(FOTO) 8 idei interesante de căsuțe pentru păsări, care pot fi făcute împreună cu copiii
- 2021-12-02
- 13315
Mai țineți minte cum meșteream în copilărie căsuțe pentru păsări? Era o activitate care implica toată familia. Să nu îi privăm nici pe copiii noștri de plăcerea de a-și dezvolta spiritul civic, dar și imaginația... Mai ales acum, în prag de iarnă, când păsările găsesc mai greu de mâncare.
Dacă varianta clasică (din lemn) vă pare dificilă, vă propunem mai jos câteva idei de realizat a căsuțelor și hrănitoarelor de păsări, care pot fi meșterite cu ușurință de orice copil, din lucruri pe care le avem acasă, fără a implica costuri suplimentare.
Din dopuri de plută
Din recipiente goale de la cafea, chips-uri, ceai etc.
Din cutii de carton. Cele în care sunt comercializate produsele lactate (iaurt, chefir etc.) sunt ideale.
Din cutiile de la ouă. Ar fi păcat să aruncați de acum încolo cutiile goale, când știți câte păsărele flămânde puteți salva.
Dintr-o portocală. Dar se poate folosi și un bostan de dimensiuni mici. Trebuie doar să le goliți de interior și să le umpleți cu semințe pentru păsări.
Din bețișoare de la înghețată. În caz că nu ați adunat suficiente bețișoare pe parcursul verii, le puteți găsi în orice magazin de papetărie.
Din veselă de bucătărie. Dacă aveți o cănuță, o farfurie etc., crăpată, nu o aruncați. Cu un pic de imaginație o puteți transforma într-o hrănitoare ideală pentru păsări.
Din papuci. Și ceva mai haios pe final...
Sursa: pinterest.com