4 metode prin care îţi ajuţi copilul să îşi facă prieteni
- 2020-11-23
- 3148
Copiii sunt foarte diferiți, au personalități individuale, comunică direct și fără ocolișuri. Lumea lor socială este dinamică și plină de interacțiuni. Într-un mediu atât de schimbător, este foarte greu pentru cei mici să-și facă prieteni. Ce bine, însă, că îi putem ajuta! Află cum ajuți copilul să își facă prieteni!
Cercetările recente sugerează că părinții pot juca un rol important în a-i ajuta pe copii să-și dezvolte abilitățile sociale. Părinții își cunosc copiii foarte bine și le pot oferi sfaturi personale relevante pentru a-i ajuta să comunice și să socializeze.
Cum ajuți copilul să își facă prieteni? Iată câteva modalități de a fi un „antrenor de prietenie” eficient pentru copilul tău:
1. Vorbește-i despre gânduri și sentimente
Vorbindu-i copilului despre gânduri și sentimente, îl ajuți să dezvolte o “teorie a minții”, adică o abilitatea de a recunoaște și de a prezice stările mentale și de a le folosi pentru a explica rapid comportamentul social. Când vorbim despre gânduri și sentimente cu copiii noștri îi ajutăm să devină conștienți de subtextul ascuns care trece prin fiecare interacțiune socială. Astfel, copiii tind să se comporte mai bine și sunt mai ușor acceptați de grup.
Poți folosi experiențe din viața reală, cărți, emisiuni TV sau filme pentru a ajuta copiii să-și recunoască propriile reacții și să-și imagineze ce ar putea gândi sau simți altcineva. Începi prin a le eticheta sentimente ori de câte ori este cazul: “te simți dezamăgit acum?” “ești încântat de …?” “ești îngrijorat de faptul că …?”
Pe măsură ce cresc, încurajează-l să înțeleagă și sentimentele celuilalt: “cum crezi că se simte ea?”, ”de ce crezi că este tristă?”. În cele din urmă, poți ajuta copilul să deducă legăturile dintre sentimente și acțiuni, punând întrebări precum: “de ce crezi că a făcut asta?” sau “ce-l va ajuta să se simtă mai bine?”
2. Creează-i oportunități pentru a crește prietenia
Copilul nu poate să-și dezvolte abilități de comunicare și socializare stând acasă. Copiii se împrietenesc făcând lucruri amuzante împreună. Află ce tipuri de activități i-ar plăcea să facă împreună cu colegii și organizați întâlniri după grădiniță sau școală și în weekend. Poți găsi astfel răspunsuri la întrebarea cum ajuți copilul să își facă prieteni.
3. Evită criticile dure
Sunt copii energici care primesc deseori avertismente și critici din partea părinților. Nu spune niciodată copilului ”dacă te comporți așa, nimeni nu va vrea să se joace cu tine”. Copilul va deveni introvertit și îi va fi mult mai greu să socializeze.
Opiniile părinților sunt foarte importante pentru copii și este bine ca ele să fie doar pozitive, pline de mândrie și bunătate. Concentrează-te mai mult pe progres, decât pe perfecțiune, pe o abilitate arătată la un moment dat, și nu pe corectare și schimbare. Dacă trebuie atrasă atenția asupra unui comportament, este indicat să faci acest lucru discret, într-un moment în care sunteți doar voi doi.
4. Lasă-l să încerce
Poate că este tentant să încerci să afli cum ajuți copilul să își facă prieteni și să și acționezi. Cu toate acestea, este mult mai eficient să îl lași pe el să facă primii pași. Poți observa, poți sugera opțiuni, poți vorbi cu el după eveniment, însă e bine să îl lași să încerce. Să îi permiți copilului să decidă când și cum să înceapă o discuție cu un copil necunoscut. Astfel, îi dovedești că ai încredere în capacitatea lui de comunicare.
Ca părinți, trebuie să găsim acel echilibru delicat între prețuirea copiilor noștri așa cum sunt și ajutarea acestora pentru a-i ajuta să crească în felul lor special.
Sursa: totuldespremame.ro