La ce pericole îți expui copilul dacă îl forțezi să mănânce

La ce pericole îți expui copilul dacă îl forțezi să mănânce

Un nou studiu a dezvăluit că părinții ar trebui să le permită copiilor să aleagă cantitatea de mâncare pe care doresc să o mănânce, în loc să-i forțeze să facă acest lucru. Astfel, îi pot împiedica să devină obezi și să dezvolte boli de inimă la vârsta adultă.

Studiul realizat de o echipă de cercetători de la American Heart Association a ajuns la concluzia că este bine ca părinții să-i lase pe cei mici să aleagă ce cantitate doresc să mănânce. Așa îi pot ajuta să învețe obiceiuri mai bune, putând să prevină boli pe termen lung.

Conform cercetărilor, ale căror rezultate au fost publicate și într-o declarație pe site-ul Asociației, în loc să-i obligăm pe copii să-și termine toată mâncarea din farfurie, ar trebui să-i motivăm să ia propriile decizii cu privire la mâncare, atât timp cât este în cadrul unui mediu axat pe opțiuni alimentare sănătoase.

S-a constatat că acest lucru ține de o mai bună nutriție în copilărie, precum și de comportamente alimentare mai sănătoase de-a lungul vieții. Și aici intervine responsabilitatea pe care o avem ca părinți.

O dietă sănătoasă nu se referă la saturarea copiilor sau la forțarea acestora să mănânce, ci la crearea mediului care să-i ajute să dezvolte aceste obiceiuri alimentare sănătoase de la o vârstă fragedă. Prin crearea acelui mediu nutrițional sănătos, folosind alimentele recomandate pentru hrănirea copilului, va duce la obiceiuri bune, care îl vor ajuta pe cel mic în viața de adult, reducând astfel riscul de supraponderabilitate, obezitate și boli cardiovasculare.

Foarte important este ca micuțul să consume alimente sănătoase, dar trebuie să-l lăsăm să-și asculte corpul și să consume doar ceea ce are nevoie, evitând mâncarea în exces sau de proastă calitate.

 

Sursa: copilu.ro; seldon.news

Adaugă comentariu