Educatoare prinsă că se comporta cu copiii precum cu câinii, îi învăța să execute și comenzi

Educatoare prinsă că se comporta cu copiii precum cu câinii, îi învăța să execute și comenzi

O educatoare din Rusia a fost descoperită de părinți că trata copiii ca pe niște câini. Aceasta îi pedepsea dacă făceau pipi în pat, dacă vomitau mâncarea sau dacă erau prea gălăgioși. Femeia îi impunea pe copii să îndeplinească și niște comenzi asemenea câinilor.

În orașul Ekaterinburg s-a iscat un adevărat scandal la o grădiniță la care una dintre educatoare aplica niște pedepse de neimaginat în raport cu copiii. Potrivit portalului deti.mail.ru, Natalia Andropova, mama unui băiețel, le-a spus jurnaliștilor că într-o zi copilul s-a pus în genunchi și o implora să nu-l mai ducă la grădiniță. Când mama s-a interesat de ce nu dorește copilul i-a zis că dacă educatoarea se supără pe el i-a o lingură cu care îl bate peste organele genitale, peste degete și în cap. Mămica a recunoscut că observase câteva vânătăi la copil, dar credea că și le-a făcut jucându-se cu alți micuți.

Ulterior și alți părinți au relatat ce le-au povestit copiii. Astfel, dacă unui copil i se făcea rău la masă și vomita ceea ce a mâncat, educatoarea îl impunea să mănânce ceea ce vomitase. Copiilor li se interzicea să iasă la WC în timpul orei de somn, iar dacă cineva făcea pipi în pat era dat cu fața în urină așa cum unii învață animalele să nu-și facă treburile în casă. Tot în calitate de pedeapsă era și faptul că putea să încuie un copil singur în camera de dormit sau să-l urce pe un dulap foarte înalt și să-l lase acolo.

În timpul anchetei unii angajați ai grădiniței au spus că parcă au auzit de la această educatoare cum le dădea anumite comenzi copiilor așa cum unii își dresează câinii: „La mine!”, „La picior!”, „Stai!” etc. Femeia nu a recunoscut nimic și a spus că copiii au inventat totul, iar colegii care declară că au auzit de la ea astfel de adresări către copii pur și simplu o invidiază și îi doresc răul.

Psihologii care au lucrat cu copiii după izbucnirea scandalului au recunoscut că aceștia au fost supuși violenței fizice și psihologice.

Poliția a deschis o anchetă pe marginea acestui caz.

 

Informații și foto: deti.mail.ru

Adaugă comentariu