Atenție, părinți! De ce a încercat să se sinucidă o fetiță de 7 ani

Când s-a apropiat, Sara Matthews a văzut sertarul cu tacâmuri deschis şi pe Charlie ţinând în mâna dreaptă un cuţit de pâine, cu lama îndreptată spre încheietura mâinii stângi. Când a citit bileţelul scris de fiica ei, Sara a simţit că îi îngheaţă sângele în vene. Charlie lăsase instrucţiuni clare: fetiţa voia ca banii ei de buzunar să ajungă la verişoara sa, rochia ei preferată să fie păstrată foarte bine, şi, cel mai important, voia să-şi ceară scuze.

Era un bilet de adio – găsit de învăţătoarea lui Charlie.

”Când am citit, am simţit cum mi se rupe inima”, îşi aminteşte Sara. ”Era scrisul fetiţei mele, dar cuvintele m-au şocat. Era atât de mică pentru a trece printr-o perioadă atât de întunecată… Pur şi simplu am simţit că lumea se opreşte în loc.”

Acesta a fost doar unul dintr-o serie de incidente sfâşietoare care au început pe când Charlie avea 7 ani.

”E greu de crezut că un  copil de 7 ani e capabil de gânduri sinucigaşe”, spune Sara, ”dar am vazut-o cu ochii mei în bucătărie, cu lama cuţitului îndreptată spre încheietura mâinii. Am strigat-o, dar nu mi-a răspuns. Am strigat-o din nou şi am întrebat-o ce face… Se uita în gol, parcă era în transă. Apoi a clipit (parcă a revenit cu picioarele pe pământ) şi s-a uitat la mine. Lacrimile îi curgeau şiroaie… Cuţitul a căzut pe podea. Aş fi făcut orice ca să-i iau durerea ce nu-i dădea pace. Era atât de pierdută, dezorietată, vulnerabilă… Eram îngrozită: bietul meu copil era atât de nefericit şi eu nu ştiam ce să fac pentru a-l ajuta…”

Încercând să pară calmă, Sara a condus-o pe Charlie în grădină. S-au aşezat fără să scoată o vorbă în leagăn, Sara mângâind-o uşor pe cap pe fetiţă. Charlie a suspinat şi i-a povestit mamei sale că a auzit voci care îi spuneau că e un copil rău şi că ar fi mai bine dacă ar muri.

”Am încercat să nu plâng şi am asigurat-o că am iubit-o întotdeauna şi că totul va fi bine”, adaugă Sara.

Nimeni nu şi-a dat seama de depresia prin care trece fetiţa înainte ca ea să fie diagnosticată cu sindromul Asperger, la vârsta de 8 ani.

Mama ei povesteşte: ”Încă de mică, a fost foarte curioasă şi inteligentă. A vorbit şi a învăţat literele, cifrele, culorile mult mai devreme decât alţi copii. Când a mai crescut, voia ca totul în jurul ei să fie curat şi ordonat. În primii ani a fost un copil vesel, mereu cu zâmbetul pe buze, însă după ce a împlinit 6 ani totul s-a schimbat. Venea de la şcoală şi spunea că ceilalţi copii nu o plac. Încet-încet, a devenit din ce în ce mai retrasă. A început să-mi spună că se urăşte, apoi că vrea să moară. Pur şi simplu nu înţelegeam cum, la 6 ani, poate să simtă aşa ceva. A fost întotdeauna un copil fericit, am fost întotdeauna o familie fericită. A fost mereu foarte exigentă cu ea însăşi. Dacă nu reuşea să-şi facă temele, se bătea singură, se lovea şi se strangula.”

În astfel de situaţii, Sara îi ţinea fetiţei mâinile până reuşea să se calmeze.

După întâmplarea cu cuţitul, părinţii au dus-o pe Charlie la un control medical. Medicii au diagnosticat-o cu sindromul Asperger, o formă de autism, care afectează comunicarea şi interacţiunea. Această tulburare a dus la anxietate extremă şi depresie. I-au fost prescrise antidepresive şi terapie, iar după patru ani, Charlie a reuşit să-şi înţeleagă şi să-şi accepte boala, iar asta i-a dat curaj. Acum participă la diferite concursuri, face voluntariat, şi-a recăpătat pofta de viaţă şi încrederea în sine.

