Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Care sunt cele mai bune grădinițe din Chișinău conform recomandărilor părinților

Care sunt cele mai bune grădinițe din Chișinău conform recomandărilor părinților

Pentru fiecare părinte momentul în care își duce copilul la grădiniță e unul extrem de important, astfel alegerea celei mai potrivite instituții aduce ades bătăi de cap. La inițiativa unei mămici am încercat să realizăm un top al celor mai bune grădinițe din Chișinău și cine ne-ar fi ajutat dacă nu tot părinții. Întrebați în mai multe grupuri destinate lor, am reușit să adunăm zeci de răspunsuri, dintre care cele mai recomandate le puteți vedea mai jos.

Astfel, cele mai recomandate grădinițe din sectoarele capitalei (menționate de către mai mulți părinți în comentarii) au fost:

Grădinița 153, Botanica

Grădinița nr. 6 și nr. 59, Telecentru

Grădinița nr. 92, Centru

Grădinița nr. 136, Râșcani

Grădinița 211, Ciocana

Grădinița nr. 185 și „INGENIUM”, Buicani

 

Iată mai jos și o parte din comentariile și alegerile unor părinți, plus grădinițe menționate doar o dată:

Grădinița nr. 6.  „Păpădia” din sectorul Telecentru. Directoarea, educatorii extraordinari!!! Un colectiv de nota 10+. Mulțumită, cadre bune, directoarea super! Recomand!

Grădinița nr.7 „Izvoraș” de la Malina Mică!!!! Educatori de nota zece. Teritoriul mare și aer curat.

Gradinița 13, Râșcani, super bună în tot.

Grădinița nr. 25, Floricica, str. Grădinilor sect. Râșcani. Copiii sunt foarte bine alimentați, mobilierul în grupe nou și cu gust, cadre didactice potrivite.

Grădinița nr.35, str. Pandurilor 4. Educatori tare bravo, grupe bine amenajate, gătesc gustos (fetița mea acasă vrea mâncare ca la grădiniță)

Gradinita 49, Botanica.

Grădinița 59, Telecentru, str. Drumul Viilor, foarte mulțumită.

Grădinița nr. 81, str. Sahorov Andrei 3. Trei generații au crescut, copiii când au părăsit grădinița puteau să treacă direct în clasa a 2-a, multe cunoștințe, multă stăruință ca să le redea cei 7 ani de acasă, foarte mulțumiți.

Grădinița nr. 92 , strada Melestiu 18. Sunt cele mai bune educatoare. D-na Maria și d-na Liuba, le sunt foarte recunoscătoare și directoarea face foarte mult pentru grădiniță. E curat și educatori buni.

Grădinița nr. 96, str Zelinski 12. Cadre didactice profesioniste, amabile, directoare înțelegătoare, amabilă.

Grădinița nr 116, Buiucani, str. Paris 34...curată, îngrijită, educatori de nota 10. Mulțumim educatorilor grupei 9, să le dea domnul sănătate și răbdare.

Grădinița nr. 136, sectorul Râșcani, adresa Macilor 35. Foarte bună, directoarea este o femeie de aur, depune mult suflet în dezvoltarea copiilor, educatori extraordinari, este situată în zona parcului, aer curat. E cea mai bună.

Grădinița nr.142, sectorul Botanica, strada Traian 19/1. Directoarea e D-na Ela Cârlig. O grădiniță extraordinar de bună, condițiile sunt foarte bune, gătesc bine, sunt extrem de mulțumită. În grupa 6 sunt educatoarele D-na Marina Condur și D-ara Natașa Cojuhari și sunt foarte - foarte mulțumită. Să le dea Domnul multă sănătate directoarei și educatorilor, că sunt niște oameni extraordinari de buni și un colectiv unit, mulțumim din suflet pentru tot.

