Odoraș.

Odoraș.

Fată sau băiat? 10 mituri despre planificarea sexului copilului

Fată sau băiat? 10 mituri despre planificarea sexului copilului

De sexul copilului este responsabil materialul genetic al tatălui, nu al mamei. Și, deși există multe teorii cum un cuplu poate să planifice sexul copilului, nici unul nu are dovezi științifice sau eficiență confirmată, scrie gyneco.md.


Metoda care se apropie cel mai mult de posibilitatea de a garanta sexul copilului este metoda invazivă: separarea spermei bărbatului în material genetic de fetiță și cel de băiat (așa-numitul test genetic de preimplantare), selectarea spermei cu sexul interesat și fertilizarea in vitro. Pe lângă faptul că această metodă este una invazivă și extrem de scumpă, Societatea Americană pentru Medicină Reproductivă nu recomandă utilizarea acesteia.

Noi partajăm cu voi 10 MITURI - metode despre planificarea sexului copilului.

1. Dacă femeia ajunge la orgasm înaintea bărbatului, crește probabilitatea de a concepe un băiat.

2. Dacă se evită ajungerea la orgasm a femeii, ar crește șansele de concepere a unei fetițe.

3. Cu cât mai multe ejaculări au loc (cu cât mai mult sex), cu atât mai mare ar fi probabilitatea de a concepe o fetiță.

4. Dușul vaginal (pe care nu îl recomandăm, în general) cu soluții bazice, așa ca soda de masă, ar favoriza conceperea unui băiat.

5. Pentru a îmbunătăți mediul din vagin pentru sperma de băiat, s-ar recomanda adăugarea în dieta alimentară de mai mult potasiu: banane, carne, piersici, ciocolată.

6. Pentru a îmbunătăți mediul din vagin pentru sperma de fată, s-ar recomanda adăugarea în dieta alimentară de mai mult magneziu: nuci, semințe, verdețuri, alimentația vegetariană.

7. Abstinența de la sex pe parcursul a mai multor zile înainte de momentul conceperii ar crește șansele de a concepe un băiat.

8. Pozițiile în sex, prin care penetrarea este mai adâncă (mai aproape de cervix) ar favoriza conceperea unui băiat.

9. Pentru că sperma cu materialul genetic de băiat ar fi mai rapidă decât de fată, cu cât actul sexual are loc mai aproape de momentul ovulației, cu atât ar fi mai mari șansele de a concepe un băiat. Aceasta este numită și metoda Shettles care afirmă că ar avea o rată de succes de 75%.

10. Eliminarea de sare din alimentație ar crește șansele de concepere a unei fetițe.

Sursa: instagram.com/ gyneco.md

Share:

Articole recomandate