Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Patricia Kaas se întoarce pe scenă după povestea de dragoste trăită cu un miliardar român

Patricia Kaas se întoarce pe scenă după povestea de dragoste trăită cu un miliardar român

După mai bine de doi, Patricia Kaas revine pe scenă. Interpreta de 50 de ani s-a retras din viața publică după ce relația sa cu miliardarul român, Remus Truică, a luat sfârșit.

Potrivit okmagazine.ro, artista a suferit tare mult după despărțirea de Remus Truică, chiar dacă a jucat rolul de amantă în acest triunghi conjugal. Povestea de dragoste cu românul pare s-o fi afectat pe Patricia mai mult decât și-ar fi imaginat artista, iar depresia prin care a trecut a făcut-o să renunțe la muzică și la scenă pentru o vreme.

Recent, într-un interviu acordat unei publicații franceze, Patricia  a oferit detalii despre relația sa cu Truică. „A fost şi acest miliardar care mi-a promis minuni, mă căuta cu avionul privat, dar era foarte căsătorit. Cât de proastă am fost, dar era un amant extraordinar! Însă nu despărţirea de el mi-a făcut cel mai rău. Durerea a fost când am realizat că este o altă persoană”, a declarat cântăreața.

Se pare că zilele negre au dispărut din viața artistei pentru că aceasta se pregătește să revină în lumina reflectoarelor și în atenția fanilor cu un nou album.

Foto: youtube.com

Share:

Articole recomandate