Grădiniță nr.146, str. Studenților 12/2, sector Râșcani. Este un loc minunat, liniștit și plin de dragoste. Curățenia e la ea acasă, educatorii sunt grijulii și atenți cu fiecare copil. Matineele în această grădiniță sunt concerte adevărate, unde fiecare copil devine o mică vedetă! Dar cel mai important nu veți vedea copii ce plâng dimineața când mergi la grădiniță! Iubim această grădiniță, ce are un director de nota 10, educatori ce iubesc copiii și respectă părinții! Căutați pe facebook grădinița nr.146!

Grădinița 153, Botanica, str. Dacia 36/2. O grădiniță foarte bună, cadre didactice calificate și condiții extrem de bune.

Tot Grădinița nr.153, Botanica, chiar e cea mai bună!!!!!!!!Directoarea o doamnă înțelegătoare, iubitoare, deschisă să rezolve orice întrebare, respectiv și educatorii, ajutoarele de educatori - niște mame grijulii, care au zilnic grijă de copiii din grupe. Copiii merg cu plăcere și zâmbete pe față la grădiniță!

Va fi extrem de subiectiv. Poți face un top când ai încercat mai multe și faci o alegere. Marea majoritate frecventează o singură grădiniță de la început până la urmă și își pot expune părerea doar despre cea care o frecventează, dacă pentru top - atunci grădinița nr. 153, pentru că e lângă casă și copilul merge cu plăcere! Meniul bunișor și condițiile la fel. Subiectiv? Sigur!

Grădinița nr.174 de pe str. Korolenco 59.

Grădinița 182, Botanica. Se ocupă foarte mult cu copiii, nota 10. În  alte grupe la fel cunosc părinții sunt mulțumiți.

Grădinița nr. 183, Buicani, str. Deleanu

Copilul meu a frecventat până anul trecut grădinița nr.185, nepoata mea încă o frecventează. Pot să vă spun că e o grădiniță curată, cu mulți educatori tineri. Cadre foarte bune! Directoarea e D. Valentina -„Строгая но справедливая” ( cum zice rusul). Băiatul meu mai mare, care are 22 de ani, tot grădinița aceasta a frecventat-o și tot era directoarea aceasta. Mâncarea...no comments. Până acum copiii îmi spun să le fac budincă și supă „Boloneza” ca la grădiniță.

Copilul meu merge la grădinița nr.194, Codru. Îmi place pentru că atunci când intru pe teritoriul grădiniței, dar chiar și în grădiniță, se simte a copilărie, pavilioane mari și colorate, teren de sport, acum se instalează teren comun de joacă. În grădiniță e atmosfera caldă, pe jos covoare, culorile sunt vesele și luminoase, au sală de festivități drăguță, sala de sport încăpătoare și dotată. Evident că e foarte important și educatoarea. Directoarea stăruie să selecteze cele mai competente. Eu sunt mulțumită.

Grădinița „Prichindel” 194. Str. Jubiliară 41, Codru. Alimentație bună, condiții foarte bune, educatori profesioniști și foarte bravo! La fel și directoarea!

Grădinița nr.197, Ciocana. Cadre didactice de nota 10.

Grădinița ,,Sălcioara'', Stăuceni!! Am avut educatori de nota 10. Grădinița curată și amenajată foarte bine.

Grădinița „INGENIUM” de pe str. Alba Iulia 77/14. O organizare la cel mai înalt nivel, la drept vorbind e la cel mai înalt nivel, după toate cerințele! Copiii așteaptă cu mare nerăbdare să se facă dimineața și aleargă cu o mare dorință spre grădiniță, unde îi trage sufletul! Succese în continuare și perspective noi!!

Grădinița 211, Ciocana, educatori de nota 10+.

Tot Grădinița nr. 211, Ciocana, str. Grigore Vieru 3. Minunată grădiniță, sunt mulțumită de condiții, dar extra mulțumită de educatorii grupei 9. Să le dea Domnul sănătate la astfel de educatori.

Grădinița „Alba ca Zăpada”, filiale la Ciocana, Botanica, Centru și Buiucani. 4000 de lei pe lună, mulțumită de educatori, alimentație și activitățile zilnice care le au.

