Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

(FOTO) Cel mai modern centru de educație pentru copii, cu program de grădiniță - perfect adaptat părinților

(FOTO) Cel mai modern centru de educație pentru copii, cu program de grădiniță - perfect adaptat părinților

Kiddo Club este un centru de educație și dezvoltare pentru copiii cu vârste cuprinse între 1,5 și 7 ani, situat în municipiul Chișinău, orășelul Codru. Este o instituție preșcolară privată, prietenoasă, cu personal calificat și cu multă experiență, pentru a oferi celor mici o copilărie și educație sănătoasă.

La Kiddo Club se aplică în practică mott-ul : „Totul depinde de noi”. Noi decidem cât de departe vom ajunge și ce fel de viață vom trăi într-un final. Iar copiii noștri merită să trăiască mai bine decât noi. Nu știm ce le va pregăti viitorul, dar sigur putem să punem o bază, să îi îndrumăm și să educăm în ei personalități puternice și libere ce vor face față încercărilor ce îi așteaptă. De aceea și activitățile din cadrul instituției au ca scop să-i învețe pe copii să fie mai independenți, mai disciplinați și mai siguri pe forțele proprii.

În cadrul centrului educativ Kiddo Club activează 5 tipuri de grupe conform vârstei copilașilor, a câte 8-12 copii într-o grupă. Astfel încât fiecare micuț va beneficia de atenție sporită din partea educatorilor.

Copiii au parte de o alimentație sănătoasă, conform unui meniu creat de un nutriționist certificat, iar bucatele sunt pregătite de un bucătar cu peste 10 de ani de experiență în domeniu. Produsele sunt achiziționate de personalul instituției și sunt conforme tuturor standardelor de sănătate. Totodată, dacă copilul Dvs. are anumite alergii sau intoleranțe alimentare, el va beneficia de un meniu adaptat și creat individual.

Program normal de lucru este de la 07:00 la 19:00 și include gimnastică, abilități de autodeservire și disciplină, 3 mese plus 2 gustări, mai multe activități didactice și opționale precum limbi străine, dansuri, modelare în lut, pictură, masaj pentru copii, activități cu logopedul și cu psihologul. Nu-i așa că e impresionant câte ocupații pentru dezvoltare au picii acolo?

De asemenea picii se joacă din plin – cea mai bună metodă de învățare anume la vârsta mică și cea preșcolară. Apropo, copiii de 6-7 ani fac grupa pregătitoare la Kiddo Club, deci vor fi absolut pregătiți pentru a merge la școală la vârsta potrivită.

Totodată, părinții care au un program foarte încărcat sau lucrează în ture, pot alege programul 24/24/7, care mai include suplimentar vizionarea spectacolelor sau a filmelor după ce micuții cu program normal pleacă acasă, și mai multă joacă așa cum le place micuților, și încă o masă la ora 20.30.

Kiddo Club se află în orășelul Codru, str. Jubiliara 23B, telefon de contact - 060 582 737. Mail - kiddoclub01@gmail.com. Iar pentru a afla mai multe despre Kiddo Club puteți vizita pagina de internet - kiddoclub.md sau pagina de Facebook făcând click AICI. Vizitând site-ul Kiddo Club chiar vă puteți programa o vizită la instituție ca să vă convingeți personal cât de bună este.

Totodată, instituția are și oferta de prețuri absolut transparentă și puteți din start să vedeți costurile programelor accesând AICI.

 

Share:

Articole recomandate