Odoraș.

Odoraș.

Iată ce ne recomandă medicul să mâncăm pentru a ne proteja ficatul

Iată ce ne recomandă medicul să mâncăm pentru a ne proteja ficatul

Alimentația are un rol foarte important în menținerea sănătății ficatului. Dr. Alexandru Popa, medic specialist diabet, nutriție, boli metabolice, ne spune cât contează nutriţia în sănătatea ficatului.

Toate alimentele pe care noi le consumăm ajung din intestin direct în ficat, prin intermediul venei porte, unde sunt în continuare procesate și transformate în molecule din ce în ce mai simple. Astfel, putem considera ficatul o adevărată stație de „filtrare, sortare și procesare” a nutrienților. Dacă îl vom încărca cu alimente nesănătoase sau toxice, acesta în timp va suferi și se va putea îmbolnăvi. De asemenea, alimentația poate influența în mod indirect sănătatea ficatului. Obezitatea, una din cele mai mari probleme de sănătate publică actuală, pune o mare presiune pe echilibrul și funcționarea acestui organ. Persoanele supraponderale sau obeze au un risc mult mai mare de a dezvolta steatoză hepatică și steatohepatită non-alcoolică. De asemenea, și cele cu tulburări de comportament alimentar din sfera anorexiei și bulimiei pot dezvolta complicații hepatice. Prin urmare, o alimentație echilibrată ne va ajuta să menținem ficatul sănătos și funcțional pentru tot restul vieții.

Fructele şi legumele, protectoare hepatice

Toate alimentele cu efect antiinflamator au rol benefic în protejarea ficatului, întrucât furnizează vitamine, minerale și antioxidanți cu rol protector. În această categorie aș include fructele și legumele (în special fructele de pădure, merele, roșiile, ardeii, spanacul și salata), fructele oleaginoase crude (nuci, migdale, caju, alune etc.), semințele crude, avocado și peștele.

În anumite boli hepatice acute sau în cazul persoanelor care asociază o colică biliară se recomandă oprirea consumului alimentelor bogate în grăsimi, însă altfel, pentru menținerea sănătății ficatului acestea sunt indicate, bineînţeles în limita necesarului caloric individual. Recomand ca toate fructele și legumele să fie foarte bine spălate, întrucât pesticidele și substanțele folosite în agricultură pot avea efect toxic.

Cea mai populară și utilizată plantă cu efect protector pentru ficat este armurariul, din fructele căruia se extrage silimarina. Această are beneficii dovedite pentru îmbunătățirea funcțiilor hepatice, scăderea inflamației locale și scăderea steatozei. De asemenea, ghimbirul și turmericul, prin efect antiinflamator au beneficii deosebite pentru ficat. Nu în ultimul rând, lemnul-dulce și rădăcina de păpădie ajută la menținerea sănătății hepatice. Ghimbirul și turmericul pot fi folosite în alimentația uzuală, că niște condimente. Toate aceste plante se găsesc și sub formă de suplimente alimentare, însă nu recomand administrarea lor fără un consult medical de specialitate în prealabil.

Ce trebuie să evităm  

Alcoolul este un produs toxic pentru ficat și este responsabil pentru apariția inflamației locale, care în timp se poate generaliza, degradând organul până în faza de ciroză. Recomand evitarea și limitarea consumului de alcool și tratarea cât mai rapidă a consumului cronic (dependenței). Persoanele cu hepatită virală cronică, steatoză hepatică avansată sau steatohepatita non-alcoolică ar trebui să evite total alcoolul, iar cele fără probleme de sănătate cunoscute să îl consume cu moderație.

Produsele de tip fast-food și junk food au de asemenea un efect nociv, datorită conținutului crescut de glucide sau de grăsimi trans. Mai mult, orice aliment prăjit în ulei sau în alt tip de grăsime ar trebui evitat, întrucât compușii rezultați în urma acestui proces de gătire (grăsimi trans) sunt foarte toxici pentru ficat. Dulciurile și băuturile dulci sunt niște adevărați „dușmani” ai ficatului, cantitatea mare de glucide din ele neputând fi procesată eficient și fiind transformată parțial în grăsime, care contribuie la agravarea steatozei hepatice. Nu în ultimul rând, fainoasele albe și produsele de patiserie sunt dăunătoare, datorită lipsei fibrelor alimentare din structura lor. Astfel, o alimentație echilibrată, care să fie parte a unui stil de viață sănătos, contribuie semnificativ la menținerea sănătății ficatului, explică dr. Alexandru Popa, medic specialist diabet, nutriție, boli metabolice.

Share:

Articole recomandate