Acerumen

Medic pediatru despre labiile mici lipite la fetițe

Medic pediatru despre labiile mici lipite la fetițe

Coalescența de labii se definește ca fiind acea situație medicală în care orificiul vaginal este închis sau parțial închis prin alipirea marginilor cutaneo-mucoase ale acestuia (labiile mici). Această situație poate fi prezentă de la naștere sau poate apărea mai târziu în prima copilărie, poate trece neobservată în cadrul examenelor clinice sau poate fi remarcată de părinți în timpul toaletei genitale sau de către medic.

Medicul pediatru, Irina Costache ne spune de ce să nu intrăm în panică:

  • este un aspect destul de frecvent întâlnit în cazul fetițelor mai mici de 6 ani (cantitatea mică de estrogen în corp, ceea ce este destul de normal înainte de pubertate, buzele labiilor pot rămâne lipite și treptat au tendința să se unească ferm)
  • poate fi cauzată și de iritația sau inflamația zonei vaginale, cunoscută sub numele de vaginită. Acest aspect poate determina ca buzele interioare ale vulvei să devină lipicioase
  • problema este rar întâlnită la fete după ce încep pubertatea, deoarece acesta este momentul în care crește producția hormonilor estrogeni care favorizează dezlipirea labiilor.
  • cauzele pot fi multiple: în general necunoscute, dar se suspectează că aderențele labiale sunt cauzate de iritarea organelor genitale externe. Gama de iritanți posibili include: săpunuri parfumate, spumantele de baie, leziunile de dermatită atopică, leziuni locale, oxiurii (prin senzația de prurit/mâncărime pe care o produc și inflamația locală)

Coalescența de labii poate fi diagnosticată la un examen genital de rutină. Coalescența de labii poate fi :

  • parțială, implicând doar labiile superioare sau inferioare
  • completă. La fetițele cu aderențe complete poate fi prezent totuși un mic orificiu care funcționează ca unica posibilitate de eliminare a urinei.

Aderențele labiale pot fi asimptomatice (marea lor majoritate) sau pot provoca senzație de tracțiune, dificultăți la urinare, durere vaginală, infecții recurente ale tractului urinar sau infecții vaginale recurente. În ciuda îngrijorărilor “populare” cea mai importantă complicație este în fapt riscul infecției urinare, nicidecum afectarea în viitor a vieții sexuale sau a reproducerii.

Managementul aderențelor labiale este determinat de prezența și gradul simptomatologiei:

  • copilul asimptomatic – NU este necesar niciun tratament dacă aderențele sunt asimptomatice, implică doar o mică porțiune a labiilor și nu afectează fluxul urinal. Aderențele se pot rezolva atunci când producția de estrogen crește la pubertate.
  • copilul simptomatic – aderențele labiale trebuie tratate dacă afectează urinarea prin devierea unui flux normal de urină sau sunt asociate cu infecții recurente sau durere. Tratamentul inițial al aderențelor labiale simptomatice este de dorit a se realiza cu medicamente topice (de exemplu, estrogen, cremă de estradiol sau cremă de betametazonă), mai degrabă decât separarea manuală sau intervenția chirurgicală:
  1. Terapia topică cu estrogeni sau estradiol – cel mai frecvent tratament constă în cremă topică (local) de estrogen sau estradiol. Odată cu aplicarea cremei de estrogen, trebuie acordată o atenție deosebită pentru a nu rupe traumatic aderența. Terapia este continuată până la rezolvarea aderențelor. Cel mai frecvent motiv al eșecului medical este plasarea cremei într-un loc gresit sau plasarea unei cantități prea mici de cremă.
  2. Betametazonă topică 0,05% – a fost sugerată ca terapie topică alternativă sau adjuvantă pentru aderențe labiale. Deși de cele mai multe ori se folosesc în principal creme cu estrogeni, terapia topică cu betametazonă este o altă opțiune ca terapie primară, secundară sau adjuvantă. Dacă se utilizează betametazonă, trebuie să aveți grijă să evitați utilizarea prelungită (mai mare de trei luni) pentru a preveni atrofia pielii și absorbția sistemică a corticosteroizilor.
  3. Separarea manuală sau chirurgicală a aderențelor este rareori indicată și rezervată pacienților care au obstrucție severă a fluxului urinar cu retenție sau infecții recurente. Separarea manuală trebuie efectuată numai de către medici cu experiență în această tehnică (chirurgul pediatru)! Analgezia locală și, în funcție de gradul de aderență și nivelul de cooperare al pacientului, sedarea sau anestezia generală, ar putea dupa caz să însoțească procedura.

Mai pe înțelesul tuturor: dacă nu arde, mai așteptați. Dacă nu există niciun simptom care să deranjeze sugarul și nu au apărut infecțiile urinare recurente este ideal să se aștepte. Odată separate prin orice metodă labiile au tendința la a se reuni, relipi, astfel încât este necesară aplicarea pe termen lung a cremelor emoliente (de exemplu unguentele pentru dermatita de scutec, dar cele fără oxid de zinc) de câteva ori pe zi, câteva luni.

Sursa: pediatricblog.info

Adaugă comentariu