Vedetele au împodobit bradul de Crăciun și așteaptă cadourile
- 2016-12-21
- 10373
Atmosfera de iarnă se simte din plin în casele vedetelor din România. Acestea au împodobit bradul și așteaptă cu nerăbdare să sărbătorească Crăciunul într-o nouă componență familială. Și asta deoarece în 2016 au devenit mămici!
Anul aceste pentru Andreea Bănică, Crăciunul va fi mult mai special. Și asta deoarece va fi prima dată când va sărbători într-o nouă componență familială, alături de fiul ei de numai 2 luni, Noah Andrei. Vedeta a postat o poză alături de bradul gata împodobit, în care apare alături de fiica sa Sofia. Pentru ornamentarea pomul de Crăciun vedeta a ales accesorii de culoare albă, mov, argintie și aurie.
Adela Popescu și soțul ei Radu Vâlcan se pregătesc și ei de Crăciun. Cei doi au devenit recent părinți și se bucură din plin de momentele frumoase petrecute alături de familie. Tânăra familie a postat pe rețelele de socializare imagini cum se pregătesc intens de Crăciun și anume cum decorează bradul. Adela Popescu a postat și un mesaj frumos în dreptul imaginilor postate: „Crăciunul acesta va fi unul cu totul și cu totul special. E lesne de înțeles de ce. Vrem să împodobim bradul în tihnă, să fie cum nu a mai fost vreodată. Și vom avea și timp.”
După ce a împodobit bradul, Bianca Dăgușanu a postat o poză în care fiica sa, Sofia-Natalia, apare îmbrăcată în Crăciuniță. În fotografie apare și soțul Biancăi Dăgușanu, Victor Slav, cum își admiră cu dragoste fiica de numai 3 luni. „Și primul nostru Crăciun”, este mesajul pe care Bianca Drăgușanu l-a scris lângă poza de familie.
Andreea Balan a hotărât ca anul acesta să împodobească bradul împreună cu prietenii săi virtuali de pe Facebook. Mai exact aceasta a făcut o transmisie live direct din casa sa în timp ce decora pomul de Crăciun. Și pentru Andreea Balan va fi un Crăciun cu totul și cu totul special, deoarece îl va aștepta cu fetița ei de 2 luni și soțul ei George Burcea.
Foto: Facebook.com