Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Cele mai mari minciuni pe care le spun părinții copiilor

Cele mai mari minciuni pe care le spun părinții copiilor

Să fii părinte nu e ușor deloc, o știm cu toții. Fiecare etapă de dezvoltare a copilului te poate surprinde. Pentru a face față de fiecare dată ești nevoit ades, tu ca părinte, să faci ceea ce interzici copilului - să spui minciuni. Ei, bine, psihologii numesc acestea din urmă „minciuni nevinovate”,  cu toate acestea trebuie să avem grijă de frecvența, scopul lor și obligatoriu - vârsta copilului.

Vezi cele mai frecvente minciuni adresate copiilor și adunate cu grijă de la părinți. Cu siguranță te vei regăsi în cel puțin într-un caz. Știm că micuții noștri au perioade când obișnuiesc să spună minciunele, iar pentru a-i face să se lase de acest obicei, îi mințim și noi la rândul nostru:

„I-a uite-te că ți-a crescut nasul ca la Pinocchio”

„Iar spui minciuni și iarăși urechile tale sunt roșii”

Problema schimbării dinților e cunoscută pentru fiecare, iar pentru a trece mai repede peste ea le spunem copiilor despre fel de fel de zâne sau îi punem să își arunce vechiul dinte în podul casei, precum că așa va crește altul mai scump.

Hai să scoatem mai repede dintele, ca să vină Zâna Măseluță să-l ia și să îți lase cadou în loc”

„Dacă nu scoatem dintele, îl vei înghiți și îți va crește în burtică”

Vai, dar când au început să apară întrebările mai serioase, spre exemplu cum a apărut el pe lume? Sigur, răspunsul tău a fost de genul: „Mergeam printr-o grădină cu multă varză și te-am văzut și te-am luat acasă”.

 „Mi te-a adus barza/un cocostârc”.

Te-am cumpărat de la magazin”.

Când deveniți părinți, momentele voastre de intimitate vor deveni și ele foarte prețioase. Iar clipele în care abia de reușiți să aveți grijă de voi și corpul vostru în baie, desigur că vor fi întrerupte din nou de copil, la care urmează minciunica: „Mami stă pe WC și face treabă mare!”, anume pentru a-l împiedica pe cel mic să dea buzna peste voi când suntewți în duș spre exemplu.

La cumpărături, dacă te-ai lăsa dusă de val și de dorințele multiple ale copilului, atunci salariul nu ți-ar ajunge cu siguranță nici măcar pentru hrană, așa că recurgem ades le minciuni precum:

„N-am bani cu mine. Mergem acasă și îi luăm”

„Baloanele acestea (sau orice altă jucărie) nu sunt de vânzare, fac parte dintr-o operă de artă”.

„Vom cumpăra asta mâine...”

Ba mai mult, îi facem semn și vânzătoarei să confirme minciuna noastră. „Vai, produsul acesta e stricat, nu e bun de mâncat”

 

Tendința copiilor de a bea multă apă e sănătoasă, dar dacă uneori devine enervantă le zici: „Nu bea așa multă apă, căci vei face broaște în burtică”.

 

Ades energia copiilor îți pare că te suprasolicită și neapărat te aperi cu fraze: „Dacă vei fi cuminte, îți voi cumpăra ceva”; „Dacă vei fi cuminte, ne vom duce în ospeție la...”; „Strânge repede jucăriile împrăștiate și hăinuțele că vin oaspeți”.

 

Dar cum luptăm cu tehnologiile și dragostea lor față de televizor, tablete, telefoane?

„Nu mai merge televizorul, vezi că nu se aprinde, s-a stricat”;

 „Cei de la energie electrică au văzut că ai privit prea mult la el și l-au închis”;

 „Dacă vei sta mai mult de jumătate de oră, Moș Crăciun te va vedea și îmi va spune”.

 

Și dacă tot veni vorba de Moș Crăciun, eh, aici șirul e prea mare:

„Moș Crăciun există!”;

„Dacă nu vei aduce note mari de la școală, Moș Crăciun nu va veni la tine”;

„Moș Crăciun vine doar la cei cuminți”;

„Moș Crăciun vine pe hogeag”;

„Scrie cât mai frumos scrisoarea și dă-i foc, iar fumul se va duce la Moșul și el va citi”.

 

Atunci când vrem să lăsăm copilul nostru departe de alimentele nesănătoase, precum chips-urile, guma de mestecat etc. spunem: „Acestea sunt numai pentru maturi”

Mergând pe stradă, copilașii au tendința de a mângaia sau de a lua acasă fiecare pisică și câine văzut, la care tu vii cu replica: „Acel cățeluș drăguț e bolnav, nu pune mâna pe el”

Copiii au obiceiul să facă multă gălăgie în timpul călătoriilor cu mașina. Pentru a-i face să se liniștească, putem avea oricând la îndemână și o minciună nevinovată precum: „Semnul X sau Y înseamnă că toți cei prezenți în mașină vor face liniște".

Dacă avem senzația că copilul nostru ar putea fi dezamăgit într-un fel cu ocazia aniversării sale (de pildă pentru că nu i-am putut oferi cadoul dorit), putem să-l consolăm făcându-l să se simtă extrem de important. Spre exemplu, ce ne costă să-i spunem o mică minciună de genul: „Steagurile din centrul orașului au fost puse acolo în cinstea ta". Veți fi uimiți de cât de încântat va fi !

 

 

Sursa foto: unica.ro

Share:

Articole recomandate