-urile sunt cele mai solicitate. În schimb, Smaranda învaţă să pună preţ mai mult pe partea spirituală a lucrurilor. Deseori, ne învaţă ea pe noi cum trebuie să procedăm în anumite situaţii.

De obicei, voi nu aveţi zile libere, lucraţi şi de sărbători. Când reuşiţi să recuperaţi timpul petrecut cu Smaranda?

Este poate cea mai dureroasă întrebare. Realizez că ultima duminică pe care am petrecut-o în familie toţi trei a fost înainte de Paşti. Nu prea reuşim să le recuperăm, dar încercăm să facem în aşa fel ca timpul care îl petrecem împreună să fie memorabil. Acum, când Smaranda este deja fată mare şi merge la grădiniţă, încerc să o duc şi să o aduc anume eu. Clipele petrecute cu ea în drum spre casă sau când facem “temele” pentru acasă sunt nepreţuite. 

Deşi nu putem petrece timpul împreună la sfârşit de săptămână, încercăm să prindem măcar câteva ore pe zi ca să facem ceva doar noi două. Putem merge la cumpărături sau să pregătim ceva gustos pentru tati. Smarandei îi place enorm să mă ajute la bucătărie. În aceste momente, realizez cât de mare a crescut fetiţa mea şi cât de înţeleaptă este. Nu suntem noi, artiştii, exemplari în educaţia copiilor, pentru că avem un orar mai special, dar ne străduim să oferim maximum de afecţiune şi timp copilului.

Vă doriţi ca Smărăndiţa să vă urmeze calea?

Sunt sigură că ea va dezvolta aptitudini artistice, dar nu ştiu dacă va alege muzica. Orice şi-ar dori să facă, noi o vom susţine şi o vom ajuta să îşi atingă scopul. Atletă, dansatoare sau interpretă, la toate se descurcă. Singură va decide. Noi în niciun caz nu vom interveni sau nu o vom convinge să facă ceea ce nu-i place. Copiii trebuie lăsaţi să îşi desfacă aripile şi să zboare în direcţia în care simt ei că e cel mai bine. A fost o perioadă când îi plăcea foarte mult să picteze, apoi a descoperit arta de a face puzzle, iar după spectacolul de pe 1 iunie de la Palatul Naţional, unde a urcat în scenă alături de noi, a zis că vrea să cânte. Ne-ar plăcea să aleagă muzica, pentru că avem deja o experienţă şi ştim ce căi trebuie bătătorite. Dar dacă va alege altceva, vom învăţa împreună cu ea.

Frumos spus. La final de interviu spune-ne care este formula succesului pentru Corina Ţepeş?

Succesul meu se datorează în primul rând persoanelor dragi. Părinţilor care m-au susţinut necondiţionat, soţului meu care a acceptat să fiu mai mult în scenă decât la bucătărie, fiicei mele care la cei cinci anişori înţelege că absenţele mamei de acasă nu sunt decât un serviciu, publicului care mă apreciază şi mă aşteaptă cu flori la concerte. Nu am exagerat cu scopurile şi ascensiunea pe treptele carierei sau în viaţa personală. Am mers cu paşi mici, dar siguri. Mi-am asumat responsabilitatea pentru scopurile spre care am tins mereu şi aşa voi încerca sa fac în continuare!

Text de Natalia Bodiu

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 1 (3) din 2014