Grădinița „Elim”, de pe str. Calea Ieșilor 59. Pun accent pe dezvoltarea talentului din copil.

Grădinița „ABC” str. Calea Ieșilor! Puțini copii în grupă, condiții foarte bune!

Grădinița „Căsuța Buburuzei”, Ginta Latină 36. Sunt foarte mulțumită, copilul frecventează de la 1,7 ani. Din primele zile s-a acomodat, cu plăcere se trezește dimineața și vrea la grădiniță. Au activități de dezvoltare, engleză, dansuri, teren de joacă etc.

Grădinița „Lăstăraș”, strada Andrei Doga, Râșcani. Mulțumiți, curățel, mobilier bunișor, mănâncă pe cât posibil sănătos, educatoarele drăguțe.

Grădinița Waldorf, bazată pe educația antroposofică. Adresa: Studenților 11.

 

De asemenea, un părinte a scris pe lângă preferințele din domeniul grădinițelor și cât de mult și-ar dori ca statul să acorde o mai mare atenție acestora și mai ales cadrelor, care încă mai lucrează cu un salariu mizer.

Grădinița 20, sectorul Buiucani. Este o grădiniță curată, frumos amenajată cu o directoare minunată și educatori calificați. Dar este o problemă majoră, cu care se confruntă probabil majoritatea grădinițelor de stat. Este vorba de salariul mizer. O dădacă primește doar 1200 de lei. Din această cauză este insuficiență de dădace. Este foarte și foarte greu pentru o educatoare să se isprăvească cu responsabilitățile ei. Acești educatori încă mai lucrează pentru că sunt dedicați meseriei și iubesc copiii. Dar și cadrele didactice sunt în descreștere! Statul nu aprovizionează grădinițele cu cele necesare. Nici măcar un salariu decent nu pot acorda. Fac economii pe copiii. Dar aici este vorba de copiii noștri, siguranța lor!”

Un alt părinte, însă, a venit cu o recomandare pentru restul. Mămica vrea ca și ceilalți părinți să înțeleagă corect ce înseamnă o grădiniță bună și să nu comită greșeala ei.

„Mai bine ați face un top educatori pentru diferite vârste în diferite sectoare. Grădinița înseamnă condițiile din grupe și alimentație. Însă condițiile mai mult depind de părinți. Tocmai din cauza că am gândit cum o faceți dvs, acum isteric urmăresc cum zilnic degradează vocabularul copilului meu, felul de a se exprima, comporta și gândi. Dar condițiile în grădinița noastră sunt peste nivelul de bine. Și alimentația e ok. Și dădaca e curată. Și copiii o iubesc pe educatoare, care recunosc e cuminte. Și directoarea e plăcută. Și am ajuns aici tocmai fiindcă grădinița ni-a fost recomandată și am citit și păreri nu rele pe internet despre ea, deși lumea bătea alarma de educatori. Acum mă tem să nu o stresez cu transferul, dar mi-i groază și de nivelul de pregătire cu care se va prezenta în clasa 1. Dacă cineva îmi va spune că aș putea lucra eu cu ea acasă, lucrez. Doar că mi-a luat o săptămâna să-i explic că păsările migratoare pleacă din cauza că nu găsesc mâncare iarna pe când cele sedentare găsesc și nu fiindcă unele iubesc călduțul, iar altele zăpada, așa cum le-a explicat lor educatoarea. Chiar acum am testat-o, deja îmi răspunde corect. Great work done! Și, sincer, până a asista la acea oră, mă enervam enorm pe copilul meu și mă întrebam cum, naiba, la 2 ani fix știa tot alfabetul, cifrele până la 10, culorile și câteva poezii, chiar una cu 3 strofe, iar acum nu e capabilă sa formuleze corect o propoziție. Fiți atenți, grădinița înseamnă condiții, educator înseamnă nivel de pregătire și climatul.”

 

Foto simbol: TV8.md

Share:

Articole recomandate