Beneficiar al serviciilor sexuale prestate, trimis în judecată, de rând cu traficantul victimei. Sechestru aplicat pe un apartament de un milion de lei
- 2022-07-20
- 382
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată pentru exploatare sexuală a unui învinuit din Strășeni, precum și a unui beneficiar al serviciilor victimei traficului de ființe umane, scrie tvrmoldova.
Manipulată de către pretinsul iubit să presteze servicii sexuale clienților, în primăvara-vara lui 2021, perioadă în care a fost exploatată, victima avea vârsta de 19 ani.
Potrivit datelor obținute de ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Ființe Umane (CCTP), sub conducerea PCCOCS, a devenit cunoscut faptul că, inițial, aceasta a făcut cunoștință pe rețelele de socializare cu un tânăr din Strășeni, în timp ce acesta se afla în străinătate.
Urmare a atașamentului sentimental al acesteia, creat la distanță și consolidată la revenirea tânărului în R. Moldova, tânărul a inițiat o pretinsă relație de cuplu. Ulterior, tânărul a condiționat continuitatea relației prin acordarea de către aceasta a serviciilor sexuale solicitanților, atât contra plată, cât și fără plată.
Ca prim pas, tânărul i-a cerut victimei să întrețină relații sexuale consecutive cu mai mulți prieteni ai acestuia. Urmare a investigațiilor ofițerilor CCTP, unul din tinerii beneficiari serviciilor sexuale, cu vârsta de 20 de ani, a fost pus sub învinuire de procurorii PCCOCS pentru faptul că a profitat de rezultatul exploatării sexuale a tinerei, în calitatea ei de victimă a traficului de ființe umane – faptă pentru care legea prevede închisoarea pentru un termen de la 2 la 5 ani.
În lipsa pretinsului iubit din R. Moldova, a fost implicat în activitatea infracțională un amic de-al său, în calitate de transportator, plătit de însăși victimă.
Ulterior, pretinsul iubit a plecat din nou din R. Moldova, timp în care îi cerea victimei să presteze servicii sexuale pe străzile din Chișinău. În acest sens, bărbatul a cooptat serviciile de transport ale unui amic, ca să faciliteze naveta de la domiciliul victimei din regiunea de centru a republicii spre Chișinău.
Totodată, bărbatul pretindea ca victima să-i achite transportatorului serviciile prestate, din proprii bani, a câte 500 lei zilnic. Urmare a investigațiilor oamenilor legii, transportatorul cu vârsta de 39 de ani a fost pus sub învinuire pentru participare la comiterea infracțiunii de trafic de ființe umane, pentru care riscă pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani.
Obligată să-i ofere transportatorului a câte 1000 lei zilnic, pentru „protecție,” obținuți din prestarea serviciilor sexuale. Mai mult, pe lângă banii pe care aceasta trebuia să-i plătească transportatorului, tânărul îi cerea ca tânăra să-i ofere zilnic a câte 1000 lei.
Suplimentar, în unele cazuri acesta pretindea ca ea să-i achite transportatorului sume mai mari decât cele convenite, în contul împrumuturilor pe care iubitul le-ar fi contractat de la acesta.
Ulterior, la revenirea în R. Moldova, tânărul i-a cerut victimei să-și închirieze o cameră-n hotel, pentru prestarea serviciilor sexuale, pentru care urma să plătească 700 lei per noapte. Iar la o etapă ulterioară, acesta o amenința cu ruperea relației, dacă aceasta nu-i oferea zilnic suma de 2000 lei.
În scopul maximizării profitului, tânărul a pretins ca victima să acorde nu mai mult de 15 minute fiecărui client, iar cu rol de control, acesta a obligat-o să-l apeleze telefonic înainte de întreținerea relației, astfel încât acesta să se poată asigura că nu durează mai mult.
Urmare a investigațiilor efectuate, pe apartamentul în valoare de circa un milion de lei al traficantului a fost aplicat sechestru, la solicitarea procurorilor PCCOCS, care au pus sub învinuire și alți participanți ai infracțiunii, în privința cărora cauza penală este cercetată separat.
De asemenea, au fost stabiliți și alți beneficiari ai serviciilor prestate de tânără în calitate de victimă a traficului, care urmează să fie puși sub învinuire. Pe parcursul urmăririi penale, persoanele vizate în dosar se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii. În ceea ce privește situația victimei, la insistența autorităților, aceasta a beneficiat de serviciile Centrului de asistență și protecție a victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane.
Sursa foto: timpul.md