Cornelia Rusu - primarul care trăieşte cu problemele localităţii

Primul gând care mi-a venit de îndată ce am cunoscut-o a fost: dacă măcar 10% dintre oamenii de la conducerea acestei ţări ar fi ca această femeie, lucrurile s-ar mişca într-o cu totul altă direcţie. Una  bună. Nu ştiu, poate e din cauza că postul pe care îl are acum a fost un vis din adolescenţă, poate de aceea că starea în care au ajuns lucrurile la ziua de azi nu poate continua aşa... Aşa sau altfel, chiar dacă a făcut ani buni gazetărie - după absolvirea Facultăţii de Jurnalism a activat în calitate de redactor al secţiei de cultură a ziarului „Deşteptarea” (azi – Curierul de Edineţ), iar apoi a fost profesoară de istorie la gimnaziul din localitate, problemele „acestei palme de pământ” au durut-o dintotdeauna, mai ales după ce predecesorii ei mai mult au distrus decât au creat ceva pentru sat. Protagonista proiectului „O zi din viaţă” este Cornelia Rusu, primarul localităţii Târnova, raionul Edineţ, tot ea profesoară de istorie şi meşter popular.

„Sunt la primul meu mandat în localitatea de baştină Târnova. După 12 ani de „domnie” comunistă, în care puţine s-au făcut, problemele satului s-au însutit. Promisiunile cu care am venit în campania electorală nu sunt mari: lupta cu gunoiştele, organizarea unei zone de odihnă pentru tineret, crearea unui mini teren de fotbal, reparaţia capitală a sălii sportive din localitate. Pare puţin la prima vedere, dar situaţia în care am găsit localitatea necesită multă muncă, multe drumuri de bătut şi multe uşi de deschis.  De aceea, de mai bine de un an şi opt luni programul meu zilnic a suferit multe schimbări. A ajuns să înceapă mai devreme de ora 06.00, şi se termină târziu după miezul nopţii, deşi nu totdeauna mă împlic în treburile gospodăriei, noroc de mama şi de soţ. Astfel că după ce iau micul dejun pornesc spre primărie. La 7.30 de obicei ies din casă. Trăiesc la două case de primărie şi ajung acolo în mai puţin de 10 minute.

Dacă până la 8.30 nu este nimeni în audienţă, plec. Zilnic fac zeci de drumuri de la Târnova la Edineţ şi înapoi. Şi consătenilor le-am zis că dacă vor realizări frumoase pentru satul lor să nu creadă că mă vor găsi în birou. Din păcate trebuie să bat la multe uşi, iar uneori să umblu şi cu „cerşitul” pentru a putea vedea duse la bun sfârşit proiectele începute. Cam aşa a fost în cazul celor două proiecte realizate cu FISM-ul de 1 milion 200 de mii de lei pentru reparaţia capitală pe interior a grădiniţei din localitate, dar şi al celui de-al doilea proiect care încă e în derulare de 1 milion şi 500 de mii pentru schimbarea acoperişului, termoizolarea pereţilor şi pavarea trotuarelor grădiniţei.

La Edineţ, prima vizită o fac la Inspectoratul Fiscal. „Lupta” cu problemele ce ţin de bugetul primăriei, taxele locale, contractele etc., nu îmi lasă nici o zi de respiro.  

După ce ies de la Inspectorat merg la Consiliul Raional. Sunt mereu în căutare de bani. Am ajuns să visez cu ochii deschişi finalizarea proiectului tehnic pentru apeduct şi canalizare. Nu mă las până îl finalizez. Deşi e atât de greu de găsit contribuţii. S-ar părea că 400 mii lei nu-s bani mulți, dar pentru localitatea noastră e o sumă enormă. 

Imediat după ce ies de la Consiliul Raional merg la un seminar organizat de Trezorăria Raională de Stat, împreună cu contabila. În afară de localitatea noastră, la seminar sunt prezenţi primari şi contabili din alte cinci primării.

Revenind înapoi în sat, doamna director a muzeului, deja mă aştepta la uşa cabinetului. Deşi este cu mult mai în vârstă decât mine, femeia aceasta mă minunează de fiecare dată. Muzeul satului a fost un vis  frumos pus în practică, numai că există el datorită doamnei director care deja de ani buni face voluntariat. Şi nu vorbesc de activitatea dumneaei pentru bifă, ci de implicare şi multă dăruire de sine. Acum căutăm modalităţi de a o salariza pentru a nu-i omorî elanul, mai ales după ce a obişnuit consătenii cu şezători, pe care ea le organizează, cu implicarea copiilor din grădiniţă şi şcoală, și a Casei de Cultură.   

Împreună cu poliţistul de sector şi inginerul cadastral mergem prin sat. Începe perioada de salubrizare şi noi atenţionăm oamenii să îşi aducă în ordine terenul aferent casei.     

Vin la primărie. Aici mă aşteaptă două persoane social vulnerabile. Sunt din categoria familiilor care locuiesc şapte persoane într-o singură odaie, nu au bani, nu au produse alimentare, nu au haine, în schimb au mulţi copii. Încercăm să rezolvăm măcar o parte din problemele lor. 

Ziua de muncă se apropie de sfârşit. Vin acasă. Iau repede prânzul şi cina. Uneori pe parcusul zilei mă sună soţul să îmi amintească că azi nu am mâncat. Azi nu a reuşit. A avut şi el o zi încărcată. Acasă, noroc de mămica ce mă ajută cu treburile în gospodărie. Câteva ii şi un manual de istorie de clasa a VI-a mă aşteaptă să îmi „înfrumuseţeze” seara. Pe lângă faptul că sunt mereu ocupată cu treburile primăriei, seara nu pot să nu o „umplu” cu lucruri frumoase sufletului. De când unicul nostru copil, Otilia, a plecat să facă studii în România, am mai mult timp liber după lucru, şi pentru că nu pot să las timpul să treacă aşa pe lângă mine, am început să cos ii şi cămăşi naţionale pentru fete şi băieţi, membri ai ansamblului de dans. Acum le reînnoim pe cele uzate. Fac nişte economii, şi din nou mama mă ajută.  Când simt că ochii îmi sunt foarte obosiţi, deschid manualele de istore. Până să devin primar, aveam ore de istorie, educație civică și geografie în clasele gimnaziale, acum am doar şase ore de istorie. 

Deşi ziua de muncă demult s-a terminat, nu e şi cazul meu. Cât timp cos, mă gândesc la următoarele contracte, la problemele localităţii per ansamblu, la familiile social vulnerabile. Am început să trăiesc cu toate problemele localităţii. De multe ori nu am timp liber nici în weekend. Iar atunci când rezolv o problemă mă simt la fel de împăcată ca şi cel pe care l-am ajutat. Dar nu mă plâng. Conştient m-am avântat în această luptă, din care nu pot decât să ies învingătoare. Eu, dar şi întreaga Târnova." 

Foto: arhiva personală