Top 3 povești cu tâlc

Poveștile cu tâlc sunt o bună metodă de a transmite niște învățăminte copiilor. Așa că mai jos vă propunem 3 astfel de povestioare scurte, dar interesante pentru pici.

Puterea cuvintelor

Un grup de broaşte ţopăia odată prin pădure şi două dintre ele au căzut într-o groapă foarte adâncă. Toate celelalte broaşte s-au adunat în jurul marginii gropii şi au privit în jos. „Prieteni – au ţipat ele – groapa este foarte adâncă, nu ştim cum veţi putea ieşi din ea”.

Cele două broaşte au început să sară cu toată forţa lor, încercând să iasă din groapă. Celelalte broaşte la suprafaţă supuneau: „Oh, Doamne, e prea adâncă! Ar trebui să vă opriţi din încercări; este prea departe marginea de sus!”

Cele două broaşte au continuat să încerce şi s-au lovit de pereţi în încercările lor. Broaştele de sus de-abia mai puteau să privească. Ele ţipau: „Vă rugăm, opriţi-vă! Vă răniţi degeaba! Nu are rost!”

În final, una din broaşte a fost atentă la ce spuneau celelalte şi a cedat. S-a aşezat deznădăjduită şi deprimată. Dar cealaltă broasca a continuat să sară cât de mult putea, până când a reuşit un salt uriaş şi a ieşit.

Celelalte broaşte s-au adunat în jurul ei şi au întrebat-o: „Nu ne-ai auzit spunându-ţi să renunţi?” Broasca a răspuns: „Sunt cam surdă. Credeam că mă încurajaţi.”

Această poveste este despre puterea cuvintelor şi mesajelor. Broscuţa care a crezut că e încurajată de celelalte a fost în stare să surmonteze obstacolele ce păreau de netrecut. Ambele broaşte au primit acelaşi mesaj, dar se pare că încrederea în propriile forţe a fost cea care a făcut diferenţa dintre felul în care a reuşit fiecare să facă faţă situaţiei…

Ziduri sau poduri?

Motto: „Oamenii construiesc prea multe ziduri şi prea puţine poduri”. (Isaak NEWTON)

Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate au avut un conflict. A început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs dezbinare între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte…
Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie.
„Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta”.
„Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata”.
Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată.
Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste râu.
Tocmai în acel moment vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vedea, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare şi i-a spus:
„Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!”
Şi s-au iertat.
Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele ca să plece într-ale sale.
„Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata”.
„Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit…”

Bătrâna și ulcioarele

O femeie bătrână din China avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ şi le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apă. La sfârşitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate plin. Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de ruşine cu imperfecţiunea sa şi se simţea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit.
După doi ani de aşa-zisa nereuşită, după cum credea el, i-a vorbit femeii, lângă izvor: „Mă simt atât de ruşinat pentru că prin aceasta crăpătură pierd atât de multă apă până acasă…”. Bătrâna a zâmbit şi i-a răspuns: „Ai observat că pe latura ta de drum sunt flori, însă pe cealaltă nu?”. „Asta pentru că am ştiut defectul tău şi am plantat seminţe de flori pe partea ta, şi, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori şi decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai fi existat aceste frumuseţi ce împrospătează casa”.
Crăpătura vasului nu înseamnă sfârşitul, ci o posibilitate de a face ceva diferit. Fiecare dintre noi avem defectul nostru. Însă crăpăturile şi defectele ne fac viaţa atât de interesantă. Trebuie să luăm fiecare persoană aşa cum este şi să căutam ce este bun în ea.

Sursa: delaomlaom.ro;