Cu o jucărie de brad poți asigura unui copil un viitor fericit
Peste o sută de participanți, în ajun de sărbători, au devenit meșteri hand made în confecționarea jucăriilor de brad ce ulterior vor fi vândute în cadrul târg
Peste o sută de participanți, în ajun de sărbători, au devenit meșteri hand made în confecționarea jucăriilor de brad ce ulterior vor fi vândute în cadrul târg
Campania de vaccinare împotriva gripei sezoniere va începe la 21 decembrie, a anunţat Ruxanda Glavan, ministrul în exerciţiu al Sănătăţii.
Aproape 100 de mame s-au adunat la 9 decembrie la ultima şezătoare organizată de Revista Odoraş în acest an.
Proiectul Carla’s Dreams îndeamnă tinerii din Republica Moldova să mizeze doar pe eforturile proprii şi să rupă lanţul corupţiei, iar în acest scop, aceștia au
Recent, Biblioteca „Târgovişte" din sectorul Buiucani al capitalei a fost redeschisă, după reparaţie capitală. Lucrările s-au desfăşurat timp de 2 ani
În ajunul sărbătorilor de iarnă, noi putem ajuta copiii din familiile social- vulnerabile să crească în familii alături de părinții lor. Putem ține problemele d
O femeie din Bolivia a fost arestată după ce și-a vândut pe Facebook fetița de o lună, pentru echivalentul a 251 de dolari
Academia de Științe din Moldova, Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipal Chişinău, Facultatea de Litere, USM, și AO „Platforma Socr
IMPORTANT! Ora evenimentului Crăciunului copiilor a fost schimbată!
Prințesa Charlotte a împlinit recent 6 luni, iar mama ei, Ducesa de Cambridge, nu a lăsat momentul să treacă neobservat și a pozat-o pe micuță. Ulterior, imagin
Specialiştii trag un semnal de alarmă
Farmacia Familiei și Chicco lansează o campanie menită să aducă speranță și bucurie copiilor bolnavi de cancer de la Institutul Oncologic.
Primarul de la Orhei oferă indemnizaţii de 7 mii de lei pentru primul copil, iar 10 mii de lei pentru al doilea copil născut
Anthony are doar 5 ani și un IQ de 154, aproape cât cel al lui Albert Einstein sau Stephen Hawking.
Participă la acţiunea de caritate organizată de Compania Sodimed si Farmacia Felicia, ajut-o pe Xenia să trăiască!
Tot mai multe mămici sunt indignate de conținutul cărțuliilor educative pentru copii. Recent, acestea și-au expus indignarea și pe un grup de facebook unde au p
Vezi ideea genială a unui ONG pentru colectarea de fonduri într-un ajutorarea orașelor sărace din Africa.
Fondul de Investiții Sociale din Moldova a prezentat raportul de valorificare a grantului de 20 de milioane de euro oferit de Guvernul României pentru grădinițe
Vezi de ce nu este bine să îți săruți copilul pe buze
Tot mai mulți copii cu CES de vârstă preșcolară sunt integrați în grădinițele Republicii Moldova. Dacă în 2005, rata de acces era de 1, 8 %, astăzi, circa 40 %