Medic oncolog pediatru: Creșterea ganglionilor limfatici la copii – când e motiv de panică?

Medic oncolog pediatru: Creșterea ganglionilor limfatici la copii – când e motiv de panică?

Dacă dai un search pe google căutând „ce este adenopatia?” sau „ce sunt ganglionii limfatici?”, aproape că te prinde frica de a mai merge la medic. Când vezi pe o pagină întreagă titluri care se întrec în creativitate în a strecura  cuvintele “cancer” și “tumora”, aproape ai impresia că zilele îți sunt numărate. În cazul adenopatiei, sau inflamației ganglionilor (mai pe românește), cancerul este o posibilă cauza, dar între cuvintele “posibil” și “sigur” e mare, mare diferență.

Împărtășim cu voi informații utile chiar de la un specialist cu zeci de ani de experiență în domeniu, domnul conferențiar dr. Gheorghe Popa, medic primar pediatru, medic specialist oncologie şi hematologie pediatrică din România.

Ce este Adenopatia?

Adenopatia este creşterea ganglionilor limfatici peste un centimetru. Odată ce cresc, ei devin atât de vizibili încât pot fi simțiți la atingere (palpați), dacă au o localizare superficială, care să permită acest lucru. Nu toți ganglionii din corpul nostru pot fi palpați. Unii se găsesc în locuri greu accesibile. Ca să îți faci o idee, ganglionii limfatici sunt nişte mici noduli ataşaţi vaselor limfatice, lucru foarte normal de altfel. Ei sunt prezenţi în tot organismul, cu rol important în imunitate. Copiilor le spun să își imagineze că acești ganglioni limfatici sunt niște polițiști care vor să îl apere, iar inflamația e modul în care ei îl apără. Vrem să avem polițiști de nădejde, da? Dacă se inflamează înseamnă că și-au făcut treaba. Ce bine că avem polițiști care își fac datoria și nu ne neglijează.

Care sunt cauzele inflamării ganglionilor?

Majoritatea cazurilor de creștere a ganglionilor limfatici au o cauză destul de evidentă, uneori ușor de recunoscut și diagnosticat pe criterii clinice sau cu minime investigații paraclinice:

  • Infecţiile acute de căi respiratorii superioare,
  • rubeola,
  • mononucleoza infecțioasă (Virusul Epstein Barr)
  • angina streptococică,
  • boala zgârieturii de pisică (Bartonella henselae),
  • toxoplasmoza,
  • boala Kawasaki,
  • tuberculoza,
  • mycobacterii atipice.

Ganglionii mici, subcentimetrici, se palpează în mod normal la majoritatea copiilor, mai ales dacă ţesutul celular este redus, fără să aibă vreo semnificaţie patologică. Adenopatia cervicală este una dintre stările patologice cu care medicul de familie și pediatrul se confruntă aproape zilnic. Noi o privim ca pe o reacţie de apărare, care este vizibilă şi palpabilă mai ales în regiunea cervicală.

Ce tratament există?

Unele inflamații limfatice apar rapid și sunt adesea dureroase. Se vindecă spontan sau sub tratament adecvat antiinfecţios. Dar la fel, există și numeroase situații în care creșterea ganglionilor limfatici persistă în timp (peste 2-4 săptămâni), iar acestea sunt progresive ca dimensiuni și nedureroase. Mai menționez că și adenopatiile persistente, adesea vechi de peste 2 luni, nu sunt obligatoriu maligne dar ele trebuie explorate cu mijloace specializate în servicii de oncopediatrie sau pediatrie.

Ne puteți împărtăși din practica dumneavoastră medicală?

Am să vă relatez două situații,  ale unor fetițe care s-au confruntat cu umflarea ganglionilor. Ca să păstrez confidențialitatea nu voi folosi numele lor reale.

Alina și mama ei s-au prezentat în cabinet pentru adenopatie masivă laterocervicală ce a crescut brusc în două zile. Mama Alinei era foarte neliniștită. Și e de înțeles. Cei mai mulți dintre părinți reacționează așa când își văd copilul cu o inflamație la gât așa, de pe o zi pe alta. Așa că am încercat să o liniștesc și să vedem ce putem face cât mai profesionist posibil, fără să inducem teama și în copil. Am făcut investigațiile necesare și diagnosticul a fost de mononucleoză infecţioasă. Cu o dietă adecvată și cu repaus timp de două săptămâni Alina s-a recuperat excelent.

Cea de-a doua fetiță, Andreea, a venit, tot împreună cu mama ei, vizibil preocupată de situație. O reacție normală, deoarece Andreea avea un istoric de adenopatie de 6 săptămâni. Acesta era un caz de adenopatie care a crescut încet și fără durere. În urma consultului și a investigațiilor necesare, am pus diagnosticul de limfom non-Hodgkin. Dar Andreea a avut, și are în continuare o ambiție puternică! A urmat chimioterapie citostatică timp de 4 luni. Iar rezultatul a fost vindecarea ei completă!

 

Ce le-ați transmite, în încheiere, părinților?

Drag părinte, indiferent dacă inflamațiile ganglionilor sunt spontane și dureroase sau nedureroase dar persistente în timp, este important să nu mai aștepți și să îți aduci copilul la un consult pediatric.
Chiar dacă primul impuls ar fi să cauți pe Google, te rog să nu te expui unor temeri inutile, citind despre toate bolile posibile. Medicul specialist va putea cel mai bine să descopere ce intrus perturbă liniștea polițiștilor onești și cinstiți care au sarcina de a-l proteja pe micuțul tău. Ne vom asigura că nu este o problemă de natură canceroasă precum limfomul Hodgkin sau non-Hodgkin, leucemia acută, rabdomiosarcomul, carcinomul de rinofaringe, neuroblastomul sau altele la fel de greu și dureros de pronunțat.

Fiindcă cel mai greu lucru e să nu știi ceva. Iar acest fapt generează anxietate atât medicului, cât și părinților sau aparținătorilor copilului! Din punctul meu de vedere, consultul oncologic este soluția optimă pentru a elucida un astfel de caz, deoarece un oncopediatru deține experiența necesară și dispune de mijloacele de investigație adecvate confirmării sau infirmării unei afecțiuni maligne.

Prevenția ar fi ideală, însă știu și eu că nu te gândești să mergi la medic doar de siguranță, când nu doare nimic. Dar nu uita că bolile descoperite în faza incipientă, mai ales urâtele boli canceroase, au mult mai multe șanse de tratament și vindecare! Avem acum la dispoziție posibilități eficiente de terapie cu rezultate uluitoare, trebuie doar ca pacientul să se adreseze cât mai devreme medicului – o condiție esențială a vindecării!

Organismul ne transmite tot timpul diverse semnale. Ține de noi cum le interpretăm. Important este să fim calmi (starea noastră se transmite , fără să vrem, și copiilor)  și să ne adresăm specialiștilor pediatrii. Îndrumarea e de aur în astfel de situații!

Sursa: centruldepediatrie.ro

Adaugă comentariu