Ce faci dacă suferă de depresie

Dacă stările proaste durează mai bine de o săptămână-două, e semn că trebuie să iei rapid măsuri. Mergi la un psiholog – apelează la consilierul de la grădiniţă sau de la școală, dacă nu îţi permiţi consultaţii private.  Netratată, problema se adânceşte, iar în unele cazuri, depresia se soldează cu tentative de suicid. Chiar dacă nereuşite, acestea marchează adolescentul pe termen lung, generând reacţii în lanţ – comentariile cunoscuţilor, reproşurile familei – ce apasă toate mai mult asupra celui aflat în depresie.

Sindromul Asperger este o afecţiune neurologică numită după fizicianul vienez, Hans Asperger. Acesta a publicat în anul 1944 o lucrare care a descris un model de comportament la mai mulţi băieţi tineri, care aveau inteligenţă şi dezvoltare lingvistică normale, care însă dovedeau comportamente similare autismului şi deficienţe marcante ale abilităţilor sociale şi de comunicare.

Persoanele cu sindrom Asperger pot avea o varietate de caracteristici, iar deficienţa poate varia între uşor şi sever. Persoanele cu sindrom Asperger au deficienţe marcante în ceea ce priveşte abilităţile sociale, au dificultăţi în caz de tranziţie sau schimbare şi preferă asemănarea. Deseori ei au obiceiuri obsesive şi pot fi preocupaţi de un anume subiect de interes. Au mari dificultăţi în a citi indicii non-verbale (limbajul corpului) şi deseori au dificultăţi în a determina în mod corect spaţiul corporal. Deseori suprasensibili la sunete, gusturi, mirosuri şi viziuni, persoanele cu sindrom Asperger pot prefera haine moi, anumite mâncăruri şi pot fi deranjaţi de sunete şi lumini pe care nimeni altcineva nu pare că le aude ori vede. Este important să ne amintim că persoana cu sindrom Asperger percepe lumea foarte diferit. De aceea, multe comportamente care par ciudate sau neobişnuite sunt cauzate de acele diferenţe neurologice şi nu sunt rezultatul nepoliteţii intenţionate sau a proastei purtări, şi cu siguranţă nu sunt rezultatul unei „educaţii neadecvate”.

CAUZE

Nu se cunoaşte cauza exactă a sindromului Asperger. Sindromul Asperger tinde să fie transmis pe cale genetică, cu toate că cercetătorii nu au descoperit exact care este gena vinovată. Mulţi specialişti consideră că există şi alţi factori ce ţin de mediul individului, care ar putea juca un rol în producerea bolii, cu toate că cercetătorii, studiind mai mulţi dintre aceşti factori incriminaţi, inclusiv vaccinurile, nu au descoperit o cauză clară.

TRATAMENTUL sindromului Asperger implică o abordare multidisciplinară.

Terapia medicală nu este eficace în tratarea sindromului Asperger, deşi unele medicamente pot fi prescrise pentru a ajuta la controlul simptomelor tulburatoare sau simptomele altor afecţiuni psihice care pot co-exista cu sindromul Asperger.

Anumite intervenţii comportamentale şi educaţionale pot ajuta persoanele cu sindrom Asperger, deşi nu toate acestea pot fi neapărat eficace la un anumit individ. Tipul de intervenţii alese trebuie să fie în funcţie de vârsta şi de nevoile individuale. Tipurile de intervenţii care s-au dovedit a fi benefice includ:

-eforturile de a reduce suprastimularea sau supraîncărcarea de intrare senzorială;
-sprijinirea competenţelor executive în funcţie de dispoziţie, într-un mediu previzibil, structurat, şi organizat;
-organizare în formarea de abilităţi;
-stimularea aptitudinilor sociale prin programe de formare, formare profesională, inclusiv în gradul de conştientizare a condiţiei sociale, prin utilizarea de gesturi şi expresii faciale, şi prin limbajul de conversaţie;
-crearea de abilităţi adaptative de viaţă sau de formare de competenţe;
-sprijin educaţional, cum ar fi asistenţa cu organizarea, luarea de notiţe, permiţând examinările orale, mai degrabă decât testarea scrisă, utilizarea de script-uri, şi asistenţă la înţelegerea lecturii şi a subtilităţilor de utilizare a limbii;

Sursa: copiiidecristal.ro, sfatulmedicului.ro, unica.ro, cursuriautism.ro

Foto: .mirror.co.uk