12 sfaturi de la doula pentru a avea o naștere fără dureri
- 2019-06-26
- 14165
Doula sunt profesioniste pregătite să ajute atât fizic, cât și psihic, femeile însărcinate să treacă fără suferințe peste naștere. Majoritatea femeilor care urmează să nască pentru prima dată au în minte o întrebare pregnantă: cât de tare va durea nașterea? Potrivit thestir.com, doula au mai multe metode prin care își pun în practică cunoștințele pentru a transforma momentul nașterii într-unul cu adevărat magic.
Continuă să faci mișcare
Durerea este ca un semnal pe care organismul îl dă pentru a continua să mergi. Atunci când nu ne simțim confortabil stând, ne căutăm o altă poziție. Cel mai bine ar fi să nu mai stăm picior peste picior sau să ne ridicăm. Acesta este un răspuns natural la disconfort pe care ar trebui să îl utilizăm și în momentul nașterii.
Răsfață-ți simțurile!
Gravidele trebuie să folosească toate cele 5 simțuri, pentru a vedea ceea ce le face să se simtă cel mai confortabil în fiecare etapă a nașterii. De exemplu, își pot focaliza privirea pe anumite fotografii, se pot folosi de contactul vizual, pot bea ceaiuri, asculta muzică, sunete, dac[ e posibil, li se pot pune lumânări și li se poate face masaj ușor cu mâna sau cu diverse ustensile.
Lasă-te purtată de val!
Nașterea poate fi ca un dans, ceea ce face ca modul în care te miști să fie esențial în a ajuta bebelușul să vină pe lume. Nu numai acesta va beneficia de ajutor, ci și mama, ale cărei dureri vor fi reduse considerabil. Întreabă cadrele medicale care te asistă la naștere dacă poți beneficia de un aparat de monitorizare fetală intermitentă sau chiar de un device mobil de acest tip, pentru a te putea mișca prin cameră. În felul acesta pelvisul ți se va deschide și îți vei putea controla mai ușor corpul și, implicit, durerea.
Evaluează-ți opțiunile
Doula pot încuraja mamele să întrebe medicii ce alte variante de reducere a durerilor au în afară de medicamente. Fiecare spital are modalitățile sale, incluzând dușuri sau căzi. Nu toate femeile cunosc aceste metode, dar o doula cu experiență le poate sprijini să le folosească.
Ia în considerare o bălăceală
Apa poate fi un analgezic foarte bun. Multe femei preferă să stea într-o cadă plină cu apă, însă dușul poate fi mult mai eficient datorită faptului că apa poate fi folosită exact în locul în care simt durerea mai puternică. În cadă, corpul se acomodează repede cu apa și suferința va reapărea în scurt timp.
Alimentează-te!
Hrana înseamnă energie, iar foamea de cele mai multe ori, accentuează durerea. Este un stres un plus pentru organism, mai ales în timpul nașterii când este supus din plin la muncă. Mâncând cantități mici de alimente în timpul travaliului, te vei simți mai bine psihic și vei trece mai bine peste naștere chiar și emoțional.
Consumă curmale!
În ultima lună de sarcină, mănâncă în fiecare zi câte șase curmale. Acestea conțin o cantitate însemnată de vitamina K, dar și alte minerale și vitamine care vor ajuta organismul să facă față nașterii. Iar travaliul va dura mult mai puțin.
Simte-te confortabil!
Spațiul în care naști trebuie să fie plin de iubire, căldură pentru a permite corpului să treacă prin naștere într-un mod cât mai puțin stresant. Într-un spațiu calm, nivelul de adrenalină și anxietate scade, iar durerea resimțită va fi mult mai mică. Puteți face acest lucru aprinzând lumânări, având o lumină difuză, vă puteți aduce de acasă o pătură sau o pernă preferată. De asemenea, poți folosi ulei esențial de lavandă pe care să îl împrăștii prin cameră. Nu uita nici de muzică pe care o poți reda de pe telefon sau de pe alt dispozitiv.
Hidratează-te!
În timpul nașterii trebuie să te hidratezi constant și să îți golești vezica ori de câte ori acest lucru este necesar. Faptul că vei merge des la toaletă te ajută să te miști suficient de mult încât să ții durerea sub control.
Fii pregătită!
Încă dinainte de a se declanșa nașterea este nevoie să te asiguri că pelvisul tău este flexibil și mai ales că bebelușul este în poziția potrivită. Nu te teme să apelezi chiar la ajutorul unui chiropractician pentru acest lucru.
Strânge tare!
Doula are cunoștințele necesare prin care le poate învăța pe mame cum să scape de presiunea care le apasă în momentul nașterii. De exemplu, te poate pune să stai în poziția câinelui și aceasta va aplica cu palmele presiune pe coapsele tale. În felul acesta te poate ajuta să scapi de durerile de spate.
Simte căldura
Alternarea de perne încălzite cu pungi cu gheață te poate ajuta să scapi de durerile de spate din timpul travaliului. Se aplică în timpul contracțiilor, iar când acestea se termină, se face o pauză pentru a nu obișnui organismul cu ele și vor avea efect pentru o perioadă mai lungă de timp.
Sursa: totuldespremame.ro, ecology.md