Cum depista o femeie în trecut că este însărcinată - de la testul grâului, la metoda mierii
- 2024-03-01
- 1879
Pentru că în urmă cu mulți ani nu existau testele pentru depistarea sarcinii, femeile apelau la diferite metode prin care credeau că află dacă sunt sau nu însărcinate.
Grețurile matinale și lipsa menstruației pot fi indicatori care anunță prezența sarcinii, însă femeile credeau și în obiceiuri. În perioada Egiptului Antic, cele care bănuiau că sunt însărcinate urinau pe semințele de grâu și orz pe parcursul a mai multor zile. Dacă grâul încolțea, aveau fete, dacă orzul încolțea aveau băieți, iar dacă nicio sămânță nu încolțea, înseamna că nu sunt însărcinate. Cercetătorii au testat această metodă în anul 1963 și au descoperit că există un sâmbure de adevăr! Potrivit statisticilor, urina femeilor însărcinate a provocat încolțirea semințelor în 70% din cazurile studiate.
Metoda cu miere
O altă metodă de testare a fost cea cu ajutorul mierii. De aceasta tehnică a fost responsabil Hipocrate, care le sugera femeilor care bănuiesc că sunt însărcinate să bea un amestec format din miere și apă înainte de culcare. El credea că, dacă o femeie bea acest amestec, iar în timpul nopții experimenta balonare și crampe, ea sigur era însărcinată. Desigur, acest test nu a fost confirmat de către specialiști.
Testul cu ceapă
În Grecia Antică, tot Hipocrate a sugerat că femeia care este însărcinată trebuie să își introducă o ceapă sau o altă legumă cu miros puternic în vagin. Dacă respirația femeii mirosea a ceapă a doua zi dimineață, ea era însărcinată. Această teorie se baza pe ideea că, dacă uterul ar fi fost deschis, mirosul de ceapă ar fi ajuns până la gură.
Un zăvor pus într-un lighean
O metodă reprezentativă secolului al XV-lea presupunea ca femeile să urineze într-un lighean în care se afla un zăvor sau o cheie. Obiectul era lăsat în lighean timp de 3-4 ore, apoi urina era aruncată. Dacă zăvorul sau cheia lăsa o urmă pe lighean, acest lucru înseamna că femeia era însărcinată. Dacă nu, rezultatul era negativ.
Ce credea un medic din secolul al XVI-lea
În secolul al XVI-lea, un medic, pe nume Jacques Guillemeau, susținea că își poate da seama din ochii unei femei dacă este sau nu însărcinată. El credea că gravidele au ochii mari, pupilele mici, pleoapele căzute și venele umflate în colțul ochilor.