Odoraș.

Odoraș.

Avantajele şi dezavantajele steriletului

Avantajele şi dezavantajele steriletului

Probabil cunoşti faptul că steriletul este una dintre cele mai populare metode contraceptive moderne. Acesta este recomandat de medici pentru rata înaltă împotriva unei sarcini nedorite, dar şi durata de întrebuinţare, care este de până la 10 ani, în funcţie de model. Informaţii despre alte avantaje, dar şi despre dezavantajele steriletului îţi sugerăm mai jos.

Avantajele steriletului:

  • Steriletul reprezintă dispozitivul care împiedică întâlnirea dintre ovul şi spermatozoid, oprind astfel concepția, eficienţa fiind de 97-99%.
  • Eficienţă de lungă durată, între 5 şi 10 ani.
  • Nu trebuie să-ţi aminteşti zilnic de contracepţie, ca în cazul pilulelor.
  • Are efect imediat. Steriletul îşi îndeplineşte funcţiile de îndată ce este implantat.
  • Poate fi folosit de femeile care nu pot lua pilule anticoncepţionale din cauza fumatului sau a hipertensiunii arteriale.
  • Nu exista interacţiune cu alte medicamente şi nu afectează alte organe sau lactaţia.
  • Nu influenţează viaţa sexuală.

Dezavantajele steriletului:

  • Înainte de montare necesită prezentarea unei serii de analize.
  • Există riscul ca o infecţie contractată după inserarea steriletului să afecteze fertilitatea.
  • Steriletul din cupru modifică uneori durata ciclurilor menstruale şi poate provoca o menstruaţie mai abundentă.
  • Steriletul hormonal poate avea efecte secundare similare cu cele ale pilulelor: dureri de cap, greaţă, senzaţie de tensiune la nivelul sânilor, tromboză.
  • În unele cazuri dispozitivul poate fi respins de către organism, el coborând din cavitatea uterină la nivelul colului uterin.
  • Metoda nu este indicată daca ai avut o sarcină extrauterină, pentru că există posibilitatea ca sarcina să se formeze în trompa uterină.

Atenţie! Steriletul este contraindicat în cazul femeilor care:

  • Au suferit sau suferă de o boală inflamatorie pelvină, o infecţie genitală sau o boală cu transmitere sexuală în ultimele 12 luni.
  • Au născut în ultimele patru săptămâni.
  • Au avut un avort spontan sau la cerere în ultimele şapte zile.
  • Sunt însărcinate.
  • Sunt alergice la cupru sau iau un tratament pentru afecţiuni cardiace.
  • Au anomalii native ale cervixului, uterului, ovarelor sau ventriculelor inimii.
  • Au avut în trecut sarcini extrauterine sau sângerări uterine.
  • Au sângerări vaginale suspecte.
  • Suferă de cancer cervical, mamar sau ovarian, leucemie, HIV sau tuberculoză pelvină.

În cazul în care ţi-ai pus de curând un sterilet şi te confrunţi cu stări de disconfort sau sângerări, adreseză-te urgent la medic!

Foto: www.ginecologie-alba.ro

Share:

Articole recomandate